Unilever vinde brandurile Frufru (mâncare gata preparată) și Urban Monkey (sucuri) către omul de afaceri Mihai Simiuc. Tranzacția nu include unitatea de producție și Cooperativele Frufru.
Potrivit unui comunicat propriu, „în urma unei analize strategice detaliate”, compania britanică Unilever a decis să vândă brandurile Frufru și Urban Monkey către Mihai Simiuc, fondatorul acestora.
Mihai Simiuc urmează să dezvolte un nou capitol pentru brandurile Frufru și Urban Monkey, promovând în continuare un stil de viață sănătos, menționează documentul citat.
„Prioritatea Unilever este, în acest moment, susținerea tuturor colegilor impactați de această transformare. Ne-am luat angajamentul de a asigura un tratament echitabil și respectuos, în acord cu principiile noastre de lungă durată. Punem un accent puternic pe rolul oamenilor și al echipei în conturarea identității noastre de business și le vom oferi colegilor noștri tot suportul necesar în această perioadă de tranziție.”
Comunicat Unilever
Colosul britanic a achiziționat, în 2019, un pachet majoritar de 75% din compania Good People SA, care administrează brandurile FruFru și Urban Monkey. Good People a realizat în 2020, cel mai recent an pentru care există date pe site-ul Ministerului de Finanțe, o cifră de afaceri netă de 24,3 milioane de lei, înregistrând o pierdere netă de 21,6 milioane de lei.
Brandul Frufru a fost lansat, în anul 2006, chiar de Mihai Simiuc. El a fost unul dintre acționarii care dețineau pachetul de 75% din Good People până în 2019. Alți acționari erau Sergiu Neguț, Philip Stefan Hausmaninger, Johann Gabriel Heubach, Maria Codruța Brujan, Marius Zaharia Gavril, după cum arată un document al Bursei de Valori București. Brandul Frufru este promovat sub sloganul „mâncare fără bazaconii”.
Urban Monkey este un brand de raw drinks obținute din fructe și legume presate la rece.