Adina Crăciunescu – managing partner grupul Diana
• Primul magazin Diana, cel din Bd. Regina Maria din Râmnicu Vâlcea, a fost renovat de 5 ori şi de fiecare dată extins, astfel că acum este cam de 4-5 ori mai mare decât în 1991. Este, în continuare, un magazin de suflet pentru noi. Ne-am extins reţeaua mai lent în anii ’90 şi 2000 şi mai accelerat după 2010, concentric în jurul companiei „mamă” Diana, bazându-ne pe compania de producţie, pe flota de distribuţie şi pe rutele de distribuţie, ceea ce ne-a ajutat să eficientizăm costurile de expansiune; cel mai îndepărtat magazin este cam la 200 de km de „nava mamă”. Primele 5 magazine au fost deschise în Râmnic, apoi – prin 2005-2006 am realizat că şi ruralul are nevoie de magazine moderne. Iar de atunci expansiunea a fost echilibrată, astfel că acum avem cam 54% din reţea în urban şi 46% în rural. Nu am intrat în oraşe foarte mari. Piteşti este oraşul cel mai mare în care operează un supermarket Diana.
• În localităţile rurale, autoconsumul nu mai este predominant: datele noastre arată că vânzările din categoriile în care nu te-ai aştepta să performezi în rural sunt aproape similare cu cele din urban: carne proaspătă, ouă, brânză telemea, mezeluri, legume şi fructe. Vindem foarte bine cartofi, ceapă, fasole, nu numai citrice. Când am făcut planograma pentru primele magazine din rural, vitrina de lactate avea deschiderea de 1,75 m, nu de 7 m cât este astăzi. Eu eram copil pe atunci şi îmi amintesc că s-a făcut o comandă pentru două cartoane cu ouă, ca sa avem aşa, pentru „decor”. Nu ne gândeam atunci la o dezvoltare atât de mare şi de rapidă. Inclusiv categoria de hrană pentru animale de companie a crescut enorm în • magazinele rurale. Comportamentul de cumpărare este foarte asemănător celui din urban.
• Ponderea vânzărilor de carne proaspătă şi mezeluri este de aproximativ 20% atât în rural, cât şi în urban.
• Sunt mândră de Râmnicu Vâlcea şi de judeţul Vâlcea şi de faptul că aici avem trei din cei mai puternici cinci retaileri români. Noi aşa am crescut: competiţia te menţine dinamic tot timpul. Vedeţi ce magazine frumoase sunt la Râmnicu Vâlcea!
• Diferenţiatorul nostru principal faţă de retailerii internaţionali, este în categoriile de carne şi mezeluri, cu gama de produse Diana şi exclusivităţile pe care supermarketurile Diana le au. Îmi pare rău pentru lanţurile internaţionale fiindcă nu pot accesa chiar toată gama noastră de produse şi preparate din carne Diana.
• De asemenea, diferenţiator puternic este colectivul foarte stabil: avem colegi care sunt în echipa Diana din 1991, din 1992. Din cei 700 de lucrători comerciali, cam 350 sunt cu noi de peste 10 ani! Această calitate a oamenilor se manifestă şi în interacţiunile cu clienţii – lucru foarte important, întrucât multe din magazinele noastre fiind la parter de bloc, în proximitatea locuinţei, angajaţii noştri ajung să dezvolte relaţii cu vecina de la etaj, creându-se comunităţi în jurul magazinului. Şi acest lucru l-am simţit şi mai pregnant în zona rurală, unde după biserică şi primărie, magazinul Diana este cel mai important punct de întâlnire şi de interacţiune din comunitate.
• Urmează minim 10 deschideri de magazine în 2024; suntem în dezvoltare pe judeţul Dâmboviţa, unde suntem prezenţi de patru ani şi unde vom construi o reţea de câteva zeci de magazine. Operăm în 6 judeţe cu 81 de magazine, nu putem spune că am acoperit aceste judeţe şi că nu ar mai fi loc de creştere, poate doar Vâlcea să fie în situaţia aceasta.
• Conceptul Diana Gourmet s-ar potrivi în oraşe mari, inclusiv în Bucureşti, dar deocamdată nu luăm în calcul să deschidem magazine Diana aici, capitala nu este în planul nostru de extindere. Poate când vom ajunge la 200 de magazine. Dacă accelerăm puţin ritmul expansiunii, cred că în maxim 18 luni vom ajunge la 100 de magazine, poate şi mai devreme dacă vor fi condiţii favorabile. Dar noi nu căutăm să vindem, deci nu dorim să impresionăm prin cifre – număr de magazine, suprafaţă de vânzare, ci vrem să deschidem magazine care să performeze şi pe care să le putem controla. De aceea nu luăm în calcul deocamdată nici francizarea, deşi sunt tot mai multe cereri.