Cristina Florescu, Director de Marketing, PENNY România
„Toate produsele Hanul Boieresc, cea mai importantă marcă proprie PENNY, sunt 100% românești. În plus, toată carnea proaspătă de la PENNY este acum 100% românească și sub marca Hanul Boieresc, iar toate fructele și legumele românești marcă proprie sunt dezvoltate sub aceeași marcă. Obiectivul PENNY este dezvoltarea mărcii la un calibru similar cu cel al marilor branduri, printr-un ritm susținut al inovației la nivelul produselor și al eforturilor de marketing.”
În 2020, PENNY a anunțat că planurile de dezvoltare pentru următorii 3 ani prevăd ca 60% din sortimente să fie nu doar produse în România, ci şi ingredientul principal să fie fabricat în România, iar procesarea intermediară să fie și ea realizată local, ca parte a angajamentului numit „Triplu RO”, de susținere pe termen lung a producătorilor români.
Însă PENNY și-a îndreptat atenția către producătorii locali și produsele de proveniență românească în urmă cu mai mulți ani, dinainte de a ne confrunta cu un context economic dificil din cauza pandemiei, local și internațional. Un exemplu de astfel de inițiativă, care a fost foarte apreciată de clienți, este cea din 2018, când PENNY a dezvoltat 100 de articole pentru a marca sărbătorirea celor 100 de ani de Românie Modernă.
Până la începutul anului 2020, când a fost lansată gama Hanul Boieresc, în prezent cea mai importantă marcă 100% românească de la PENNY, au existat mai mulți pași aliniați strategiei generale de susținere a producției locale și a mediului economic românesc.
Abordarea strategică din ultimii ani a pus în centru proveniența locală a produselor din magazine, dar și a mărcilor proprii realizate preponderent în România. Înainte de lansarea Hanul Boieresc, PENNY a adus consumatorilor și alte mărci proprii românești, precum Meșterul măcelar, Coliba ciobănașului, Casa gustului, berea Haiduc sau lactatele Boni. Iar tot acest demers de durată a avut la bază pasiunea echipei PENNY pentru gastronomia românească, pentru „gustul de acasă”, dar și un istoric bogat al parteneriatelor de termen lung, stabilite de companie cu furnizorii români.
Esența mărcii Hanul Boieresc este gustul tradițional, autentic românesc, reinterpretat sau adaptat pentru „boierii” zilelor noastre. Hanul Boieresc se adresează atât consumatorilor îndrăgostiți de produsele tradiționale, cât și celor mai pretențioși și sofisticați, pe care îi atrage redescoperirea și reinterpretarea creativă, dar vor să păstreze viu în memorie și gustul bun al „bucatelor de altădată”.
Prin lansarea gamei Hanul Boieresc, echipa PENNY și-a propus să readucă în atenția consumatorului bogatul univers material și cultural al gospodăriei românești, asimilate hanului boieresc. Gama a fost introdusă consumatorilor prin intermediul varietății de fructe și legume, ajunse pe rafturile PENNY direct de la producători români, fiind cultivate și ambalate integral în România.
Toate articolele Hanul Boieresc sunt produse în România, iar gama s-a diversificat și se va dezvolta în permanență. În prezent, 100 de articole fac parte în mod curent din sortimentul regăsit la raft oricând de-a lungul anului, iar altele 100 sunt în ediție limitată, pentru a îmbogăți sortimentul mărcii în timpul sărbătorilor, fie că sunt cele de Crăciun și Anul Nou, fie cele de Paști.
Atât sortimentul permanent, cât și produsele din edițiile de sărbătoare, Hanul Boieresc acoperă toate categoriile de produs importante pentru clienții PENNY: lactate, brânzeturi, mezeluri, alimente de bază, conserve de legume și fructe, dulciuri, băuturi alcoolice și nealcoolice, pește si produse din pește.
Produsele sunt realizate după rețete originale de odinioară care au fost pe gustul românilor în ultimele decenii și provin de la producători de renume din mai multe județe din România, precum Harghita, Mureș, Brașov, Neamț, Alba, Vaslui, Brăila.
Iar alături de unul dintre cei mai premiați chefi din România, Alex Petricean, PENNY vine cu diverse propuneri de noi rețete, care îmbină gustul de odinioară cu bucătăria actuală, pe https://memoriagustului.ro/. Tot aici, consumatorii pot afla mai multe detalii despre întreaga gamă Hanul Boieresc și noutățile apărute.
Portofoliul de mărci proprii PENNY cuprinde 30 de mărci și mai mult de 1000 de articole. Mai mult de 50% dintre cele 1000 de articole marcă proprie sunt dezvoltate de PENNY România, majoritatea fiind produse în țară si exportate pentru mărci proprii internaționale.
PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 283 de magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 5.000 de angajați.