Compania de distribuție Aquila a publicat ediția a 4-a a Raportului de sustenabilitate și anunță progrese obținute în 2024 în implementarea Strategiei de Sustenabilitate 2022–2026, fundamentată pe cei trei piloni esențiali: mediu, social și guvernanță (ESG).
Compania a extins raportarea categoriei „alte emisii indirecte” (Scope 3) la toate categoriile aplicabile și a atins cu doi ani mai devreme obiectivul de reducere a emisiilor GES pentru Scope 1 și 2, înregistrând o scădere de 13% (metoda pe amplasament) și 15% (metoda pe piață), raportat la anul de referință 2021. Intensitatea energetică raportată la venit a scăzut cu 10%, prin modernizarea flotei și echipamentelor, eficientizarea spațiilor și utilizarea energiei regenerabile – care a reprezentat 54% din consumul de electricitate în 2024. Conform obiectivelor stabilite în planul de decarbonare, AQUILA intenționează să asigure 80% din consumul de energie electrică din surse regenerabile până în 2026.
„Sustenabilitatea nu este doar o componentă a strategiei noastre, ci o direcție fermă de dezvoltare. Într-un context în care transportul de marfă și logistica generează aproximativ 10% din emisiile globale de GES, responsabilitatea noastră este una clară. Ne-am propus să reducem impactul activităților noastre, iar progresele obținute reflectă eforturile susținute ale echipelor AQUILA. Am integrat principiile ESG în tot ceea ce facem – în deciziile de investiții, în modul în care ne gestionăm resursele și în parteneriatele pe care le construim. Totodată, în 2024, AQUILA a extins aria de raportare a emisiilor indirecte, acoperind toate categoriile relevante din cadrul Scope 3, conform GHG Protocol”, a declarant Răzvan Bagherea, Director Organizare și Resurse Umane, AQUILA.
În lanțul de aprovizionare, criteriile ESG au fost integrate începând cu 2023, iar în 2024 scorul pentru autoelvaluarea furnizorilor a fost constituit în proporție de 70% de ESG și 30% de componenta de calitate. A fost lansat „Codul AQUILA pentru parteneriat responsabil”, care reafirmă angajamentul companiei față de etică, drepturile omului și protecția mediului.