„Retail Forward” prima conferință dedicată segmentului de retail organizată de The Diplomat - Bucharest va avea loc miercuri, 5 martie 2025 la InterContinental Athénée Palace București, Sala Regina Maria.
Conferința „Retail Forward” își propune să abordeze aspectele ce definesc peisajul retailului definit în prezent de inovațiile în tehnologie și de noile comportamente și așteptări ale consumatorilor, impactul asupra retailului manifestate de fluctuațiile economiei, costurile forței de muncă și ale spațiilor de vânzare, ascensiunea retailului online, presiunea concurenței și nevoia de a asigura o creștere durabilă. Cu cheltuielile de consum aflate sub continuă presiune, companiile de retail trebuie să se adapteze valorificând la maxim tehnologiile omni-channel, AI, social media si toate variabilele incluse în strategiile de dezvoltare.
Ce tendințe modelează viitorul segmentului de retail? Cum transformă tehnologiile imersive experiențele din magazinele onsite și cele online? Cum pot datele și inteligența artificială să îmbunătățească activitățile de retail? În ce mod practicile de sustenabilitate generează loialitatea și succesul mărcii? Acestea sunt câteva dintre întrebările care vor primi răspuns în cadrul celor doua sesiuni ale conferinței: Adoptarea tendințelor globale și ajustarea lor la contextul local și Retailul modern: ce îl definește și cum arată viitorul.
Adoptarea tendințelor în retail de către companii reflectă un proces dinamic de adaptare la cerințele unui tip de consumator tot mai informat și exigent și a unei concurențe extrem de puternice. În contextul digitalizării accelerate și al schimbărilor continue în comportamentul de cumpărare, retailerii din România integrează soluții tehnologice moderne, cum ar fi plățile contactless, platformele de e-commerce și instrumentele de analiză a datelor. Astfel, tendințele globale, precum sustenabilitatea, personalizarea ofertelor și utilizarea inteligenței artificiale, sunt din ce în ce mai prezente în strategiile companiilor locale.
Retailul este printre cele mai dinamice și sensibile segmente la tendințele tehnologice, orice inovație sau noutate reflectându-se imediat în așteptările consumatorilor. Acest lucru se reflectă la fel și în operațiunile, politicile comerciale și strategiile retailerilor, în modul în care aceștia abordează nevoia de creștere, expansiune și, în același timp, stabilirea priorităților de sustenabilitate.
Evenimentul „Retail Forward” este recomandat de Revista Piața, alături de partenerii media Today, Sustainability Today, Automotive Today, Financial Intelligence, Romania Durabila, Economistul, Club Economic și Bursa. Instituții partenere: AHK Romania, BRCC, CCIFER, ClujIT, ANIS Romania, Ecoteca Lovering & Partners Business Consultants. Parteneri: Auchan Teleperformance, Kaufland, CPI Property Group.