”Beneficiile pe care le aduce modelul circular de business practicat de CHEP încă din 1945 țin atât de eficiență prin costuri reduse, dar și de sustenabilitate, prin impactul redus asupra mediului. Ca să putem vobi despre resetarea obiectivelor trebuie să facem un pas în spate, până în 2015, când CHEP și-a setat obiectivele pentru cinci ani, propunându-și ca din perspectiva mediului și a businessului să devină neutru ca impact. Am reușit acest lucru, ne-am atins aceste obiective și pe unele chiar le-am depășit. În 2020 a existat practic pentru noi RESET TARGETS, pentru că am realizat că nu mai este suficient doar să fim neutri, trebuie să facem un pas înainte și să devenim pozitivi, impactul nostru să se ducă în zona de pozitiv”, a precizat Alexandra Trandafir, Marketing Manager CHEP România, Ungaria, Bulgaria și Balcani.
”Ne-am propus ca până în 2025 să fim pionieri în ceea ce noi numim lanțul de aprovizionare regenerativ. Suntem la jumătatea acestui drum, rezultatele sunt îmbucurătoare și ne dau încredere că vom reuși și de această dată să ne atingem aceste obiective. Ce aș vrea să punctez este faptul că aceste obiective strategice din zona sustenabilității, fiiind o companie națională, sunt trasate la nivel de grup, însă la nivel local nu am vrut să fim doar o subsidiară care ia cu copy/paste direcțiile headquarterului și le aplică mai mult sau mai puțin. Ne-am dorit să aducem o contribuție reală în îndeplinirea acestor obiective. Unul dintre obiective era de a atinge minim 40% femei în posturi de conducere. În România, ponderea este de 50% de ceva timp, ceea ce înseamnă că a noastră contribuție la nivel de grup este considerabilă. Un alt exemplu ar fi pe partea de comunități și risipă alimentară, unde venim și dublăm eforturile grupului în atingerea obiectivelor, în sensul în care la nivel european există un parteneriat de tradiție între CHEP și FEBA – Federația Europeană a Băncilor de Alimente, iar la nivel local între CHEP România și Federația Bănciulor de Alimente”, a mai spus Alexandra Trandafir.
”Pornind de la obiectivele setate și realizările obținute, anul acesta CHEP România s-a alăturat programului internațional Lean & Green, o organizație care se ocupă de programe pentru reducerea emisiilor de CO2 în industria logistică. România și SUA sunt cele mai recente programe lansate de această organizație. Ce înseamnă Lean & Green? Înseamnă comunitate, insight și recognitions. Pentru noi, ideea de comunitate înseamnă colaborare și este un principiu de bază al activității noastre, pentru că ne putem seta obiective de sustenabilitate în propria noastră curte, însă succesul este limitat în absența unei colaborări intersectoriale. În partea de insight, toți facem investiții și proiecte de sustenabilitate, însă este esențial să avem măsurători, cu o acuratețe cât mai mare, prin care să evaluăm impactul acestor inițiative. Ultimul pilon, partea de recunoaștere, evident că este benefic pentru compania care primește o astfel de certificare, iar pentru piața pe care activează, o astfel de certificare poate deveni un model de best practice pentru ceilalți jucători. Rezultatele evaluarii trebuie să arate o reducere a emisiilor de CO2 de minim 20% pe o perioadă de până la cinci ani, pentru prima stea de certificare. Ultimul level – gold, duce evaluarea la un sistem de măsurare lunar, fără estimări, iar reducerile de CO2 pentru a patra și a cincea stea de certificare trebuie să fie de minim 60%. În ceea ce privește CHEP România, planul de acțiune ia în calcul activitățile logistice pe care le avem în centrele noastre dar și activitățile subcontractate, am luat în calcul și activitățile colaborative. Analiza anului fiscal 2019 – 2020 a arătat că am reușit să avem o reducere de 37% a emisiilor de CO2, fiind astfel eligibili pentru prima stea în programul de certificare Lean & Green”, a punctat Alexandra Trandafir.
Un număr impresionant de parteneri au fost prezenți la RESET TARGETS - Sustainability & CSR Excellence, din dorința de a dezbate public variante și soluții de optimizare a proceselor sustenabile, dar și soluții pentru educație: Kaufland România, Ursus Breweries, Tchibo prin brandul Davidoff, Profi, Nestle România, dm-drogerie markt, Reciclad`OR, Penny, Sistemul Coca-Cola în România în calitate de Sparkling Partner, Mondelez România, CHEP, Unilever, Raiffeisen Bank, Toneli, Domeniul Bogdan și TexTech.