PENNY România, unul dintre cei mai activi retaileri din România, se dedică promovării sustenabilității și adoptă măsuri concrete pentru a contribui la protejarea mediului înconjurător și la îmbunătățirea vieții comunităților din care face parte. Compania este conștientă de responsabilitatea sa și crede că sustenabilitatea reprezintă cheia pentru un viitor durabil. În acest sens, au fost dezvoltate și implementate mai multe inițiative și campanii pentru a atinge obiectivele propuse.
De peste 20 de ani, atenți la nevoile românilor
Cu o rețea formată din 343 de magazine la nivel național și o echipă formată din peste 6.500 de colegi, PENNY este un retailer de încredere pentru milioane de clienți care vor să-și găsească rapid produsele preferate la prețuri avantajoase. Retailerul crede în potențialul României și contribuie activ la dezvoltarea economică a țării. În perioada 2016-2021, PENNY a investit 2,22 de miliarde în România. Planurile de expansiune ale companiei continuă, astfel că până în 2029, PENNY are în plan să atingă un număr de 600 de magazine și șase centre logistice.
Pentru că PENNY pune preț pe dezvoltarea într-un mod sustenabil, și-a definit trei piloni principali sub care acționează strategic și cu grijă pentru mediu și comunitățile în care își desfășoară activitatea. Cei trei piloni sunt:
Sortiment sustenabil: PENNY se străduiește să ofere clienților săi o gamă diversă de produse care respectă standardele de calitate și etică. În colaborare cu furnizorii săi, promovează practici responsabile în lanțul de aprovizionare și ia în considerare reducerea impactului asupra mediului. Aceste aspecte, precum și nevoia clienților de a pune în coșul de cumpărături cât mai multe produse din surse locale, proaspete și de bună calitate, au dus la realizarea proiectului 3RO.
Energie, climă și resurse: Optimizarea consumului de energie în magazine este o prioritate, iar PENNY crede în promovarea energiei regenerabile și reducerea emisiilor de carbon. În plus, sunt implementate măsuri pentru gestionarea eficientă a resurselor și reducerea cantității de deșeuri, prin încurajarea reciclării și economisirea apei.
Angajați și societate: Compania este dedicată dezvoltării angajaților săi prin programe de formare și prin promovarea diversității și incluziunii la locul de muncă. De asemenea, se implică activ în comunitățile în care activează, prin parteneriate și acțiuni de responsabilitate socială alături de Salvați Copiii și Habitat for Humanity, contribuind astfel la creșterea și dezvoltarea acestora.
Consumatorii își doresc produse românești
PENNY analizează în mod constant tendințele de consum și nevoile consumatorilor, pentru a ști cu exactitate care sunt cele mai căutate categorii și cele mai dorite produse care trebuie să se regăsească în permanență pe rafturile magazinelor.
Un studiu realizat în cadrul PENNY în anul 2020 arată că peste 76% dintre consumatorii români preferă produse fabricate în România în 6 categorii: carne, mezeluri, legume, fructe, lactate și produse din cereale. Așadar, PENNY a înțeles încă din 2020 nevoia clienților de a pune în coșul de cumpărături cât mai multe produse din surse locale, proaspete și de bună calitate.
Preferințele românilor reprezintă principalul factor pentru care PENNY România a lansat, în 2020, conceptul 3RO. Astfel, retailerul își propune ca, până la finalul acestui an, 60% din sortimentul aflat la vânzare în magazinele PENNY să aibă ingredientul principal provenit din România, adică să fie cultivat, crescut, extras sau fabricat în țară și să fie procesat și ambalat în România.
În 2022, PENNY a făcut următorul pas în atingerea obiectivului 3RO și a lansat, în parteneriat cu Academia de Studii Economice București, inițiativa „100 de idei de business pentru România”.
Este un demers vizionar, ce are la bază un ghid informativ, prin care retailerul își dorește să contribuie la dezvoltarea economiei locale și să aducă la aceeași masă autorități, parteneri și furnizori alături de care să crească numărul de produse 3RO pe care le oferă românilor. În urma lansării acestui volum, au avut loc 7 mese rotunde la care s-au reunit toate părțile implicate pentru a discuta și a găsi soluții pentru îmbunătățirea industriilor și creșterea numărului de produse de proveniență românească. Următorul pas în acest proiect ambițios este realizarea unui studiu în colaborare cu Academia de Studii Economice.
În acest moment, peste 800 de produse 3RO disponibile în magazinele PENNY sunt semnalizate la raft cu simbolul campaniei pentru ca toți clienții care își doresc produse românești să le găsească cât mai ușor. 3RO este un proiect foarte important pentru PENNY prin care compania își dorește să contribuie, alături de consumatori, la o societate de 3 ori mai bună.
Pentru PENNY, sustenabilitatea este parte din strategia de dezvoltare. Prin lansarea proiectului 3RO, PENNY își dorește să valorifice potențialul de producție românesc, acționând cu responsabilitate față de oameni și comunitățile cu care interacționează.
Nu în ultimul rând, misiunea retailerului PENNY este aceea de a rămâne în continuare discounterul din proximitate pe care clienții se pot baza, care oferă întotdeauna produse proaspete, din surse locale, sigure și sustenabile și care este întotdeauna receptiv la preferințele românilor și la nevoilor lor de consum.