Carrefour România poartă discuții cu o importantă rețea de comercializare carburanți din Europa de Est pentru preluarea în administrare a spațiilor comerciale pentru produse non petroliere, susțin surse din industria petrolieră locală. Oficialii retailerului francez nu au dezmințit această informație și afirmă: ”Analizăm constant oportunități de extindere și parteneriere, pentru a susține poziționarea noastră de retailer omnicanal, ce oferă clienților noștri un univers de formate interconectate”.
Oportunitatea despre care vorbesc oficialii Carrefour a fost testată începând din anul 2017 tot de un retailer francez – Auchan – care prin parteneriatul încheiat cu OMV Petrom a deschis 26 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom, în cadrul unui proiect pilot cu o durată de doi ani. Analiza datelor de vânzări rezultate în 2019 a determinat extinderea proiectului și, după aprobarea primită în luna iulie 2021 de la Consiliul Concurenței, retailerul urmează să extindă rețeaua de proximitate în 400 de stații de carburanți Petrom în următorii 5 ani, conform contractului de parteneriat.
Răspunsul oficialilor Carrefour cu privire la această informație lasă să se înțeleagă că aceste negocieri au loc, dar a fost evitată ”cu eleganță” menționarea partenerului de negocieri: ” Suntem singura companie de retail cu o rețea națională de magazine multiformat, prezentă în mediul fizic, cât și online, prin site, aplicațiile Carrefour.ro și Bringo și punctele Click & Collect. Astfel, suntem deschiși proiectelor care ne oferă posibilitatea de a identifica noi modele ce pot fi integrate în platforma noastră. În definitiv, unul dintre principalele noastre obiective este de a oferi clienților noștri proximitate și acces rapid la produsele noastre în toate mediile.”
Conform mai multor surse din industria petrolieră, care au preferat să rămână anonime, rețeaua de distrIbuție carburanți vizată de Carrefour ar fi Rompetrol, rețeaua de benzinării deținută de KazmunayGaz Internațional, compania petrolieră de stat din Kazahstan. Rompetrol deține peste 1240 de stații de carburanți în țări din Europa de Est precum România, Bulgaria, Republica Moldova și Georgia. Tot Rompetrol deține două benzinării în Franța, proiect de dezvoltare lansat de fostul proprietar al companiei, Dinu Patriciu, dar care nu și-a găsit continuitatea în planurile de dezvoltare ale actualului proprietar al Rompetrol. Dintre cele peste 1240 de stații de carburanți administrate de Rompetrol în Europa de Est, aproximativ 740 includ magazine pentru alte tipuri de produse decât cele petroliere.
Piața stațiilor de comercializare a carburanților în România este concentrată în portofoliile a patru mari companii, acestea administrând 76% din totalul de 2140 de stații de carburanți funcționale în 2020. OMV Petrom deține aproximativ 620 de stații de carburanți în România, Rompetrol în jur de 600 de stații ce includ magazine(în România), Lukoil are circa 300 de stații, Mol are 218 stații iar Socar 64.
Pentru a verifica informația de la toate părțile implicate, am solicitat o confirmare/infirmare privind o potențială negociere cu Carrefour de la toate rețelele de distribuție cu care este în competiție OMV Petrom. Mai puțin de la compania ungară Mol, al cărei format de benzinărie oferă servicii premium de HORECA ce intră în competiție doar cu benzinăriile OMV și nu asigură un spațiu suficient de atractiv pentru retaileri de dimensiunea Carrefour. Au fost solicitați să răspundă acestei provocări benzinarii de la Lukoil, Socar și Nis(rețeaua de 16 benzinării a Gazprom). Singurul răspuns ”informal” a venit din partea unui reprezentant Lukoil de la headquarter-ul din Moscova, care spune că a auzit despre intențiile Carrefour sub formă de informație neverificată, ”...dar nu cu noi se poartă aceste discuții”.
Pe cine afectează negocierile Carrefour
În funcție de spațiul destinat comerțului de produse non petroliere, viitoarele magazine Carrefour ar putea lista, după modelul francezilor de la Auchan, între 600 – 2500 de SKU-uri în benzinării. Prioritate vor avea produsele ”on the go” în marile aglomerări urbane, dar și produsele pentru picnic în apropierea unor zone turistice sau ”ready to eat” pe drumurile naționale și autostrăzi, pentru șoferii aflați în tranzit.
Beneficiari ai unui astfel de parteneriat vor fi furnizorii care țintesc volume mai mari de mărfuri vândute, iar perdanții vor fi, cu certitudine, cei care vizează marjele mari. O bună parte din furnizorii care livrează către rețeaua respectivă de benzinării vor pierde marjele pe care le obțineau până acum din vânzarea directă către rețeaua de distribuție carburanți. Dacă vor rămâne cu produsele listate în respectivele benzinării, atunci negocierile pentru marje se vor face după regulile și marjele propuse de Carrefour. Furnizorii actualei rețele Rompetrol ar putea rămâne furnizori pentru stațiile francizate - Rompetrol Partner – deoarece legislația actuală nu permite francizorului schimbarea destinației businessului francizat în timp ce contractul de franciză este în derulare.
Pe de altă parte, o serie de furnizori ai retailerului vor vedea în această expansiune oportunitatea de a fi prezenți pe rafturi în mai multe locații, cu posibilitatea de extindere și pe piețele din regiune, în eventualitatea în care parteneriatul dintre retailer și rețeaua de benzinării se va extinde și în afara granițelor. Din această perspectivă, miza negocierilor cu o rețea de benzinării care să asigure o acoperire regională poate fi foarte mare.
Expansiunea în Estul Europei – pe dos față de expansiunea din Vest
Concubinajul dintre retailul de bunuri de larg consum și retailul de carburanți nu este o noutate pe piața europeană. În țări precum Franța, Belgia, Germania, marii retaileri au deschis benzinării în propriile parcări și au intrat în competiție directă cu ”benzinarii”. De fapt, în 2015, chiar Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, sugera retailerilor prezenți pe piața din România să spargă concentrarea de pe piața furnizorilor de carburanți prin înființarea unor benzinării în parcările hipermarketurilor. Scopul declarat al președintelui Consiliului Concurenței era de a pune presiune pe prețul de comercializare a produse petroliere la pompă. Doar Carrefour a deschis o astfel de benzinărie, în parcarea Carrefour Militari, benzinărie în care în dese rânduri combustibilii au avut un preț mai mic decât la benzinăriile principalului concurent – Petrom.
Contrar sugestiei venite din partea lui Bogdan Chirițoiu, în România retailerii și benzinarii au preferat parteneriatul în locul concurenței. Și bineînțeles, marjele mai mari oferite de comerțul de proximitate cu bunuri de larg consum în benzinării, în locul competiției pentru prețuri mai mici la combustibilul livrat în parcările hipermarketurilor.
În Franța, retailerul Leclerc a construit 713 stații de alimentare cu carburanți lângă magazinele sale, devenind al doilea operator petrolier ca mărime a rețelei de distribuție. Marjele cu care retailerii FMCG comercializează benzină și motorină în Franța sunt foarte mici, cuprinse între 0,01 – 0,02 euro/litru, conform Patronatului Industriei Petroliere(UFIP) din această țară. Mai mult, retaileri precum Leclerc utilizează experiența marketingului din zona FMCG pentru atragerea clienților în magazine. Un exemplu este weekendul de la sfârșitul lunii iulie, când toate stațiile Leclerc vând carburanți la un preț fără marjă de profit, dar dacă ne uităm la marjele practicate, constatăm că pierderea profitului din comercializarea benzinei reprezintă maxim 1 euro pentru un plin de benzină, dar profitul este recuperat din vânzările suplimentare realizate în magazine în acel weekend.
În România, în magazinele deschise de Auchan în stațiile Petrom, produsele listate au marje mai mari decât în hipermarketurile Auchan, în timp ce marketingul încrucișat între produse petroliere și bunuri de larg consum nu și-a făcut încă apariția.