Cornel Caramizaru, Director de Vanzari, FrieslandCampina
Cum Romania nu si-a folosit pe deplin cota de lapte alocata, pana la momentul elimarii acesteia, la 1 aprilie 2015, nu estimam ca vom asista la o crestere brusca a productiei de lapte. Este posibil insa ca anumite tari, pentru care cota de lapte a fost restrictiva, sa produca acum mai mult lapte decat inainte.
In aceste circumstante, fermierii care provin din aceste tari si-ar putea vinde laptele excedentar pe alte piete, inclusiv Romania, fie ca lapte crud, fie indirect, prin produse procesate. Acest lucru ar putea pune presiune pe fermierii romani, in termeni de calitate, dar pe de alta parte, se poate constitui intr-un beneficiu pentru consumatori, ca orice activitate care incurajeaza competitia si performanta. Din experienta noastra de lucru cu ferme individuale si cu asociatiile de fermieri, credem ca organizarea activitatii intr-o cooperativa sau un cluster le-ar putea aduce micilor fermieri avantaje pe care, altfel, nu le-ar putea atinge.
Cu toate acestea, nu credem ca piata va fi inundata cu lapte din import. Acesta nu este mai ieftin decat cel romanesc, pentru o companie care activeaza in Romania, care trebuie sa suporte si costuri de transport sau alte operatiuni legate de aducerea laptelui in tara.
O provocare pe care noi am luat-o foarte serios in considerare tine de trasabilitatea laptelui. In cele mai multe cazuri, fermierii cu 3-5 vaci isi vand laptele prin centrele de colectare, acolo unde laptele provenind de la 10-15 fermieri este strans intr-un singur tanc de racire. Acest lapte isi pierde astfel trasabilitatea, iar cei mai multi procesatori nu-l mai considera a fi conform din aceasta cauza. Pentru FrieslandCampina, trasabilitatea laptelui reprezinta o necesitate pentru a putea asigura standarde inalte de calitate si, mai presus de toate, produse sigure, deoarce trebuie sa putem sa identificam laptele colectat pana la nivelul fermei.
Este motivul pentru care noi, cel putin, am decis sa ne concentram asupra fermelor familiale - cu cel putin 20 de vaci - pe care le sprijinim pentru a creste nivelul de calitate al laptelui furnizat si numarul de vaci detinute si pentru a deveni, astfel, afaceri sustenabile.
Cristina Miclea, Director Marketing, Albalact
Piata nefiscalizata si consumul de produse home made sau luate direct de la sursa franeaza piata. Mai au un impact negativ importurile de produse la preturi foarte mici, in special pe segmentele lapte si branza telemea, ca urmare a liberalizarii pietei de lapte din spatiul intracomunitar, dar si ca o consecinta a embargoului impus de Rusia Uniunii Europene.
Mentinerea unui portofoliu relevant de produse care sa raspunda tuturor nevoilor consumatorilor din punctul de vedere al calitatii, sortimentatiei si varietatii produselor, dar si din punctul de vedere al pretului este principala provocare. O alta provocare este adaptarea portofoliului de produse la diverse canale de distributie si adaptarea politicilor promotionale. Inovatia este de asemenea o provocare importanta in aceste vremuri.
Roxana Tisaianu, Director Comercial Danone Romania si Director de Dezvoltare Moldova si Tarile Asiatice
Ceea ce franeaza dezvoltarea acestei categorii este «comoditizarea» ei, care vine din zona luptelor acerbe de pret si a promotiilor agresive cu statut permanent. Rolul furnizorilor este sa inoveze, sa largeasca gama beneficiilor de consum si sa dea motive suplimentare pentru a fi alesi, dincolo de pret. Pe termen lung, pretul pune presiune pe calitatea a ceea ce oferi si pe serviciile care insotesc produsul.
Provocarile vin mai ales din nivelul scazut al veniturilor din Romania, care influenteaza intreaga piata, inclusiv categoria noastra. Pentru noi, calitatea este cheie – fara compromisuri, avem in Romania o fabrica recunoscuta ca fiind printre cele mai performante din Danone Europa, si laptele pe care-l folosim ca materie prima, majoritar din Romania, este de cea mai buna calitate. Toate aceste standarde inalte vin cu niste costuri, astfel incat avem permanent provocarea de a mentine un nivel de pret accesibil si a avea un business sustenabil, care sa ne permita sa facem in continuare investitii in piata.
Teodora Vasilescu, Innovation Manager, Hochland Romania
Principala provocare ramane instabilitatea economica, cu efecte vizibile in puterea de cumparare, si astfel in oferta de produse existente pe piata. Ca urmare a acestei tendinte, pe piata apar produse cu un pret mai redus, dar care sunt de o calitate inferioara si scad astfel standardele. Cu toate acestea, la mentinerea standardelor inalte de calitate contribuie tendinta consumatorilor de a alege produse in care au incredere, fiind mult mai exigenti in fata raftului si atenti la reputatia producatorului.
Raluca Bies-Haffner, Director de Marketing, Covalact
Piata de lactate din Romania este direct influentata de pretul si disponibilitatea laptelui colec–tat, care fluctueaza sezonier si are un impact important in pretul produselor la raft.
Ca provocare a pietei mentionam, in primul rand, disponibilitatea laptelui materie prima de calitate la standarde europene, si, in al doilea rand, comertul modern care, prin disparitia comertului traditional devine tot mai puternic si pune din ce in ce mai multa presiune pe producatori.
Ilias Pliatsikas, Director General, Olympus Romania
Principala problema ramane faptul ca o pondere de 40% din totalul pietei de lactate din Romania este reprezentata de piata neagra. Acest lucru ingreuneaza masurarea corecta a volumelor comercializate, implicit si o analiza pe categoriile din segment.
Un procent mare din produsele lactate comercializate nu respecta prevederile legale referitoare la colectare, procesare, comercializare, conformitate si modul de etichetare, ceea ce duce la neincrederea consumatorilor. Noi luam toate masurile pentru a ne asigura ca produsele noastre indeplinesc cele mai bune standarde de calitate si ne-am dori ca toata piata sa fie la acest nivel, pentru a creste increderea consumatorilor.
Cu siguranta avem nevoie de masuri de stimulare a cresterii economice si a consumului, precum si de un mediu stabil si un cadru legislativ coerent si constant, pentru a sustine jucatorii de pe piata.