Domestos, Cif, Dero sau Coccolino sunt prezente de peste jumătate de secol în casele din lumea întreagă, fiind sinonime de multe ori cu garanția curățeniei impecabile și a stării de bine pe care o aduce un mediu igienizat și hainele curate și parfumate. Toate cele patru branduri au în comun cercetare continuă, inovații permanente și standarde înalte de sigurantă și calitate. Dincolo de acestea, însă, e povestea oamenilor care pun umărul în fiecare zi la dezvoltarea produselor care sunt top of mind pentru mulți consumatori la nivel global și contribuie zi de zi la transformarea casei în „acasă”.
Irina Urechean, Home Care Strategy Lead Europa, Turcia, Orientul Mijlociu, Australia și Noua Zeelandă: O casă curată le aduce oamenilor un sentiment de fericire, satisfacție și bunăstare. Este o realitate pe care o trăim uneori inconștient. Revenind la calitățile care diferențiază produsele noastre, putem spune că dincolo de a respecta tendințele globale, ele se aliniază dorințelor și preferințelor consumatorilor din România, ocupând poziții de lideri în piață în categoriile în care joacă și răspunzând așteptărilor lor în ceea ce privește curățarea și igienizarea spațiilor pe care le ocupă.
Ana-Maria Pâslaru, Home Care CMO and Customer Strategic Planning Lead Europa, Turcia, Orientul Mijlociu, Australia și Noua Zeelandă: Suntem legați emoțional de Categoria de Home Care și tot ceea ce reprezintă aceasta – oamenii și brandurile pe care le-au creat și dezvoltat cu multă pasiune și dedicare. Brandurile noastre reprezintă mai mult decât produse de curățenie – ele semnifică încredere în protecția oferită familiei împotriva microbilor și virusurilor, înseamnă îngrijirea de lungă durată a suprafețelor și a hainelor, prin formule eficiente, care îndepărtează petele și oferă un parfum proaspăt, de lungă durată.
Domestos, brandul cu suflet: igienă și grijă pentru viitorul copiilor din România Domestos s-a ocupat dintotdeauna de ceea ce știe să facă cel mai bine: să aibă grijă de sănătatea oamenilor peste tot în lume, grație puterii sale de a lupta împotriva microbilor. Așa a luat naștere programul „Susține igiena de 10 în școli”, derulat în instituții de învățământ, acolo unde nevoia de educație sanitară este esențială. În România, programul s-a lansat în 2014 și de atunci, peste 75.000 de copii din 310 școli de aici au beneficiat de condiții mai bune de igienă.
De anul acesta, Domestos își continuă misiunea lansând un format inovator: spuma de curățare Domestos Power Foam. Acest produs elimină bacteriile și virusurile din zonele greu accesibile, oferind totodată o experiență senzorială plăcută grație celor 3 variante de parfum disponibile: Arctic, Citrus & Floral.
Claudia Fulgeanu, Category Marketing Lead Unilever South Central Europe: Mă bucur să pot contribui la dezvoltarea unora dintre cele mai puternice branduri din categoria produselor de curățenie de pe piața locală și nu numai, Domestos și Cif fiind incontestabil aliații de nădejde în menținerea unei case curate și sănătoase. Provocarea noastră este să identificăm diverse modalități prin care să răspundem eficient cerințelor consumatorilor, perfecționând formulele până la cele mai înalte standarde.
Cif: curățenie fără urme pentru casele românilor Eficiența produselor Cif este dovedită în toate cele peste 60 de țări din întreaga lume, unde este folosit de milioane de oameni. Brandul a fost creat din înțelegerea profundă a ceea ce oamenii își doresc de la curățenie și, astfel, formulele Cif promit o curățare eficientă, fără urme: fără murdărie, fără depuneri și fără mirosuri înțepătoare.
În misiunea de a reda strălucirea casei, transformând-o în doar câteva minute, toate formulele Cif, în format cremă și spray, conțin ingrediente derivate din surse naturale, cu parfumuri biodegradabile, înlăturând depunerile fără urme și fără deteriorarea suprafețelor. Noua formulă Cif Cleanboost, duce mai departe grija pentru locuință, combate murdăria, fiind sigură pentru locuință, prietenoasă cu mediul și oferind aceeași acțiune puternică de curățare.
Dero, alegerea românească de top
Dero este primul brand românesc de detergent pudră și al doilea cel mai bine vândut din România, pe acest segment. Cu o istorie de peste 50 de ani, Dero este unul dintre cele mai îndrăgite produse de pe piața locală și se află în Top 10 branduri românești.
DERO PRO, inovația lansată în Noiembrie 2023, este cea mai puternică formulă DERO, care elimină petele dificile de la prima spălare, fiind eficient chiar și în cicluri scurte de spălare. Noua variantă de detergent lichid vine cu o nouă platformă de comunicare prin care îi îndeamnă pe consumatori să fie Gică Pro și să încerce lucruri noi, într-o manieră pozitivă.
Irina Banu, Category Marketing Lead South Central Europe: Prin intermediul hainelor, oamenii își exprimă identitatea și creativitatea, lucru ce contribuie la creșterea stimei de sine și a optimismului. Pentru că hainele au un rol atât de important în viața consumatorilor, brandurile noastre îndrăgite Dero și Coccolino vin în întâmpinarea nevoilor acestora, oferind soluții inovatoare și accesibile pentru îndepărtarea petelor și o îngrijire superioară a țesăturilor și culorilor, împreună cu o experiență senzorială memorabilă.
Ursulețul Coccolino, partenerul hainelor intens parfumate
Cumpărat de români încă din 1993, Coccolino este una dintre cele mai puternice branduri de balsamuri de haine. Experiența senzorială este principalul factor care determină consumatorii români să achiziționeze o variantă de balsam de rufe și în acest sens, la finalul anului 2023, Coccolino și-a relansat portofoliul, investind în grija pentru haine. Noile produse vin în întâmpinarea consumatorilor cu variantele iubite de aceștia, îmbunătățite cu parfumuri mai intense și de lungă durată, integrând, în același timp, noi beneficii de îngrijire a țesăturilor. Tehnologia Pro-Fiber integrată în formula balsamului menține intensitatea culorilor prin formarea unui strat protector în jurul fibrelor. Odată cu această relansare, misiunea Coccolino este de a oferi prospețime hainelor până la 100 de zile prin experiențe senzoriale superioare. Brandul a lansat în 2021 și detergentul Coccolino Care, având ca misiune principală îngrijirea țesăturilor printr-un nou produs care are grijă de haine, curățându-le într-un mod delicat.
Coccolino & ArtSafari = Love
În 2023, Coccolino a fost sponsor oficial Art Safari, la ediția cu numărul 12. Fațada Palatului Dacia a fost cucerită de ursuleți colorați, devenind rapid locul preferat de poze din inima orașului.
Instalația instagramabilă #CoccolinoLovesArtSafari fost inspirată din tema centrală a acestei ediții – iubirea - iubirea pe care o purtăm hainelor noastre preferate și grija pe care le-o putem arăta, folosind balsamul Coccolino care le lasă catifelate și intens parfumate.
Lavinia Gheorghe, Customer Strategic Planning Lead: Ceea ce îmi place în mod deosebit în categoriile din Home Care este modaliatea în care se îmbină soluțiile practice pe care le oferim către cumpărători prin produsele noastre și povestea brandurilor care vorbesc despre calitate, emoție, o viață mai ușoară și grijă pentru mediu. Împreună cu echipa mea am oportunitatea să contribui direct la misiunea de a duce mesajele brandurilor și povestea lor în magazine, precum și la crearea unor soluții prin intermediul promoțiilor și a diferitelor mecanisme de promovare prin care adresăm nevoile consumatorilor cu ajutorul partenerilor noștri.
Ionuț Cazacu, Customer Business Development Lead: Misiunea noastră este să aducem în casele consumatorilor produse care să răspundă perfect nevoilor lor, iar modul în care reușim să le îndeplinim așteptările face ca brandurile noastre să fie atât de iubite. Relația strânsă pe care o dezvoltăm cu partenerii noștri de retail face ca produsele noastre să fie frecvent prima alegere la raft pentru toți cei care își doresc un mediu de viață curat și plăcut. Contribuim astfel în fiecare zi la bunăstarea familiilor din întreaga țară.
Emilia Duță, Research & Development Lead: Rolul meu este de a crea legătura între beneficiile produselorși percepția consumatorilor, asigurându-mă că produsele Unilever excelează și rezonează cu asteptarile cumpărătorilor, determinând achiziții repetate. Mă fascinează tot ceea ce ține de cercetare și procesele care se petrec la nivel micro, în tot ceea ce ne înconjoară și putem percepe cu mintea și cu simțurile. Ca parte a echipei Unilever R&D, preocuparea mea constantă este de a promova produse de calitate superioară, care răspund cerințelor consumatorilor din România.