Pragmatism este termenul care caracterizează cel mai bine evoluţia categoriei de săpunuri în ultimii doi ani. Creşterea costurilor de producţie – inclusiv a celor pentru ambalajele săpunurilor lichide, cremă şi spumă – a condus la modificări în ingredientele produselor (între care cea mai notabilă este revenirea SLES), dar şi la creşterea volumului flacoanelor de săpun lichid şi mai ales a volumului rezervelor pentru acest tip de săpun. Comunicarea prin intermediul ambalajelor cu scopul de a influenţa decizia de cumpărare la raft a devenit, de asemenea, mai pragmatică, punând deseori accentul pe eficienţa achiziţiei. Componenta emoţională a comunicării nu a dispărut (dimpotrivă!), dar şi-a schimbat orientarea odată ce consumatorii s-au eliberat de stresul pandemic.
Una dintre principalele observaţii ale anterioarei analize a pieţei săpunurilor, realizată în urmă cu mai mult de doi ani, era legată de virtuala scumpire a produselor cauzată de creşterea costurilor cu materia primă şi cu ambalajele din plastic (inclusiv plastic reciclat). Ceea ce s-a şi întâmplat, după cum ştim, însă într-un ritm mai redus decât se anticipa. Presiunea exercitată de reducerea consumului i-a făcut pe producători să găsească soluţii, iar aceasta a condus piaţa săpunurilor pe o traiectorie pragmatică.
În multe produse a reapărut, discret, SLES – sodium laureth sulfate, cum îl găsim cel mai adesea pe lista de ingrediente – un compus ieftin care produce spumă abundentă fiind, astfel, deosebit de eficient în realizarea scopului de bază al săpunului – anume îndepărtarea murdăriei. Aceasta, după ce în 2022 remarcam retragerea acestui compus din multe săpunuri şi comunicarea vizibilă pe ambalajele săpunurilor a absenţei SLES, ca un factor de diferenţiere şi de atragere a cumpărătorilor. Mult mai rar în săpunuri a reapărut SLS – sodium lauril sulfate – un compus asemănător SLES dar mai agresiv cu pielea. Din cercetările noastre întreprinse în magazine a reieşit că săpunurile care conţin SLS sunt foarte rare, ceea ce constituie un aspect pozitiv. Prezenţa SLES în compoziţia săpunurilor, ca şi a altor produse de îngrijire personală, rămâne controversată, însă răspunsurile pe care Piaţa le-a primit de la doi reputaţi medici dermatologi – dr. Bianca Maria Dragomir şi prof. dr. George-Sorin Ţiplică de la Secţia Clinică Dermatologie II a spitalului Colentina din Bucureşti sunt, în mare parte liniştitoare în privinţa efectelor SLES asupra consumatorilor (vezi caseta dedicată).
O a doua soluţie aleasă de producători pentru a diminua efectele creşterii costurilor de producţie, în special cel al ambalajelor, asupra preţului de vânzare a săpunurilor a constat în creşterea volumului flacoanelor de săpun şi a rezervelor, în rafturi fiind frecvente săpunul lichid de volum XXL şi rezervele care permit reumplerea de 2 sau 3 ori.
În sfera comunicării emoţionale remarcăm reorientarea mesajelor pe direcţia ingredientelor de origine naturală şi direcţia ambalajelor eco-friendly. Odată ce prezenţa extractelor din plante / fructe, oricât de exotice, nu mai poate constitui un factor diferenţiator, iar dispariţia stresului pandemic a făcut mult mai puţin interesante săpunurile antibacteriene şi pe cele dezinfectante, producătorii s-au preocupat de calitatea ingredientelor. Remarcăm astfel, creşterea numărului de articole care afişează vizibil procentul ridicat de ingrediente de origine naturală, acesta tinzând spre 100%: 96%, 97%, chiar şi peste 99%. O parte din aceste produse conţin însă şi SLES.
Alte produse se promovează ca fiind vegane (cazul unui sortiment Palmolive) sau fără microplastic în compoziţie (un brand de import). Desigur, multe produse ambalate în flacoane din plastic afișează foarte vizibil procentul de plastic reciclat din componenţa ambalajului sau / şi procentul de reducere a cantităţii de plastic din ambalaj (de exemplu, Palmolive şi Dove). Am remarcat şi un articol care menţionează că este certificat Halal (Harmony distribuit de Oti).
În marile reţele de magazine săpunurile naturale au o prezenţă discretă (aici o excepţie face reţeaua dm, în care întâlnim un număr mai mare de articole din acest segment), dar observăm prezenţa unor branduri româneşti printre acestea.
Săpunurile fabricate în afara ţării au o prezenţă dominantă în raport cu cele realizate local, dar şi în raport cu produsele marcă proprie, atât în ceea ce priveşte numărul de branduri, cât şi în privinţa numărului de feţe la raft.
Înainte de a trece la analiza datelor de piaţă, trebuie să menţionăm că numărul SKU-urilor prezente pe piaţa săpunurilor a fost într-o scădere continuă în ultimii doi ani, chiar abruptă în ultimele 12 luni. Conform monitorizărilor RetailZoom, numărul de SKU-uri a variat de la 1.007 în 2022 la 991 în anul următor şi până la 790 în 2024, aşadar o reducere de peste 20% în decurs de doi ani.
Dinamica şi perspectivele vânzărilor
Vânzările de săpunuri au crescut cu aproape 10% în valoare, dar au scăzut în volum cu 7%, în perioada iunie 2023 – mai 2024, față de cele 12 luni precedente, indică datele companiei de analiză RetailZoom.
Cum au perceput producătorii şi retailerii vânzările de săpunuri în ultimele 12 luni, în volum și valoare, și ce estimări au aceștia pentru perioada următoare?
La Farmec Cluj-Napoca, volumul și valoarea vânzărilor la această categorie se mențin pe un trend ascendent, după cum ne-au declarat reprezentanții companiei. „Avem o creștere de peste 3% față de anul trecut, iar rezultatele sunt în creștere atât la săpunurile lichide din gama Farmec, cât și la săpunurile spumă din gama Gerovital. În sezonul rece, vânzările la această categorie sunt dublate de cele la cremele de mâini, care înregistrează creșteri susținute pe fondul temperaturilor scăzute, care duc la deshidratarea pielii mâinilor”, au spus reprezentanții Farmec.
În prima jumătate a acestui an, compania Interstar Chim a avut o creștere a vânzărilor de 18% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, după cum ne-a informat Bogdan Frătiță - Senior Brand Manager pentru Igienol® în cadrul Interstar Chim. „Vedem un interes crescut pentru săpunurile lichide Igienol și ne așteptăm ca această creștere să se mențină până la finalul anului”, a explicat Bogdan.
Olga Zotyeva, Senior Retail Marketing Manager PCP & HC la Colgate-Palmolive România, caracterizează performanța companiei pe care o reprezintă ca fiind „deosebit de pozitivă”. Aceasta în contextul în care „în al treilea an post-COVID-19 (2023), piața săpunurilor lichide a început să dea semne de redresare, cu o creștere pozitivă de o singură cifră a valorii de piață”.
La dm drogerie markt, în perioada iulie 2023 – iunie 2024, volumul a crescut cu aproape 40% față de perioada similară precedentă. Rezultate și mai bune au fost înregistrate la vânzările pe magazinul online și prin aplicația „dm-ul meu”, volumele fiind practic duble în perioada comparată, după cum ne-a spus Edwin Iorgovan, manager de sortiment. „Totuși, vânzările online rămân, ca parte din total, la o valoare cu o singură cifră. Incertitudinile economice și provocările anului vor eroda din dinamica acestei categorii și ne așteptăm la o creștere mai temperată a volumelor, în perioada următoare”, a arătat Edwin.
În ultimele 12 luni, atât valoarea cât și volumul vânzărilor de săpunuri ale lanțului de magazine Diana au avut „o dinamică ascendentă, pe fondul creșterii cererii pentru această categorie, bine reprezentată în magazinele noastre: de la săpunuri solide tradiționale până la produse lichide și antibacteriene, de la cele pentru uz zilnic, până la produse destinate unor nevoi specifice de igienă și îngrijire personală”, după cum a explicat Matei Basarab, director comercial. Pentru perioada următoare, reprezentantul Diana se așteaptă ca această creștere să continue, „cu un vârf al vânzărilor în luna august, datorită unor factori sezonieri, dar și a promoțiilor planificate”.
La retailerul e-comm Sezamo, pentru un portofoliu similar cu cel de anul trecut, evoluția în categoria Săpunuri a fost de +8% în tranzacții și +17% în valoare. „De la începutul anului am extins sortimentul, în mod semnificativ, în special cu formule ECO de săpun, rezerve de săpun lichid sau mărci de săpun antibacterian. Astfel că per total categoria de săpunuri a crescut cu +54% în tranzacții și +80% în valoare”, a declarat Michael Kaiser, directorul comercial. „În perioada următoare ne vom muta focusul în a dezvolta categoria de săpun solid. Potențialul acestei categorii este încă mare, astfel că pentru perioada următoare așteptăm o creștere de cel puțin 20%”, a mai spus directorul Kaiser.
Din punct de vedere valoric, cei de la magazinul online Freshful by eMAG au observat o creștere medie de aproape 30% în primele luni din vara aceasta, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. „Există mai mulți producători locali care au dezvoltat noi rețete de săpun cu ingrediente curate, provenite din natură, antialergice, iar interesul clienților noștri pentru aceste produse este mare”, au punctat reprezentanții Freshful.
Ce cumpără consumatorii?
Forma cea mai veche în piață, săpunul solid, are și cele mai mari vânzări, înglobând aproape jumătate din valoarea totală și peste două treimi din volumul total exprimat în bucăţi, conform RetailZoom. Săpunul lichid acoperă, la rândul său, porțiuni importante, de peste două treimi din valoarea totală și o cincime din volum. Comparând evoluțiile în volum ale celor două categorii, vom observa că săpunul lichid scade mult mai puțin decât cel solid. Săpunurile tip cremă absorb peste 10% din vânzări și înregistrează dinamică pozitivă în volum, deci putem vorbi de o preferinţă în creştere a consumatorilor pentru acest segment.
Segmentarea vânzărilor în funcție de formulă ne arată că varianta standard se ridică la 80% din vânzări, restul de 20% revenind formulei antibacteriane. Vânzările cantitative de săpun antibacterian au scăzut cu peste 20% în ultimele 12 luni, după cum arată datele RetailZoom.
Vânzările de rezerve de reumplere reprezintă puţin peste 10% din volumul vânzărilor (bucăţi), dar peste 20% din încasări. Dinamica vânzărilor cantitative de refill este mai bună decât a vânzărilor de săpunuri, potrivit RetailZoom. Din totalul vânzărilor de rezerve, cea mai mare parte este a celor de săpun lichid (peste 60%), cele pentru cremă reprezentând 36% din volum şi 26% din valoare.
Prefigurează operatorii din piață dinamici deosebite pentru anumite segmente ale categoriei de săpunuri? Răspunsurile subliniază cele două tendinţe majore: produse cu ingrediente naturale şi rezervele de reumplere.
Cei de la Farmec consideră că tendințele actuale și viitoare vor consta în căutarea de produse cu ingrediente eficiente, cunoscute pentru beneficiile lor de curățare și de protejare a pielii. De asemenea, rețeta curată va constitui un alt aspect important. „Ingredientele cât mai naturale, precum și textura potrivită, rămân indicatori cheie în alegerea produselor de către consumatori”, au afirmat reprezentanții producătorului din Cluj-Napoca.
Olga Zotyeva de la Colgate-Palmolive spune că bilanțurile celor două segmente ale pieței – produse cosmetice și antibacteriene – au revenit la nivelurile de dinaintea crizei Covid. „În ceea ce privește tipul de ambalaj, piața se îndreaptă treptat către pachete de reumplere pe fondul percepției că ele reprezintă o achiziție mai economică, mai rentabilă”, a menționat Olga.
Dinamici deosebite, respectiv creșteri în popularitate pentru produsele cu ingrediente preponderent naturale, dar și pentru rezervele de săpun lichid preconizează și Matei Basarab de la Magazine Diana.
Și Edwin Iorgovan de la dm a observat o creștere semnificativă a preferinței clienților pentru rezervele de săpun lichid, unul dintre motive fiind sustenabilitatea. „Consumatorii devin din ce în ce mai conștienți de impactul pe care produsele de igienă personală îl au asupra mediului înconjurător, iar rezervele de săpun lichid reduc cantitatea de ambalaje utilizate. În plus, rezervele de săpun lichid oferă avantaje economice. De obicei, acestea au un preț mai mic pe unitate. Achiziționarea unei rezerve mari poate fi mai rentabilă pe termen lung decât achiziționarea repetată a recipientelor individuale. Astfel, clienții pot economisi bani și pot beneficia de un raport mai bun între calitate și preț”, a arătat Edwin. „Un alt beneficiu al rezervelor pentru săpun lichid este productivitatea. Volumul sau valoarea pe unitate este mai bună pe acest segment”, a punctat managerul de la dm.
Majoritatea clienților site-ului Freshful preferă săpunul lichid și se orientează către rezervele cu gramaj mare, „semn că sunt atenți și la reciclare, dar și la economii”, după cum au explicat reprezentanții retailerului online. „Totodată, vedem o creștere constantă și pentru săpunul de tip spumă”, au completat cei de la Freshful.
Un răspuns mai amplu a formulat Michael Kaiser, directorul comercial al Sezamo, care a analizat principalele segmente ale pieţei. „Săpunul solid, deși a înregistrat o scădere în popularitate în ultimii ani în fața săpunului lichid, se bucură de o revenire, datorită preocupărilor ecologice. Consumatorii apreciază faptul că săpunul solid generează mai puține deșeuri de ambalaje și are o durată de utilizare mai mare. Săpunul lichid rămâne popular datorită ușurinței de utilizare și percepției că este mai igienic. Există o tendință ascendentă pentru rezerve de săpun lichid deoarece consumatorii caută soluții mai economice și mai ecologice; utilizarea rezervei reduce deșeurile de ambalaje și este adesea mai ieftină pe termen lung. Aceasta este o dinamică pozitivă care probabil va continua să crească. Săpunul spumă a câștigat popularitate datorită senzației plăcute și a utilizării mai economice. De asemenea, consumatorii apreciază dozatoarele ușor de utilizat.
Cu sau fără SLES/SLS? Pe măsură ce consumatorii devin mai informați despre efectele potențial dăunătoare ale acestor substanțe asupra pielii și sănătății în general, există o creștere a cererii pentru săpunuri fără SLES / SLS. Producătorii răspund acestei cereri cu produse care utilizează surfactanți mai blânzi și ingrediente naturale. Însă, în ciuda controverselor, aceste substanțe rămân populare datorită eficienței lor în curățare și costurilor reduse. Acest segment ar putea să se confrunte cu o scădere pe termen lung, pe măsură ce alternativele devin mai disponibile și mai accesibile”, a încheiat răspunsul Michael Kaiser.
Mărcile proprii atrag aproape 15% din încasări şi 20% din vânzările cantitative exprimate în număr de bucăţi. Producătorii din Top 5 cumulează două treimi din piață, iar brandurile din Top 5 reprezintă 60% din vânzări. Rezultă, aşadar, o piaţă competitivă, deschisă, cu mulţi producători şi branduri relevante în afara celor din top 5 şi a mărcilor proprii.
Noutăţi pe piaţa săpunurilor
INTERSTAR CHIM a relansat categoria de săpunuri Igienol sub deviza „Curat & Catifelat”. „Totodată, am introdus în piață un nou produs Igienol Curat & Catifelat, anume «Vis de lavandă» în format flacon de plastic cu pompă de 300 ml, dar și în format rezervă de 500 ml, în pouch de plastic”, a completat Bogdan Frătiţă.
COLGATE-PALMOLIVE anunță pentru brandul Palmolive o relansare a întregului portofoliu de produse, după cum ne-a informat Olga Zotyeva, reprezentanta companiei. Campania de relansare se referă la: o nouă formulă – mai curată, vegan-friendly, cu 95% ingrediente naturale, îmbogățite cu vitamina E; noi parfumuri; noi elemente vizuale care țintesc să reîmprospăteze imagine mărcii. „Continuăm să inovăm, lansând formule care sunt prietenoase cu pielea, în timp ce ne angajăm total față de propunerile de sustenabilitate”, a arătat Olga Zotyeva.
FARMEC lansat o gamă dedicată exclusiv copiilor, care cuprinde și săpunuri tip spumă. „De asemenea, în portofoliu avem 4 produse de tip săpun și 4 săpunuri de tip spumă, acestea fiind potrivite pentru întreaga familie. Toate produsele vin cu ambalaje practice, ușor de folosit, cu volume în funcție de nevoile specifice publicului nostru. Sunt produse care pot fi utilizate oriunde, pentru că vin într-o dimensiune potrivită chiar și pentru travel”, au declarat reprezentanții producătorului din Cluj-Napoca. Produsele dedicate copiilor (n.r. din gama Gerovital Kids) sunt produse fără SLS sau fără SLES, „cu surfactanți blânzi, care nu îndepărtează stratul lipidic de la suprafața pielii”, după cum au precizat reprezentanții companiei. Potrivit acestora, o noutate în categorie este „grafica aleasă, care comunică simplu și clar ingredientele, beneficiile și destinația produselor”.
În fiecare sezon, pe marca proprie Balea, DM DROGERIE MARKT lansează ediții limitate. Printre acestea se numără Balea Săpun lichid cremă Summer Vibes, care „are un miros proaspăt fructat de piersică și bougainvillea și păstrează echilibrul natural de hidratare al pielii”, după cum au spus reprezentanții companiei. Aceștia au adăugat că formula Moisture Care ajută la protejarea împotriva uscării, nu conține microplastice și polimeri pur sintetici solubili în apă. Un alt produs al retailerului drogerie markt este Balea Săpun lichid Summer Paradise, cu parfum de nucă de cocos și floare frangipani, pentru pielea sensibilă. Ingredientele sunt potrivite pentru vegani, iar săpunul nu conține microplastice. În plus, dm are noutăți și de la marca proprie alverde Naturkosmetik, rezerva de săpun lichid cu lavandă. „În acest săpun nu veți găsi uleiuri minerale, parfumuri și coloranți pur sintetici și conservanți pur sintetici. Datorită punguței practice de reumplere, clienții își pot reumple distribuitorul de săpun în orice moment și, în același timp, reduc cantitatea de ambalaje utilizate”, au explicat cei de la dm.
Elementele de diferenţiere
Brandul Palmolive are „o moștenire lungă și distinsă, renumit pentru angajamentul său față de calitate și inovație”, a afirmat reprezentanta producătorului, Olga Zotyeva. Ea a enumerat elementele diferențiatoare ale brandului – formule curate, vegane, care îmbogățesc pielea cu vitamina E, conținut ridicat de ingrediente naturale și parfumuri exclusive. Alt brand al companiei Colgate-Palmolive, Protex, este recunoscut „pentru notorietatea puternică a mărcii și pentru tehnologia de ultimă oră”, „brand lider în segmentul antibacterian”. Ca atuuri, Olga a amintit că Protex este un brand „lider în segmentul antibacterian”, care stimulează apărarea naturală a pielii și pune accent pe prevenire și protecție.
Ambalaje ușor de folosit, volume specifice oricăror nevoi, ingrediente alese cu grijă, cu beneficii sigure și multiple – sunt atuurile enumerate de cei de la Farmec „În ceea ce privește produsele pentru copii, un diferențiator important este dat de formulele delicate, dar și de săpunurile (și celelalte produse din gamă) de tip spumă”, au afirmat reprezentanții companiei. Un alt diferențiator al săpunurilor spumă din gama Gerovital Kids este dat de „parfumurile alese, care conțin extract natural din plante precum mușețel, rodie, aloe vera și uleiuri de gălbenele, cocos”, au arătat cei de la Farmec. Referitor la săpunurile lichide din gama Farmec, diferențiatorul principal este mixajul dintre ingrediente. „Avem un ingredient natural, o vitamină și un mineral în diverse combinații, care să potențeze beneficiile produsului”, au completat aceștia.
Săpunurile lichide Igienol se diferențiază prin formula lor, care curăță eficient murdăria de pe mâini, dar în același timp le menține catifelate și hidratate, prin PH-ul lor neutru, după cum spune Bogdan Frătiță – Senior Brand Manager la Interstar Chim. „Totodată parfumul lor rămâne pe mâini un timp îndelungat după folosire. Produsele sunt testate dermatologic pe oameni cu pielea sensibilă, rezultatul fiind că nu afectează în niciun fel pielea acestora”, a menționat Bogdan.
Brandurile Balea și Naturkosmetik de la dm „au un raport excelent calitate-preț și integrează tot mai multe elemente de sustenabilitate (sunt vegane, au ambalaje ecologice, cosmetică naturală certificată)”, după cum a afirmat Edwin Iorgovan, manager de sortiment. El a precizat că mărcile proprii ale dm acoperă 70% din volumul vânzărilor la raft și 90% din cantitatea vândută pe online. „Pe ambele canale, share-ul mărcii proprii a crescut față de perioada similară a anului trecut”, a punctat Edwin.
Driverii pieţei şi decizia de cumpărare
În opinia producătorilor, consumatorii vor căuta un efect instant (spălare și hidratare imediată a pielii, cu absorbție cât mai rapidă, reparare pentru pielea cu leziuni și calmare a leziunilor). De asemenea, vor fi de interes produsele cu SPF (sun protection factor), care să protejeze împotriva razelor UV, un subiect din ce în ce mai de interes pentru publicul consumator. Drivere importante vor fi comportamentele raționale de cumpărături, imaginea și valoarea mărcii, raportul calitate-preț.
La rândul lor, retailerii văd, ca drivere principale, ambalajele și ingredientele ecologice, nota de prospețime adusă de noutăți și produsele de sezon, oferta economică la rezerve, dar și pachetele promoționale. Totodată, vor juca roluri importante inovația și diversificarea produselor, dar și trendurile ecologice și sustenabilitatea, astfel încât săpunurile realizate cu ingrediente bio sau naturale vor câștiga tot mai mult teren.
Factorii care influențează cel mai puternic decizia de cumpărare în această piață sunt tipul săpunului (solid, lichid, cremă etc) și brandul sau experiența anterioară cu produsul. Mai exercită influențe în acest sens prețul (respectiv promoția de preț), parfumul și beneficiile suplimentare (pH-ul neutru / hidratant, caracter anti-bacterian, fără SLS / SLES etc). Contează, dar mai puțin în decizia shopperilor, factori precum inovațiile, caracterul eco-friendly, comunicarea de brand și in-store, designul de ambalaj.
Experţi în dermatologie despre SLES şi SLS: Dr Maria Bianca Dragomir şi Prof. Dr. George-Sorin Ţiplică
Compușii SLS (sodiu lauril sulfat) și SLES (lauril ester sulfat de sodiu) au generat controverse privind oportunitatea utilizării lor la fabricarea săpunurilor şi efectele asupra pielii, în special pe termen mediu şi lung. Pentru a obține unele clarificări pe această temă, revista Piața a solicitat opinii de la experți în dermatologie şi mulţumim pentru răspunsuri Dr. Maria Bianca Dragomir și Prof. Dr. George-Sorin Țiplică de la Secția Clinică Dermatologie II a Spitalului Clinic Colentina. Redăm fragmentele cele mai importante din răspunsurile dumnealor.
„Acești compuși sunt cunoscuți pentru capacitatea lor de a produce spumă, ceea ce are un aport semnificativ în îndepărtarea impurităților și a sebumului de la nivel cutanat. Deși sunt eficienți pentru curățare, există și dezavantaje de luat în considerare atunci când se utilizează produse care conțin SLES sau SLS”.
Ca beneficii: „în concentrație scăzută, aceste preparate au efecte utile pentru persoanele cu ten gras sau mixt, întrucât prin capacitatea delicată de exfoliere a pielii pot îmbunătăți textura și luminozitatea cutanată, putând fi utilizate uneori chiar și în cazul persoanelor cu piele sensibilă”.
Ca dezavantaje: „SLS și SLES pot produce efecte nedorite (...) care se traduc clinic prin apariția eczemei (dermatitei), pielea devenind roșie, uscată și pruriginoasă. Aceste efecte negative sunt observate mai ales în cazul folosirii unor substanțe ce au concentrații crescute de SLS sau SLES și în cazul unei durate mai lungi de expunere. Astfel, autoritățile au reglementat procentul maxim de SLS sau SLES care poate fi utilizat în anumite produse. De exemplu preparatele ce vin în contact cu pielea pentru o perioadă mai lungă de timp, nu pot conține mai mult de 0,05%- 2,5% SLS sau SLES.
Este important să reținem faptul că nu există dovezi științifice că SLS sau SLES din produsele folosite pe piele ar putea produce cancer cutanat. De asemenea, nu a fost demonstrată o legătură între acești compuși și căderea părului. Pe de altă parte, mucoasa oculară este sensibilă în fața unor concentrații crescute și a unei durate de expunere mai lungi, însă studiile au demonstrat că în afară de inflamația temporară a conjunctivei, acesti agenți nu determină cataractă, retinopatii sau alte probleme oftalmologice”.
SLES în produsele pentru copii? „La nou-născuți pielea este mai sensibilă la contactul cu substanțe iritante. Din acest motiv, au fost dezvoltate produse de spălare pentru copii care au o concentratie mai mică de sulfați, pentru a mentine integritatea cutanată și flora microbiologică normala a tegumentului. O atenție deosebită trebuie avută în cazul copiilor cu afecțiuni cutanate, cum ar fi dermatita atopică sau epidermoliza buloasă”.