Ce considerați că a schimbat pandemia în atitudinea companiilor față de comunitatea în care activează?
Pandemia a declanşat pentru business şi în special pentru retail un şir de experimente şi de provocări în timp real, de data asta cu instrumente şi variabile noi, nemaiîntalnite până acum, şi care aveau să determine schimbări în modelele de business, pentru o perioadă neprognozabilă de timp. Au fost modificate reguli, au fost implementate proceduri noi, şi asta, repet, în timp real, fără un pachet de practici experimentate până acum de nici o companie din lume. Este evident că schimbările care veneau de la zi la zi, şi care continua să vină şi astăzi (dar nu în acelaşi ritm), şi aici mă refer la legi, ordonanţe, stări etc., au adus modificări de comportament în ceea ce priveşte modul de abordare al clienţilor de către companii, dar şi modificări ale perspectivei din care erau privite companiile de către clienţi.
În businessul în care activăm, şi aici nu mă refer numai la retail ci la tot ce înseamnă FMCG, companiile la început au avut un instinct de conservare pentru a-şi proteja valorile şi poziţia deţinută pe piaţă, apoi s-au adaptat rapid şi au găsit echilibrul de business propriu, care trebuia sprijinit pe P&L (profit and loss), ca mai apoi să caute şi să dezvolte oportunităţi, ceea ce era firesc să se şi întâmple. Evident că plecând de aici, unde vedeta era (mai mult decât înainte) shopperul, unde şi faptul că de data asta şi statul se apleacă mai mult asupra lui şi a comunităţii, companiile de retail aproape la unison şi-au modificat comportamentul şi au devenit sau au încercat să devină mai interesate de client şi de comunităţile în care activează, mai ales că veniturile acestuia şi disponibilitatea de a face cumpărături scădeau dramatic.
Cum a abordat Paco Supermarkets aspectele de sustenabilitate până în 2019 și ce schimbări au avut loc în acest an?
Implicarea în viaţa comunităţii a devenit necesară pentru orice companie care doreşte să îşi asigure nu doar profitul comercial, ci şi respectul societăţii în cadrul căreia şi pentru care operează. Paco Supermarkets a început o abordare a mai multor aspecte legate de sustenabilitate cu mai mulţi ani în urmă, fără să implementeze în cultura organizaţională principii clare până la ultimul angajat al companiei. Erau lucruri şi programe derulate şi cunoscute la nivel de conducere a companiei şi departament implicat. Şi aici pot să vă dau câteva exemple: un proiect pilot la unul dintre supermarketuri prin care se recuperează toată căldura de la instalaţiile frigorifice; au fost introdusele pungile biodegradabile în toate supermarketurile Paco; au fost şi sunt create lanțuri scurte de aprovizionare de la companiile locale, din judeţ, şi a companiilor româneşti în general pentru a ajuta comunitatea locală să se dezvolte şi pentru a reduce noxele generate în atmosferă de mijoacele de transport; la ultimul supermarket deschis, Paco Central Focşani, a fost amenajată o suprafaţă de teren alăturată clădirii ca un mic spaţiu de recreere pentru comunitate, cu băncuțe, muzică ambientală, coşuri de gunoi, suprafaţă pe care o întreţine compania noastră. Din păcate, populaţia o percepe ca fiind amenajata de Primăria Focşani.
Acestea sunt doar o mică parte dintre ele, după starea de urgență lucrurile s-au schimbat şi am fost nevoiţi să schimbăm şi abordarea. Paco Supermarket a avut o abordare punctuală la începutul pandemiei, şi anume au fost câteva priorităţi care erau legate strict de starea de fapt, astfel: 1. era prioritar să ne protejăm angajaţii şi implicit familiile lor; 2. trebuia să fim aprovizionaţi în permanenţă, deoarece proximitatea era singura soluţie viabilă pentru populaţie la data respectivă; 3. grija să nu devenim focare de răspândire a virusului, mai exact să asigurăm protecţia populaţiei, asta pentru că magazinele de proximitate erau potenţialele zone de risc pentru comunitatea aflată în izolare. Probabil că aceştia au fost pilonii pe care s-au sprijinit toate companiile care au rămas deschise pe timpul pandemiei, noi i-am definit de la început şi i-am implementat în cultura organizaţională. Se pare că până acum am reuşit să trecem de perioada cea mai dificilă sprijiniţi pe aceste trei reguli de bază implementate, pe baza cărora au fost rescrise sau completate aproape toate procedurile din compania noastră. Pe lângă abordarea de bază, Paco Supermarkets a oferit măşti gratuite persoanelor în vârstă pe timpul pandemiei, a iniţiat în timp record, la nivel de zile, serviciul DeliveRo – livrări la domiciliu pe bază de comandă telefonică, disponibil pentru tot judeţul Vrancea, serviciu bine primit şi apreciat de bătrâni, care în general nu au abilităţi IT pentru comenzi on-line.
Cum apreciați implicarea companiilor locale în abordarea sustenabilității, la nivelul ramurii industriale în care activați? Un calificativ argumentat...
CSR-urile au devenit astăzi strategii de marketing şi chiar noi filosofii de business pentru companii, ele atacă o latură emoțională a shopperului dintr-o perspectivă lăudabilă şi necondamnabilă: sunt acţiuni non-profit. Totuşi , ele implică anumite costuri, motiv pentru care trebuie obligatoriu să aibă şi ștampila de la departamentul de marketing. Companiile locale sunt mici şi implicit lucrurile pe care le fac în sensul sustenabilităţii sunt mici, şi nu sunt vizibile. Companiile locale nu ştiu să lege inițiativele de sustenabilitate de departamentul de marketing, pentru că nu au departament de marketing redutabil, nu pot implementa această abordare în cultura organizaţională pentru că nu ştiu cum şi nu au definite politici la nivel de companie. Totuşi, există companii mici care pun umărul şi sprijină comunitatea fără prea multă vâlvă, sunt companii care-şi ajută bătrânii din proximitate, sunt campanii care oferă premiile la concursurile organizate de şcolile din proximitate, sunt companii care se implică în activităţile organizate de primării, în localităţi mici. Acţiunile lor există, dar nu sunt vizibile.
Ce considerați că ar putea îmbunătăți autoritățile pentru o mai bună implicare a companiilor în aspectele ce țin de sustenabilitatea businessului?
Considerăm că ar trebui legiferat mai bine aspectul sustenabilității în business, o lege cu subiect şi predicat care ar direcţiona o parte din impozitul pe profit către acţiuni de sustenabilitate a businessului. Companiile ar şti mai bine cum să investească banii în nevoile comunităţii, pentru că întotdeauna companiile au ştiut să investească mai bine decât statul. Companiile ar şti mai bine cum să prioritizeze nevoile comunităţii, pentru că are pârghii şi strategii mai bune de identificare şi rezolvare a problemelor. Ar fi o abordare win – win, stat versus privat pentru comunitate. Nu trebuie să uităm totuşi că la nivel de comunitate, companiile de retail au reciclat şi reciclează mult mai bine decât primăriile toate deşeurile rezultate din procesul de lucru. Ar mai fi ceva - legea ar trebui scrisă de companii şi aprobată de forurile legislative, alfel ne putem trezi cu surprize de proporţii.
Care este proiectul cel mai „ambițios” al Paco Supermarkets în materie de sustenabilitate a businessului în 2020?
Paco Supermarkets a început implementarea abordării sustenabilităţii la nivel de cultură organizaţională, a început trecerea de la abordarea sustenabilităţii de la nivel de departament implicat, la nivel de persoană angajată în cadrul companiei.
Pentru 2020 aveam mai multe proiecte în materie de sustenabilitate, însă va trebui să vedem câte mai putem realiza dintre ele. Cel mai mare proiect cred că ar fi cel legat de depozitul logistic la care lucrăm şi la care ne propunem ca toată căldura degajată de instalaţiile frigorifice să fie folosită pe timpul iernii pentru încălzire, asta pentru a reduce încălzirea globală în două moduri:
1. cu aportul pe care noi l-am da în natură pe de o parte de la instalaţiile frigorifice, şi
2. cu cantitatea pe care ar trebui să fie produsă pentru noi, pentru a ne încălzi iarna, şi care în cele din urmă tot în atmosferă ajunge.
Tot legat de acest proiect, intenţionăm să instalăm pe acoperişul depozitului de aproximativ 2.000 mp un parc de panouri fotovoltaice pentru a genera energie verde în defavoarea consumului de energie convenţională.
Cu siguranţă toţi ne dorim o lume mai bună în care să trăim.
Citeste si
O nouă identitate pentru sustenabilitatea brandurilor în era COVID-19
Cristian Călin, Grupul de firme Agricola: „Optăm să direcţionăm resursele către acţiuni concrete şi nu neapărat pentru promovarea lor”