• Scumpirea produselor de import din cauza evoluţiei pieţei valutare, modificările la nivel legislativ, instabilitatea fiscală, deficitul de personal şi lipsa predictibilităţii deciziilor administrative – toate au un efect negativ masiv asupra FMCG. Aceste lucruri ne afectează atât pe noi, cât şi pe clienţi, în măsura în care suntem nevoiţi să ne adaptăm şi să operăm cu aceste deficienţe.
• Cu toate că în utlimii ani Annabella a înregistrat creşteri double digit, 2019 pare să fie un an atipic faţă de cei anteriori. Rezultatele noastre de la începutul anului până acum reflectă perspectivele economice globale. Aşadar, am observat în vânzări un an caracterizat de creştere, însă o creştere puţin mai lentă faţă de 2017-2018. Cu toate acestea, cel mai important este că se întrevede un an bun, marcat tot de creşteri.
• Lactatele şi carnea au jucat dintotdeauna rolul de „the best performers” în topul alimentelor care îşi menţin trendul de creştere în fiecare an. De aceea, suntem convinşi că şi în 2019 o să îşi menţină această poziţie. De asemenea, studiile şi vânzăriile arată că avem parte de un consumator informat, un consumator atent care pune mai mult preţ pe calitate şi sănătate faţă de anii trecuţi. Produsele BIO, sau cele lipsite de zahăr, conservanţi, aditivi sau lactoză au avut un trend de creştere veritginos care, cu siguranţă, o să se menţină.
• Precum am menţionat anterior, clientul a devenit foarte atent la ceea ce consumă şi preferă produsele premium, fresh şi sănătoase. Acest lucru reprezintă o provocare pentru noi, deoarece trebuie să fim tot timpul up-to-date cu trendurile de piaţă şi cu dorinţele şi cerinţele clienţilor. În aceeaşi manieră, trebuie identificate constant aceste noi produse şi sortimentații pe care clienţii le doresc, astfel încât să rămânem competitivi.
• În 2019, ne propunem să ne menţinem acelaşi ritm de creştere ca de până acum. De asemenea, lucrăm deja la rezoluţiile pe anul acesta - precum dezvoltarea platformei logistice.