În contextul în care România se afla pe locul 10 în anul 2018 în ceea ce priveste consumul de apă îmbuteliată, nivelul fiind sub media de 119 de litri per capita (EFBW), Reveal Marketing Research și-a propus să investigheze care este peisajul actual în privința consumului de apă îmbuteliată în țara noastră. Ce apă obișnuiesc să consume cel mai des, ce părere au despre apa de la chiuvetă, care sunt criteriile de alegere și atributele importante atunci când cumpără apă îmbuteliată?
Apa îmbuteliată în detrimentul apei de la chiuvetă
Studiul Reveal Marketing Research a descoperit că 52% din români consideră că apa de la chiuvetă nu este complet potabilă iar consumul acesteia poate dăuna sănătății. Al doilea segment, format din 30,4% dintre respondenți – aceștia cred că pot bea direct apă de la chiuvetă fără să o filtreze iar sănătatea să nu le fie afectată în niciun fel. Un procent de 18.6% este reprezentat de românii care cred că apa de la chiuvetă este complet dăunătoare și preferă să bea doar apă îmbuteliată.
Studiul a ajuns la următoarele concluzii în privința apei minerale plate: cele mai important atribut menționat de 40,6% dintre consumatori este accesibilitatea prețului, urmat de calitatea ridicată a produsului (32,6%), apoi atributul referitor la puritatea apei (31,3%). În ceea ce privește apa minerală carbogazoasă, cele mai importante atribute sunt deopotrivă: calitatea ridicată a produsului (38,6%), accesibilitatea prețului ( 38,3%) și puritatea apei (30,2%).
Aceste rezultate pot fi utile pentru producătorii de apă îmbuteliată la nivel de comunicare. Pentru a identifica cele mai bune strategii de comunicare cu publicul țintă, brandurile pot apela la studii de imagine de brand pentru a descoperi ce aspecte influențează nivelul lor actual de notorietate prin siguranța pe care o transmit și cum pot acționa pentru a-l îmbunătăți.
Metoda de cercetare folosită a fost CAWI (Computer Assisted Web Interview) și au fost derulate 1010 interviuri online cu respondenți cu vârsta peste 18 ani, online users, pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban și rural. Studiul a fost realizat în perioada 23.04 – 04.05 2021. Eroare de eșantionare +/- 3%. Nivel de încredere 95%.