Romania se incadreaza in trendurile celorlalte piete europene, caracterizate de lansarea permanenta de produse inovatoare. In alegerile lor, utilizatorii tin cont de factorul de protectie, brand, de formularea produsului – ulei, crema, lotiune, emulsie –, de beneficiile suplimentare si de pret – insa nu neaparat in aceasta ordine.
„Factorii de ordin socio-economic sunt decisivi cand vine vorba de obiceiuri de consum in piata produselor de protectie solara. Vanzarea depinde de puterea economica a cumparatorilor din Romania, scazuta in cele mai multe cazuri, aspect care duce la alegerea celui mai bun raport calitate-pret”, constata Susana Laszlo, Director General, Cosmetic Plant.
„Piata locala este franata de nivelul de instruire al consumatorilor dar si de puterea de cumparare. Majoritatea utilizatorilor nu cunosc faptul ca un produs de protectie solara nu impiedica bronzarea ci doar protejeaza pielea pentru ca acesta sa se bronzeze in siguranta. De aceea, prefera sa nu utilizeze produse de protectie sau opteaza pentru factori scazuti de protectie”, afirma Alina Soare, Marketing Manager, Dr. Soleil.
Produsele de protectie solara de la Dr. Soleil au factori de protectie UVA-UVB, intre 15-30 si se prezinta sub forma de emulsii, imbogatite cu extracte naturale, pentru un plus de actiune. Ambalajele premium de 200 ml sunt foarte practice, dozarea produsului facandu-se cu ajutorul unei pompite pentru a evita scurgerea sau murdarirea. De asemenea, in sortimentatie se regaseste si Crema de protectie solara pentru copii, cu SPF30, colorata natural de uleiul de catina cu rol cicatrizant din compozitie. Gama produselor dupa plaja include laptele de corp hidratant, precum si gelul calmant pentru arsuri solare, foarte apreciat in sezonul trecut.
Portofoliul Cosmetic Plant este alcatuit din 14 produse pentru protectie solara: emulsiile pentru accelerarea bronzarii SPF 6 si SPF 10; uleiurile pentru plaja Oliv ulei pentru bronzare intensa; ulei SPF 6; ulei SPF 10; Emulsia pentru plaja Oliv SPF 20; emulsia cu extract de galbenele waterproof SPF 20; Emulsia cu extract de scoarta de castan SPF 25; emulsiile cu ulei de catina SPF 30 si SPF 50; emulsiile pentru copii SPF 30 si SPF 50; lotiunea pentru calmarea arsurilor solare si Emulsia dupa plaja cu extract de galbenele, sulfina si coada soricelului.
“In acest an am decis sa lansam pe piata un nou ulei in subgama Oliv. Acesta este un ulei pentru bronzare intensa cu beta-caroten, vitamina E si ulei de masline, in flacon spray de 150 ml, la un pret recomandat la raft de 17,5 lei”, precizeaza Susana Laszlo.
Farmec a dezvoltat linia de produse de protectie solara Gerovital Sun, o gama completa de 14 sortimente dedicate tuturor tipurilor de piele, fiind concepute astfel incat sa limiteze efectele negative ale radiatiilor UVA si UVB: arsuri solare, uscarea si deshidratarea pielii, aparitia petelor pigmentare, a pistruilor si a semnelor premature de imbatranire a pielii. Gama are la baza un complex bio protector, bogat in rodie sub forma de ulei organic sau extract eco certificat. Produsle sunt fara parabeni şi fara oxibenzona. Gerovital Sun include uleiuri bronzante si emulsii cu SPF 10-20 pentru pielea inchisa sau bronzata, produse cu SPF 30 si 50 pentru pielea deschisa la culoare, produse pentru bebelusi si copii, cu factor de protectie ridicat, creme pentru fata sau care previn imbatranirea prematura, precum si produse pentru calmarea iritatiilor solare si regenerarea pielii si un autobronzant.
„Anul acesta le propunem clientilor 6 casete special concepute pentru protectia eficienta a pielii, care includ un produs cu factor de protectie potrivit tipului de ten si laptele reparator dupa plaja, pentru o ingrijire completa a pielii si o vara lipsita de griji in ceea ce priveste starea de confort a pielii”, ne comunica Ioana Borza, Marketing Manager Farmec Cluj Napoca.
Si Elmiplant a pregatit, pentru actualul sezon estival, mai multe noutati pe segmentul SUN. Este vorba de produse testate dermatologic, ale caror formule au fost indelung studiate in laboratoarele de cercetare din Romania. Ambalajele produselor existente au fost regandite, iar parfumul gamei este mai fresh, pentru un plus de prospetime.
Cinci produse noi imbogatesc portofoliul Elmiplant: Ulei Spray Protector Omega Protect SPF30; Lotiuni Tan & Protect SPF 20 & SPF 30 imbogatite cu unt de shea 100% organic; Complexul TAN-BOOST, bazat pe combinatia unor ingrediente active naturale, care accelereaza procesul natural de bronzare si prelungeste durata acestuia; Lotiuni pentru protectie solara cu SPF 20 & SPF 30, cu o formula imbogatita cu unt de shea 100% organic.
“Asa cum am obisnuit consumatorii Elmiplant, formulele contin ingrediente active 100% organice si sunt fara parabeni. Asigura o ingrijire delicata, prietenoasa cu pielea”, afirma Daniela Chirobocea, Brand Manager, Elmiplant.