Brandurile lansează produse cool, mizând pe gusturi inedite și pe inovații în materie de formă și ambalaj; sezonul estival a debutat cu campanii ample și promoții speciale, un adevărat festival regizat în zona vitrinelor frigorifice.
Pentru Unilever, cea mai importantă activare din acest sezon este campania aniversară Algida, care se desfășoară în perioada 15 mai – 15 august. În cadrul acestei campanii naționale, „Sărbătorește cu noi 10 ani de bucurie”, cumpărătorii au ocazia să câștige unul din cele 10 telefoane smart sau chiar marele premiu, un Fiat 500.
În lunile iunie și iulie se vor derula campanii customizate pentru cei mai importanți retaileri, cu mecanisme ce implică pe lângă premiile din campania națională, premii suplimentare unice, pentru fiecare retailer partener.
În ceea ce privește noutățile verii 2019, menționăm portofoliul Cornetto, care s-a extins cu două sku-uri în formatul de conuri, Salted Caramel și Tropical Fruits, ambele la gramaj de 120 ml. În această gamă regăsim și un sku nou în formatul sandwich, Cornetto Go, la 110ml, și multipack Cornetto Salted Caramel.
Sub brandul Carte d´Or s-a extins gama Les Desserts cu două articole – Salted Cheesecake și Sacher tort -, ambele la 900ml, iar gama Les Autentiques are un nou produs: Strawberry, la 750 ml.
Extinderi de gamă întâlnim și sub brandul Napoca: două sku-uri în formatul de stick, două noi sortimente și caserole pentru Scărișoara (vanilie și cacao, cu gramaj de 500 ml) și șase sortimente în caserola de 900 ml – patru cu o singură aromă, plus două variante duo.
Magnum are un nou sortiment în gama de ciocolată albă, pentru toate cele trei variante – stick, multipack și pint -, iar pe segmentul Impulse s-a lansat primul cornet, Magnum Almond Cone, la 160 ml. Pentru Take Home, noutățile sunt Magnum Double Caramel și Double Raspberry.
În această vară, brandurile de înghețată din portofoliul Unilever vor fi prezente la festivaluri precum Untold, Neversea și Summer Well. De asemenea, împreună cu Betty Ice și van-ul Ben & Jerry´s, vor participa la diverse evenimente - în București, Constanța, Cluj, Iași și alte orașe mari –, cu tematici variate: picnicuri, festivaluri de street food și concerte, ceea ce va permite intarecționarea brandurilor cu toate categoriile de consumatori.
Noutăți delicioase apar și în portofoliul Macromex. Astfel, sub brandul Corso, ne vom delecta în această vară cu: înghețata cu aromă de cocos, cu glazură dublă de ciocolată, sirop de fructul pasiunii și ciocolată cu lapte; înghețata cu aromă de portocală, cu glazură dublă de ciocolată neagră și sos de portocală; înghețata cu gust de vată de zahăr, decorată cu figurine flamingo albe, frunze verzi și granule de căpșuni, în cornet de napolitană neagră.
În ceea ce privește portofoliul La Strada, surpriza verii este înghețata de fistic, cu bucăți de fistic și sirop de ciocolată – pour les connaiseurs!
Așa cum și-a obișnuit publicul, pe lângă produsele noi, Macromex a pregătit și campanii de promovare dedicate.
Noutatea Serpico în acest sezon este adăugarea în portofoliul Tonitto a sorbetului de lămâie. Acesta întregește familia extinsă a brandului Tonitto, formată din: sorbet de grapefruit roz, mandarine, ananas, zmeură, afine și mure, fructe de pădure, fructul pasiunii și mango. Noul venit va beneficia de activări în marile lanțuri de magazine.
PRODUSE NOI ÎN SUPERMARKETURILE LOCALE
Unilever a anunțat lansarea, la nivel național, a gamei de înghețată Kinder, care a permis extinderea portofoliului cu trei sku-uri: stick și sandwich, ambele destinate copiilor, și Kinder Bueno Cone.
Paco Supermarkets este unul din retailerii din afara Bucureștiului care a listat, în exclusivitate pentru comerțul de proximitate din Vrancea, înghețata Kinder, în toate cele 12 supermarketuri din rețea.
„Activările în categoria înghețată vor avea un caracter permanent în magazinele noastre, diferind doar sortimentele aflate în promoție de la lună la lună. Vom avea și promoții spot realizate de noi, independente de producător, care vor fi condiționate de starea vremii, pentru impulsionarea vânzărilor”, anunță Feliciu Paraschiv, care menționează faptul că producătorii regionali și cei de low-cost nu au, în general, planuri promo, iar sortimentația extrem de mare - peste 150 sku -, fac mercantizarea și managementul categoriei extrem de dificile.
În supermarketurile Annabella au fost listate în acest an 76 de articole noi din gamele Nestlé, Panecom, Betty Ice şi Top Gel, cu diverse sortimente de la fiecare brand.
Noutate absolută este intrarea retailerului vâlcean cu marca proprie, Annabella Zilnic, pe acest segment. Este vorba de înghețată cu aromă de vanilie, cu cacao, cu aromă & topping de fructe de pădure, cu aromă & topping de pepene galben, cu nucă & nuci caramelizate – toate ambalate la cutie cu gramajul de 500 ml/1000 ml.
Portofoliul de înghețată Annabella Zilnic va include și o gamă cu gemuri Râureni – înghețată de căpșuni Râureni și înghețată cu gem de fructe de pădure Râureni, ambalate la cutie cu gramajul de 1.000