În septembrie, Sistemul de Garanție-Returnare a înregistrat o nouă evoluție pozitivă: ratele de returnare pentru toate cele trei tipuri de materiale – PET, aluminiu și sticlă au depășit, pentru a doua lună consecutiv, 90%. Acest rezultat reflectă implicarea tot mai mare a consumatorilor și consolidarea încrederii în Sistemul de Garanție-Returnare.
În luna septembrie au fost colectate peste 507 milioane de ambalaje, reprezentând 94% din cantitatea pusă pe piață, procent similar celui din luna august.
În primele nouă luni din 2025, românii au returnat peste 4 miliarde de ambalaje cu garanție, iar RetuRO a predat către reciclatori peste 290.000 de tone de materiale – PET, aluminiu și sticlă.
Cu o rată de colectare de 82% în primele nouă luni ale acestui an, Sistemul de Garanție-Returnare continuă să sprijine tranziția României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil față de mediu.
Rata de reciclare(cantitatea de ambalaje intrată în instalațuiile de reciclare raportat la cantitatea pusă pe piață), după primele nouă luni din 2025, este de 79% pentru plastic, 75% pentru metal și 72% pentru sticlă.