În prima zi a lunii octombrie începe votarea candidaturilor depuse la ediţia 2024, a 19-a, a Premiilor PIAŢA. 937 de electori sunt chemaţi să decidă câştigătorii celor 54 de trofee, prin procedura votului încrucişat: reprezentanţii comercianţilor votează candidaturile depuse de furnizori şi reciproc, reprezentanţii furnizorilor votează candidaturile depuse de comercianţi. Votarea începe cu o zi întârziere faţă de data anunţată iniţial, din cauza prelungirii cu cinci zile a perioadei de depunere a candidaturilor.
Procesul de votare este coordonat de ISRA, partenerul de specialitate al Premiilor PIAŢA, care are o continuitate în îndeplinirea acestui rol esenţial de mai mult de 10 ani. ISRA transmite buletinele de vot personalizate către electorii desemnaţi să voteze, împreună cu credeţialele de accesare a acestora, recepţionează voturile în web-siteul urnă pe care îl administrează şi se asigură de păstrarea confideţialităţii votului. Votarea se va încheia la finalul zilei de marţi, 15 octombrie.
Cine sunt cei 937 de electori? Conform Regulamentului, sunt şefii departamentelor achiziţii ai celor mai mari 20 de operatori de retail, 717 administratori sau şefi de magazin din comerţul tradiţional (din toate localităţile cu minimum 50.000 de localităţi), 100 de conducători ai departamentelor de vânzări din cele mai mari 100 de companii furnizoare de produse de larg consum (dupa cifra de afaceri din 2023) şi şefii departamentelor de sustenabilitate sau directorii de marketing ai Top 20 retaileri şi ai celor mai mari 80 de companii furnizoare – aceştia 100 din urmă fiind desemnaţi să voteze (încrucişat, desigur) candidaturile depuse de retaileri, respectiv, furnizori, la secţiunea Sustenabilitate a Premiilor PIAŢA.
Fiecare elector este unicul reprezentant al companiei sale implicat în procesul de votare. Toate voturile sunt ponderate cu un coeficient egal cu cota de piaţă a companiei reprezentate, astfel încât rezultatul votării reflectă fidel opţiunile operatorilor din FMCG şi Food Retail în funcţie de importanţa lor în piaţă.
Cele 342 de candidaturi depuse la ediţia 2024 a Premiilor PIAŢA, precum şi argumentarea fiecăreia, se pot vizualiza în pagina CANDIDATURI a websiteului competiţiei. De asemenea, electorii au la dispoziţie pe buletinele de vot link către candidaturi pentru o bună documentare înaintea alegerii candidaturilor votate.
Câştigătorii desemnaţi prin voturile exprimate de cei 937 de electori vor fi cunoscuţi, premiaţi şi aplaudaţi în seara zilei de 20 noiembrie, la Gala Premiilor PIAŢA, organizată împreună cu partenerii ediţiei 2024: