Începută la 15 iulie, perioada depunerii candidaturilor la ediția a 15-a a Premiilor PIAȚA se va încheia la sfârșitul zilei de vineri, 11 septembrie, după prelungirea sa cu o săptămână. Formularele pentru înscrierea în competiție, distincte pentru fiecare din cele 13 secțiuni de concurs, sunt disponibile pe websiteul evenimentului, în pagina Depunere candidaturi.
Orice drum bun începe cu un prim pas; în cazul Premiilor PIAȚA acesta e reprezentat de depunerea candidaturii / candidaturilor – condiția necesară pentru a primi voturi din partea electorilor. Candidaturile depuse de furnizori sunt votate de șefii departamentelor de achiziție din companiile de retail, iar candidaturile retailerilor sunt votate de șefii departamentelor de vânzări din companiile furnizoare de produse și servicii.
Toate candidaturile depuse conform cerințelor de încadrare în perioada de referință (1 iulie 2019 – 30 iunie 2020) sunt afișate în paginile dedicate fiecărei secțiuni din butonul Candidaturi 2020 al websiteului, împreună cu materialele de identificare și promovare încărcate de concurenți. Dimensiunea maximă admisă de server este de 100 MB pentru fiecare categorie de material – foto, video, text (word, pdf, ppt). Traficul intens prilejuit de înscrierea multor candidaturi în aceste ultime zile este posibil să cauzeze răspunsuri eronate din partea serverului. De regulă, formularele corect completate ajung în sistem (și pot fi deblocate ulterior), chiar dacă siteul nu afișează imediat candidatura. Pentru semnalarea unor astfel de situații este recomandată trimiterea unui mesaj către echipa tehnică, folosind butonul Contact.
După încheierea perioadei de depunere a candidaturilor va urma întocmirea buletinelor de vot în care vor fi înscrise toate candidaturile valide (care respectă perioada de referință menționată) – operațiune care va fi coordonată, ca și procesul de votare, de ISRA Center Marketing Research, partenerul de specialitate al Premiilor PIAȚA în ultimii 11 ani.

Desemnați prin voturile a aproape 1.000 de electori, câștigătorii celor 52 de premii PIAȚA vor fi cunoscuți în seara zilei de 19 noiembrie, la a 15-a ediție a Galei Premiilor PIAȚA.