Producătorii și intermediarii domină partea superioară a topurilor privind rentabilitatea afacerilor. Retailerii și-au îmbunătățit considerabil rentabilitatea financiară, cu o medie de peste două procente față de anul trecut. În companiile de intermediere și în cele de distribuție, angajații au avut cele mai mari contribuții la cifra de afaceri realizată în 2017. Rentabilitatea angajaților crește odată cu dimensiunea companiei. Excepție fac angajații din companiile medii, cu afaceri cuprinse între 50 – 100 de milioane de lei.
Producătorii de bunuri de larg consum domină topurile de rentabilitate financiară, realizate de revista Piaţa pe baza datelor financiare publicate pentru anul 2017, în timp ce clasamentele privind contribuția angajaților la cifra de afaceri și cele privind rentabilitatea angajaților adună pe poziții fruntașe companii din domeniul comerțului cu ridicata și al distribuției. Nivelul rentabilității financiare a crescut și în cazul retailerilor, dar marjele practicate de aceștia pe o piață pe zi ce trece mai concurențială nu permite urcarea acestora în topurile de rentabilitate. În schimb, se observă o importantă creștere a contribuției angajaților la cifra de afaceri, precum și creșterea rentabilității angajaților din retail.
Pentru a nu compara o pisică cu un tigru, companiile din industria bunurilor de larg consum au fost împărțite în patru categorii distincte, în funcție de dimensiunea cifrei de afaceri din 2017: companii foarte mari, cu afaceri derulate de peste 500 de milioane de lei; companii mari, cu cifra de afaceri cuprinsă între 100 și 500 de milioane de lei; companii medii, cu o cifră de afaceri mai mare de 50 de milioane lei, dar mai mică decât 100 milioane de lei; companii mici, cu afaceri cuprinse între 23 și 50 de milioane de lei. Au fost luate în calcul toate acele companii care în anul fiscal 2017 au realizat afaceri mai mari de cinci milioane de euro și care au obținut profit din aceste afaceri. Lipsesc din clasamente companiile ale căror rezultate financiare nu au fost publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor până la data de 28 iulie 2018.


Clasamentul realizat pentru a stabili rentabilitatea companiilor raportează profitul net obţinut pentru activitatea economică din 2017 la cifra de afaceri realizată de aceste companii. În tabele sunt prezentate companiile a căror rentabilitate financiară a fost mai mare de 5% din cifra de afaceri. Astfel, dintr-un total de 422 de companii analizate, 99 au înregistrat o rentabilitate financiară a afacerilor de peste 5%. Dintre acestea, cele mai mari rentabilități financiare, per total companii din industrie, au fost înregistrate de Wrigley România (74,79%), după care urmează o serie de companii din industria băuturilor alcoolice, precum Vinexport Trade Mark (41,90%), Vinexport (32,27%), Prodvinalcool (25,03%) și Cramele Recaș (23,52%), dar și două companii din industria snackurilor sau a biscuiților – Croco (24,76%) și RoStar (24,26%). Celelalte companii prezente în clasamente au obținut în 2017 rentabilități între 5% și 20%.


Contribuţia angajaţilor la cifra de afaceri - creștere de peste 10%
Contribuția angajaților la cifra de afaceri realizată de companii în 2017 a fost, în medie, pe total industrie, cu 10,71% mai mare decât în anul 2016, creștere determinată de evoluția pozitivă a vânzărilor în industria bunurilor de larg consum, pe fondul menținerii unui număr constant de angajați. Doar în cazul expansiunii rețelelor de retail sau în cazurile în care o companie a absorbit o firmă mai mică sau a construit o fabrică nouă, numărul angajaților a suferit modificări substanțiale. În rest, comparativ cu anul 2016, numărul de angajați din companiile din industria FMCG a suferit modificări nesemnificative, sub 15 angajați/companie medie sau mare. Din acest motiv, majoritatea mișcărilor de personal din industria bunurilor de larg consum s-au făcut în 2017 „post pe post” sau au intervenit ca urmare a unor procese de reorganizare internă, fără ca numărul total de angajați să fi suferit schimbări majore.


În anul fiscal 2017, în 54 de companii din industria bunurilor de larg consum angajații au contribuit cu mai mult de un milion de lei la cifra de afaceri. Cu o companie mai mult decât în anul anterior, semn că „angajații de milioane” sunt dificil de găsit sau că domeniile în care angajații pot avea o contribuție atât de mare în business sunt limitate și restrictive. În patru din cele 54 de companii, angajații au înregistrat o contribuție la cifra de afaceri mai mare de 2 milioane de euro, respectiv 9 milioane de lei. Lider detașat este, ca și anul trecut, compania Procter&Gamble, ai cărei angajați au avut o contribuție de 31,95 milioane de lei la cifra de afaceri realizată de companie în 2017. Urmează, în ordinea performanțelor, două companii din industria tutunului, mai exact distribuitorii de țigarete British American Tobacco Trading și Phillip Morris Trading, ai căror angajați au avut contribuții de 13,06 milioane lei, respectiv 10,21 milioane de lei la afacerile companiei. Toate cele trei companii fac parte din grupa companiilor foarte mari, cu afaceri de peste 500 de milioane de lei și activează pe zona de comerț cu ridicata. Celor trei companii li se alătură Fererro România, companie din grupa celor mari și care activează tot în comerț cu ridicata, cu afaceri până în 500 de milioane de lei. Angajații Fererro au realizat o contribuție de 9,71 de milioane de lei la cifra de afaceri a companiei.


Interesant este faptul că, în 2017, două companii de retail au intrat în grupa celor 54 de firme ai căror angajați au o contribuție de peste un milion de lei la cifra de afaceri. Este vorba despre Lagardère Travel Retail, ai cărei angajați au obținut în 2017 o contribuție netă de 3,72 de milioane de lei la cifra de afaceri, și de Lidl Discount, companie ai cărei angajați au realizat o contribuție de 1,35 de milioane de lei la cifra de afaceri. Cele două modele de business de retail, substanțial diferite între ele, demonstrează însă că și retailerii pot intra în competiție cu intermediarii și cu producătorii pentru „angajați de milioane”.
De fapt, în clasamentele prezentate, au fost publicate companiile ai căror angajați au avut o contribuție mai mare de 0,5 milioane de lei la cifra de afaceri. Din cele 112 companii ai căror angajați au atins această performanță, 7 companii din grupa celor foarte mari, cu afaceri de peste 500 de milioane de lei, sunt retaileri: Lagardère Travel Retail, Lidl, Kaufland, Rewe, Carrefour, Auchan și Mega Image.
La fel de important este și faptul că numărul cel mai mare de companii ai căror angajați contribuie cu peste 0,5 milioane de lei la cifra de afaceri este în categoria firmelor mari, cu afaceri cuprinse între 100 și 500 de milioane în 2017. Între acestea se regăsesc multe afaceri locale care și-au adaptat business-ul la strategii performante ce permit obținerea unor rezultate pozitive atât ca rentabilitate, cât și în ceea ce privește contribuția angajaților la cifra de afaceri. Regăsim în această categorie companii precum MP Băneasa, Carpathian Springs, Jidvei, Argus, Covalact, Simultan sau Recunoștința Prodcom, parte a grupului Cris-Tim. Pe de altă parte, prezența în rândul companiilor medii și mici a unui număr de 11 companii ai căror angajați obțin o contribuție la cifra de afaceri de peste un milion de lei indică faptul că în următorii ani concurența în industria bunurilor de larg consum se va accentua și pe zona de recrutare, dar și pe zona de modelare a business-ului.
În 37 de companii mari și foarte mari, profitul mediu net /angajat este mai mare de 10.000 de euro
Rentabilitatea forţei de muncă sau rentabilitatea angajaţilor este un indicator ce a fost calculat pe baza profitului net obţinut de companie în anul anterior raportat la numărul total de salariaţi ai companiei. În cazul companiilor mari și foarte mari, au fost înscrise în aceste clasamente toate companiile ai căror angajaţi au contribuit cu minimum 10.000 de euro (45.000 de lei) la profitul net realizat de firmă în anul anterior. În cazul companiilor medii, rentabilitatea angajaților a fost luată în considerare de la un nivel mai mare de 5.000 de euro (23.000 de lei), iar în cazul companiilor mici, cu afaceri de până în 50 de milioane de lei, au fost înscrise în tabel doar acelea ai căror angajați au obținut o rentabilitate mai mare de 3.000 de euro (13.500 lei).


Dintr-un total de 422 de companii analizate, în 53 rentabilitatea angajaţilor a depăşit pragul de 10.000 de euro, indicator în scădere comparativ cu anul anterior, când 62 de companii au avut angajați cu rentabilitate peste 10.000 de euro. Dintre acestea, 17 sunt companii foarte mari, cu afaceri de peste 500 de milioane de lei, 20 sunt companii mari, cu afaceri cuprinse între 100 și 500 de milioane de lei, 10 sunt companii medii, cu afaceri între 50-100 milioane de lei, iar 6 sunt companii mici, cu afaceri între 23 și 50 de milioane de lei.

