evenimente 2025

  • Cont nou
  • Autentificare
  • Newsletter
  • GDPR
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Twitter
  • Instagram
  • Pinterest
  • YouTube
  • Meniu
  • Home
  • La zi
    • La zi
    • Știri
    • Actualitatea
    • Editorial
    • Produse & promoții noi
  • FMCG
    • Analize și tendințe
      • Băuturi alcoolice
      • Băuturi nealcoolice
      • Cafea și dulciuri
      • Produse lactate
      • Produse din carne
      • Produse de bază
      • Produse de îngrijire personală
      • Produse de îngrijire a locuinței și curățare
      • Alte produse alimentare
    • Sustenabilitate & CSR
      • CSR
      • Sustenabilitate
      • Ediția 2024
      • Ediția 2023
      • Ediția 2022
      • Ediția 2021
      • Ediția 2020
      • Ediţia 2019
      • Ediţia 2018
      • Alte articole
    • Branduri cu buletin de România
    • Oameni de 5 stele
    • Transformers Brands
    • Trendsetteri
    • Branduri pentru 100 de ani
    • NOI pentru România
    • Piețe de cinci stele
    • Ghid furnizori
    • Video
  • Retail
    • Harta retailului modern
    • Magazine de top
    • Comerț modern
    • Comerț tradițional
    • Info retail
    • Ghid Retail Modern
    • Ghidul comerciantului
  • Evenimente
    • Trade Marketing Congress
      • Februarie 2025
      • Februarie 2024
      • Martie 2023
      • Martie 2022
      • Martie 2021
      • Martie 2020
      • Martie 2019
      • Martie 2018
      • Martie 2017
      • Martie 2016
      • Februarie 2015
      • Februarie 2014
      • Februarie 2013
      • Februarie 2012
    • Ambalaje 360
      • Aprilie 2025
      • Aprilie 2024
      • Aprilie 2023
      • Aprilie 2022
    • BBRO
      • Mai 2025
      • Mai 2024
      • Mai 2023
    • CSR Excellence
      • CSR Iunie 2024
      • CSR Iunie 2023
      • CSR Iunie 2022
      • CSR Iunie 2021
      • CSR Septembrie 2020
      • CSR Iunie 2019
    • Club Retail
      • Octombrie 2024
      • Octombrie 2023
      • Octombrie 2022
      • Octombrie 2021
      • Octombrie 2020
      • Octombrie 2019
      • Octombrie 2018
      • Octombrie 2017
      • Octombrie 2016
      • Octombrie 2015
      • Octombrie 2014
      • Octombrie 2013
    • Premiile PIATA
      • Noiembrie 2024
      • Noiembrie 2023
      • Noiembrie 2022
      • Noiembrie 2021
      • Noiembrie 2020
      • Noiembrie 2019
      • Noiembrie 2018
      • Noiembrie 2017
      • Noiembrie 2016
      • Noiembrie 2015
      • Noiembrie 2014
      • Noiembrie 2013
      • Noiembrie 2012
      • Octombrie 2011
      • Octombrie 2010
      • Octombrie 2009
      • Octombrie 2008
    • Marketing Conference
      • Aprilie 2018
      • Aprilie 2017
      • Aprilie 2016
      • Martie 2015
      • Martie 2014
      • Aprilie 2013
  • Business
    • Special
    • Profil de manager
    • Strategii de piață
    • Topurile PIATA
    • Marketing & publicitate
    • Start-up Brands
    • Consilier
    • Research
    • Resurse umane
  • Info companii
  • Contact
  • Revista
  • Pagina principală
  • Business
  • Strategii de piață

Feliciu Paraschiv, Paco Supermarkets: „Cumpărătorul a devenit matematician”

Publicat în categoria Strategii de piata
Scris de   Carol Popa Publicat Marți, 20 Mai 2025 11:09
  • Imprimare
  • Email

Interviu cu Feliciu Paraschiv, Director General Paco Supermarkets

 

Am parcurs deja o tremie din anul care se anunța în ianuarie drept cel mai instabil și nesigur pentru business. Cât din incertitudinea de la început de an s-a stins și ce a rămas încă sub semnul incertitudinii pentru următoarele 8 luni din acest an?

Anul 2025 a debutat sub semnul incertitudinii și, din păcate, mare parte din această incertitudine persistă. Deși în primele luni ale anului am înregistrat o creștere de 2,7% față de perioada similară din anul anterior, contextul macroeconomic rămâne fragil. Se preconizează o creștere a TVA-ului și a impozitului pe dividende, măsuri care vor afecta direct puterea de cumpărare a consumatorilor și vor pune presiune suplimentară pe companii. Un alt element care adaugă instabilitate este lipsa clarității cu privire la prelungirea plafonărilor impuse prin OUG 67/2023, plafonările la energie electrică și gaze naturale. De asemenea, zilele libere acordate bugetarilor, fără o recuperare clar definită, creează un dezechilibru între sectorul public și cel privat, generând frustrări și dificultăți operaționale în rândul angajaților din mediul privat. În retail, angajații din prima linie întreabă de libere, nu de performanță. Toate aceste aspecte contribuie la menținerea unui climat de incertitudine care face dificilă planificarea pe termen mediu și lung. Rămânem însă optimiști și căutăm în permanență soluții, ne adaptăm și mergem mai departe. Ce nu te omoară, te bagă pentru o perioadă în spital.

Cum a încheiat Paco Supermarkets anul 2024, în raport cu 2023, și cum au fost aceste prime patru luni din 2025, în raport cu perioada similară din 2024, din perspectiva vânzărilor?

Anul 2024 a fost, din punct de vedere al cifrei de afaceri, cel mai bun an de până acum pentru Paco Supermarkets, depășind pragul de 53 de milioane de euro și obținând un profit net de 1,5 milioane de euro. Cu toate acestea, dacă privim din perspectiva procentuală, creșterea față de anul 2023 a fost mai timidă decât cea înregistrată între 2022 și 2023, ceea ce confirmă încetinirea ritmului de dezvoltare. Piața de retail devine tot mai competitivă, cu o concentrare crescută și o fragmentare a cotei de piață. În primele patru luni din 2025, ne confruntăm cu o ușoară stagnare comparativ cu perioada similară a anului trecut, însă rămânem în zona pozitivă. Concurența nu doarme. Feliile de piață sunt tot mai subțiri, iar cuțitul e tot mai ascuțit.

citat1 feliciu

Ce schimbări ați remarcat în obiceiurile de consum în 2025 și care sunt cauzele acestor schimbări?

În 2025, observăm o schimbare clară în comportamentul consumatorilor: prudența este cuvântul cheie. Cumpărătorul a devenit matematician. Clienții sunt mult mai atenți cu modul în care își gestionează bugetul de cumpărături și se orientează tot mai des către produse marca proprie sau segmentul low-cost. Recomandarea noastră pentru cumpărători este să vină la magazin cu o listă clară și, pe cât posibil, să evite cumpărăturile pe stomacul gol – acestea conduc de multe ori la decizii impulsive. Pe de altă parte, vedem o creștere a interesului pentru produse locale, naturale, bio, ecologice și prietenoase cu mediul. Sustenabilitatea a devenit un criteriu important de selecție pentru o parte semnificativă a clientelei noastre. Aceste tendințe sunt alimentate de un cumul de factori: incertitudinea economică, creșterea prețurilor la utilități, dar și o mai mare conștientizare a impactului pe care alegerile de consum îl au asupra sănătății și mediului înconjurător.

R62 1518

Orientarea consumatorilor către mărcile proprii ale retailerilor pune în pericol existența unor branduri consacrate în diverse categorii?

Este evident că această orientare din partea consumatorilor către mărcile proprii poate afecta serios brandurile consacrate. Dacă în urmă cu câțiva ani, produsele marca proprie erau percepute ca o alternativă de compromis, astăzi multe dintre ele sunt o alegere legitimă și preferată de un segment tot mai larg de cumpărători. Brandurile trebuie să facă eforturi suplimentare să nu piardă cota, să inoveze. Din pacate inovatiile notabile sunt replicate imediat de comunitatea privat label...iar brandurile trebuie să inoveze și să investească din nou.. E un cerc vicios cu margini tăioase. Cine nu aleargă, dispare.

Care sunt elementele ce diferențiază Paco Supermarkets de marile rețele de retail în fața consumatorilor?

Paco Supermarkets se diferențiază printr-o combinație de inovație, proximitate și orientare către nevoile reale ale comunității. Nu suntem doar un lanț de magazine – suntem un partener de încredere al comunității locale. Oferim servicii care nu sunt uzuale în marile rețele: retragere de numerar de pe card direct la casele de marcat, colectare de ulei uzat și baterii uzate, dar și servicii bancare precum plata ratelor la casa de marcat. Diferența o fac și actiunile de marketing (am oferit bilete la teatru, am oferit gratuit cărți, de Ziua Cărții - și nu a fost o acțiune singulară, oferim cadouri copiilor de 1 Iunie, etc.), dar și campaniile CSR – donare de sânge, colectare de alimente pentru nevoiasi, sprijinim copii talentați… multe, multe. Livrarea prin platforma noastră DeliveRo în mediul rural, în tot județul Vrancea, comenzile și prin telefon, nu numai prin aplicații, listarea pe toate platformele de e-commerce, fac diferența. Suntem peste tot. Și lângă client și în online. Și în inima Vrancei.

citat2 feliciu

Prin ce se diferențiază compania în relația cu furnizorii? Există o ofertă de produse locale în rețeaua Paco mai bogată decât în marile rețele de retail?

Avem o politică deschisă și flexibilă în relația cu furnizorii noștri. Ne dorim să listăm rapid produse noi și în trend, cu un minim de birocrație, adaptându-ne dinamic la cerințele pieței și ale consumatorilor. În funcție de spațiul disponibil în magazine, listăm între 8.000 și 12.000 de produse. Este un volum semnificativ, mai ales dacă ne raportăm la suprafețele noastre. Oferim o platformă de testare și lansare pentru furnizorii locali și promovăm constant produsele românești, adaptând sortimentația permanent. Furnizorii mici ne bat la ușă și intră. Uneori rămân, alteori pleacă și se intorc cu temele facute. Nu facem rabat la calitate.

În urmă cu două luni v-ați remarcat drept antreprenorul local din retail ce a contestat logica boicotului asupra marilor rețele, deși vă erau concurenți direcți. De ce ați ales această abordare? Poziția mea a fost una bazată pe principii clare. Nu aș fi putut să fac altfel. E o chestiune de etică, de coloană vertebrală, de deontologie și solidaritate profesională. E o chestiune legată de apartenența la o breaslă, de interesele unei industrii, aici nu-și are loc logica meschină. Ca vicepreședinte Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România, cunosc foarte bine interesele celor pe care-i reprezint, avem abordări diferite față de marii retaileri în multe aspecte care ne privesc, dar avem și consens când discutăm despre industria de retail ca un întreg. Boicotul nu e strategie, e orgoliu ieftin. Etica nu se negociază, nici unitatea industriei.

R62 1498

Dacă pentru o zi ați fi ministru al Economiei sau ministru al Agriculturii, ce măsuri ați adopta pentru susținerea legală a antreprenoriatului local în retail și producție FMCG?

Dacă aș avea ocazia să fiu ministru pentru o zi, aș acționa ferm și coerent în direcția susținerii antreprenoriatului local. Aș putea să scriu un tratat pe tema asta:
1. legea etichetării care trebuie să transparentizeze trasabilitatea produselor și a ingredientelor unui produs, cu adresa exactă a locului de producție și a originii ingredientelor;
2. suprataxarea (discretă) a produselor din afara UE care se pot produce în România;
3. dacă suntem așa de buni la controale (cred că suntem pe locul 1 în Europa), ar trebui să controlăm foarte bine alimentele si în general produsele care vin din UE și mai ales din afara UE, nu doar dacă sunt conforme, ci dacă sunt „foarte conforme”, iar dacă nu sunt să le banăm;
4. risipa alimentară – o discuție veche fără finalitate, concret trebuie să mai adaugăm o dată pe produs, data până la care produsul poate fi consumat, lângă data până la care poate fi vândut, cea înscrisă acum pe produse;
5. simplificarea birocrației financiare, simplificarea procedurilor de autorizare, revizuirea cerințelor organelor de control, care depășesc limitele logicului, solicitând din ce în ce mai multe lucruri irelevante pentru trasabilitatea produsului și desfășurarea în siguranță deplină a actului de retail;
6. nu în ultimul rând, aș simplifica masiv birocrația pentru obținerea avizelor, autorizațiilor și raportărilor către instituții publice. Această povară birocratică ne consumă resurse care ar trebui să fie direcționate către dezvoltare, inovație și retenția personalului. Tot aici intră și echilibrarea beneficiilor oferite angajaților din sectorul de stat față de cei din sectorul privat – o problemă veche, dar mereu actuală, care influențează migrația forței de muncă și performanța economică a întregului sector. Simplificare radicală: mai puțină birocrație, mai mult timp pentru actul de retail.

Planificați noi deschideri de magazine în 2025? Când trebuie să ne așteptăm la o extindere a rețelei în afara județului Vrancea?

Pentru anul 2025, planurile noastre se concentrează pe consolidarea rețelei din județul Vrancea. Vom remodela trei magazine existente, pentru a le aduce la standardele noastre actualizate de calitate, eficiență operațională și experiență de cumpărare. Cea mai importantă dezvoltare va fi deschiderea unui nou magazin în Mărășești, cu o suprafață de 1.100 mp – un pas strategic ce reflectă încrederea noastră în potențialul zonei. Consolidăm Vrancea. Piatra de temelie trebuie să fie solidă. Apoi mai vedem. Ne concentrăm pe optimizarea lanțului de aprovizionare, pe digitalizare, pe dezvoltarea platformei DeliveRo și pe consolidarea relației cu clientul local. Vrancea este piața noastră de bază și credem în ideea că trebuie mai întâi să ai rădăcini adânci într-un loc, înainte să te extinzi în altul. Vom analiza cu atenție oportunitățile regionale, dar fără grabă și fără a compromite calitatea serviciilor pe care le oferim deja.

Pentru anul 2025 aveți planuri în ceea ce privește modificarea sortimentației? Care este media furnizorilor nou listați anual în rețeaua Paco?

Sortimentația este într-o continuă mișcare și adaptare. Nu mai vorbim de modificări anuale, ci de o revizuire aproape zilnică a portofoliului de produse. Trendurile din piață, feedbackul clienților și sezonalitatea sunt principalii factori care determină ajustările. Suntem un retailer cu un grad mare de flexibilitate și putem lista rapid produse noi – fără birocrație excesivă, fără lanțuri lungi de aprobare – atât timp cât acestea răspund cerințelor de calitate, preț și relevanță pentru clientul nostru.

În ceea ce privește furnizorii, lucrăm în principal cu parteneri stabili, dar întotdeauna suntem deschiși la nou. În fiecare an, între 10 si 20 de furnizori noi ajung să fie listați în rețeaua Paco, în funcție de capacitatea lor de livrare, inovația produselor și adaptarea la valorile noastre de business. Nu ne interesează doar prețul cel mai mic, ci relații comerciale serioase și de durată.

Noile tarife stabilite de RetuRO pentru colectarea ambalajelor v-au dat peste cap calculele în privința colectării, după achiziția RVM-urilor. Care considerați că ar fi calea optimă de parteneriat cu RetuRO astfel încât predictibilitatea activității de colectare să nu vă încurce planurile de business?

Noi am tratat cu seriozitate Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) și ne-am aliniat imediat cerințelor legislative. Am achiziționat și instalat 19 automate RVM în toate supermarketurile Paco, asumându-ne un efort logistic și financiar considerabil. Am pornit cu speranța că acest efort va aduce beneficii pentru mediu, dar și o predictibilitate rezonabilă pentru operatorii economici care susțin sistemul.

Din păcate, tarifele au fost ajustate brusc, fără consultarea actorilor implicați – în special a rețelelor independente sau de proximitate. În paralel, crește numărul de RVM-uri la nivel național. Porția se împarte în felii mai mici. RVM-urile se amortizează tot mai greu.

Consider că soluția corectă și sustenabilă este ca Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR) să fie parte din procesul decizional. Trebuie să avem un loc permanent la masa dialogului cu RetuRO, astfel încât realitățile pieței tradiționale și ale lanțurilor locale să fie înțelese și luate în calcul. Avem sprijinul Ministerului Mediului, domnul ministru Fechet fiind deschis la dialog. Dar fără reprezentativitate directă în structurile decizionale ale RetuRO, deciziile se vor lua în continuare „pe întuneric” în ceea ce ne privește.

Citit 2601 ori
Etichetat cu
  • feliciu paraschiv
  • paco supermarkets
  • interviu
  • interviu piata

Articole recente -Carol Popa

  • Sustainability & CSR Excellence: Mesajul industriei FMCG de Ziua Mondială a Mediului - Sustainability Forward!
  • Sustainability & CSR Excellence: Abordări complexe și speakeri inspiraționali pentru un obiectiv comun – Sustainability Forward
  • Ursus Breweries și Transavia s-au alăturat partenerilor conferinței Sustainability Forward

Articole înrudite

  • Gilles Ballot, CEO Carrefour România: „Cea mai mare creştere o vom avea în segmentul de proximitate”
  • Tudor Mihăilescu, CEO Freshful by eMAG: „Ai fi surprins câte tone de produse te scuteşte Freshful să cari într-un an”
  • Roxana Tisăianu, Managing Director FrieslandCampina România: BIO rămâne un pilon important în strategia Napolact
înapoi sus

box csr 2025

Revista Piața EDIȚIA DIGITALĂ, #225 mai 2025

Piata 225
Editia curenta Arhiva revista

BBRo box 2025

banner 2025

Banner A360 2025

Box TMC 2025

banner cumpana

HARTA RETAILULUI MODERN

Harta Retailului Modern

Nou! Harta retailului modern din România.

Pdf Harta Retailului Modern 31-05-2025

INFO COMPANII

  • Descoperă noul ambalaj Tchibo Exclusive!
    Descoperă noul ambalaj Tchibo Exclusive!
  • Oti lansează cutia pop-up cu lavete din microfibră – soluția perfectă pentru o curățenie eficientă și sustenabilă!
    Oti lansează cutia pop-up cu lavete din microfibră – soluția perfectă pentru o curățenie eficientă și sustenabilă!
  • La Strada Gelato a strati
    La Strada Gelato a strati
  • Răsfăț la caserolă: Corso și 5 to go aduc Salted Caramel Caffe Latte în varianta de 900 ml, pentru toți iubitorii de cafea
    Răsfăț la caserolă: Corso și 5 to go aduc Salted Caramel Caffe Latte în varianta de 900 ml, pentru toți iubitorii de cafea
  • FrescoVerde – cultivat și congelat în România, cu adevărat!
    FrescoVerde – cultivat și congelat în România, cu adevărat!

NEWSLETTER

Newsletter Piata

Nu scăpa nici un titlu important despre FMCG & Food Retail !

Abonează-te la newsletterul Piața acum !

box club 2024

Banner premii 2024

Supliment CSR #7, iulie 2024

CSR2024
Editia curenta Arhiva revista
Revista Piaţa

Supliment Oameni de 5 stele, mai 2024

Od5S 2024
Editia curenta Arhiva revista

VIDEO

© 2006-2024 S.C. PIATA TRADE SERVICES SRL. Toate drepturile sunt rezervate | Powered by
Newsletter Piața