Luna martie debutează cu mărirea echipei de management financiar a rețelei de magazine Profi. Dumitru Dragomir, până acum Director financiar, a preluat funcția de Vicepreședinte, Director de eficiența afacerii, poziție din care va reprezenta compania în relațiile cu principalii săi parteneri și colaboratori, gestionând totodată din perspectivă financiară planurile de dezvoltare.
“Voi avea o privire mai largă asupra organizației noastre, cu accent pe zonele de eficientizare a businessului, iar contribuțiile mele vor determina in mai mare masură rațiunile care stau la baza diverselor acțiuni pe care le întreprindem,” a declarat Dumitru Dragomir.
Dumitru va participa în același timp și la inducția lui Andrei Bica, noul Director Financiar al rețelei. Acesta vine cu peste 20 de ani de experiență financiară relevantă, lucrând anterior ca Deputy CFO la Telekom și Director Finance Business Partnering la Vodafone. Pe lângă cunostințele din industria telecomunicațiilor, Andrei Bica aduce cu sine și o experiență solidă în retail-ul alimentar având în vedere rolul pe care l-a jucat ca Head of Finance & Accounting la METRO.
“Sunt curios din fire și vreau să aflu cât mai multe despre insighturile businessului Profi. Ceea ce m-a determinat să mă alătur acestei echipe este creșterea extraordinară care a dus rețeaua pe o poziție de lider în domeniu, așa că mă bucur că pot contribuii la dezvolvarea ei în perioada urmatoare.
Cu mai mult de 1400 de magazine în peste 600 de localități și aproape 22000 de angajați, Profi este rețeaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografică și cel mai mare număr de magazine din România.