Ursus Breweries a lansat oficial, joi 29 martie, noua sa bere Ursus Retro. Deşi produsul se integrează trendului puternic al berilor nepasteurizate, abordarea de marketing mizează pe stilul „retro”, pe nostalgia indusă celor de 40 - 50 de ani şi pe curiozitatea stârnită celor de 20 şi de ani. Comunicarea, semnalistica, activările in-store (pe care urmează să le vedem în curând în magazine), ambalajul converg către crearea unei atmosfere ce aminteşte de anii `90.
Într-un scurt video-interviu prilejuit de lansarea Retro, Victor Teioşanu, premium brands director la Ursus Breweries, spune că noua bere completează portofoliul Ursus şi contribuie la dezvoltarea categoriei prin atragerea segmentului de consumatori care caută inovaţiile şi preferă berile proaspete, nepasteurizate. Ursus Retro va coexista în piaţă cu Ursus Premium, nu se pune problema înlocuirii şi nici a canibalizării, dată fiind diferenţa de reţetă şi de gust a celor două beri.
Ursus Breweries pregăteşte o amplă campanie de susţinere in-store a noului produs, care recurge la o mulţime de elemente vizuale cu funcţia de simbol al modului specific de distracţie din anii `90 – cum sunt casetofonul şi caseta sau televizorul cu tub catodic.
Retro este a treia bere nepasteurizată din portofoliul Ursus Breweries, după Timi Nepa şi Azuga. Pe acest segment în creştere al pieţei berii oferta e completată de Skol Nepasteurizată şi de câteva produse din import, precum şi de unele beri artizanale - nepasteurizate şi nefiltrate.
Citeşte şi:
Berile nepasteurizate accesează noi categorii de consumatori
Craftul reconfigurează segmentul premium al berii
Un nou segment în piaţa berii