De Ziua Europei, și după încheierea Romanian Business Leaders Summit 2025, desfășurat sub tema „Încredere în România”, comunitatea antreprenorilor români își reafirmă ferm angajamentul față de valorile și apartenența la Uniunea Europeană.
„În contextul alegerilor prezidențiale, în care presiunile electorale pot alimenta mesaje contrare angajamentului european al României, atragem atenția că antreprenorii nu vor rămâne tăcuți în fața derapajelor. Viitorul României este într-o Europă unită, liberă și prosperă. Nu vom tolera niciun pas înapoi și orice tentativă de îndepărtare de la valorile europene și de la parcursul european al României va fi întâmpinată cu o opoziție fermă din partea mediului de afaceri”, se arată într-un comunicat al organizației.
„RBL Summit a găzduit, în mod echidistant, prezența ambilor candidați la președinție, în spiritul deschiderii către dialog și al promovării unui climat democratic constructiv. Această disponibilitate pentru dialog nu afectează însă în niciun fel angajamentul nostru ferm și consecvent față de valorile occidentale și față de susținerea acelui candidat care le reprezintă în mod credibil și ferm”, menționează comunicatul citat.
Comunitatea antreprenorială reafirmă că drumul României trebuie să rămână clar și ireversibil: pentru UE, pentru NATO, pentru OCDE. Aceste repere definesc prezentul și viitorul României democratice și prospere.
„Mediul de afaceri nu este atras de mirajul facilităților fiscale sau tratamentelor preferențiale. Ceea ce cerem este o economie solidă, un buget de stat echilibrat, un climat fiscal predictibil, dar și un stat de drept, justiție independentă și instituții care funcționează profesionist și transparent. În același timp, orice discurs care invocă naționalizări, intervenții forțate în structurile de acționariat sau măsuri de taxare discriminatorie împotriva multinaționalelor și investitorilor străini este contrar interesului economic al României. Astfel de abordări subminează performanța economică, afectează încrederea investitorilor și nu vor aduce beneficii reale societății românești”, au subliniat reprezentanții RBL.
Potrivit acestora, investițiile urmează încrederea, iar încrederea nu se câștigă prin declarații, ci prin fapte: prin reforme reale, prin combaterea risipei și a corupției, prin digitalizare și prin profesionalizarea administrației publice.
RBL Summit 2025 a reunit peste 400 de antreprenori și lideri de top din mediul de afaceri românesc. Evenimentul a fost o platformă de dialog strategic, idei cu miză reală și proiecte care modelează viitorul, axându-se pe reconstruirea încrederii în economie, instituții și între oameni.
Fundația Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație imparțială, apolitică. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Acestea sunt inițiate și dezvoltate pe bază de voluntariat de cei peste 500 de membri ai comunității RBL din București și cele 6 filiale locale.