Asociația Sută la Sută Românesc, prin Tribuna Consumatorilor, a organizat Conferința „Fii un consumator informat!,” în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Inspectoratul Școlar al Municipiului București pentru a marca Ziua mondială a drepturilor consumatorilor și, astfel, de a consolida relația dintre consumator, furnizor și autorități.
Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a vorbit despre importanța tuturor informărilor – sesizări, petiții - pentru ANPC. „Consumatorul să aibă încredere că fiecare dintre sesizări, informări va fi tratată așa cum trebuie. Încercăm să prioritizăm pe cele cu impact asupra sănătatății consumatorilor, iar în planul următor se află cele care vizează interesele economice. Trebuie să fie convinși că această autoritate face ce trebuie să facă în interesul cetățeanului care ne sesizează. Fiecare sesizare va ajuta la o piață mai sigură în România”, a declarat Horia Constantinescu.
Referitor la situațiile apărute în ultima perioadă, președintele ANPC a îndemnat la rațiune și nu la raționalizare, precizând că este un moment în care trebuie să fim mai cumpătați. „Îndemn la cumpătare, rațiune și răbdare. Rațiunea este cea pe care ar trebui să o cumpere la kilogram sau la sac respectivii consumatori. Să cumpere mai întâi un borcănaș de rațiune și apoi să își dea seama dacă fac bine sau nu. Îndemn și la comunicare. Din păcate, nu cred că suntem pregătiți să comunicăm în preîntâmpinarea unor astfel de situații. Dar trebuie să învățăm, ca fiecare dintre autoritățile implicate să poată transmite un mesaj preventiv”, a subliniat Horia Constantinescu.
În cadrul conferinței online, a fost abordat și subiectul drepturilor copiilor. Mihaela Ștefan, Inspector Școlar General în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a spus că este esențial să ținem seama că și copiii sunt consumatori. „Copiii trebuie să fie consumatori informați, educați, iar noi trebuie să avem în vedere crearea acestui profil al consumatorului activ, determinat să își apare drepturile atunci când se cuvine. Acest lucru îl putem face doar prin educare. Școala are misiunea de a-i plasa pe copii în contexte de învățare favorabile pentru dezvoltarea lor, pentru conștientizarea statutului lor de consumator de informații, de educație, de servicii. Ca părinți responsabili, trebuie să avem grijă ca ceea ce este dincolo de un ambalaj frumos să fie și de calitate,” consideră Mihaela Ștefan.
Sorin Minea, Președinte Romalimenta, a spus că este important ca un consumator să fie informat și că se observă câteva schimbări în comportamentul acestuia în raport cu achiziția de alimente. „În primele 3 luni ale pandemiei a început să se schimbe comportamentul consumatorului. Am observat modul de a cumpăra de la raft. Consumatorul a început să cumpere mult mai puțin, cam cât are nevoie. A învățat că magazinele și producătorii nu dispar, că se pot aproviziona în fiecare zi și că nu trebuie să cumpere mai mult decât are nevoie pentru o zi – maxim două zile. De asemenea, în acest moment, vânzarea produselor ambalate a crescut în detrimentul produselor de la vânzarea asistată. Am observat și o creștere a cumpărării din magazinele mici, specializate, ale producătorilor, mai ales că aici consumatorului i se poate explica eticheta produsului”, declară Sorin Minea.
Președintele Romalimenta este de părere că românul este mai conservator decât se crede, subliniind că multe inovații nu au gustul pe care românii să îl agreeze. „Mi-aș dori un consumator care cumpără după ce analizează. Să fie conștient de ceea ce cumpără, că nu trebuie să mănânce kilograme, ci sute de grame,” spune Sorin Minea, precizînd că o condică de sugestii i-ar ajuta pe producători.
Andrei Elvădeanu, Director Cercetare Cantitativă în cadrul iSense Solutions, a prezentat studiul anual Global Consumer Trends 2022 în care au fost analizate 10 trenduri globale: „Principalul trend care reiese din cercetarea noastră este frica. Este o stare generală de anxietate pe care o resimțim ca urmare a celor 2 ani de pandemie, iar, mai nou, frica de război. Pornind de la acest trend, putem discuta despre alte trenduri de consum care se pot traduce fie în comportamente de economisire, de făcut provizii, până la preocupări față de securitate, sănătate și grijă față de cei dragi”.
Alexandra Olaru, Legal și External Affairs Director, Vodafone România, subliniază că tendința consumatorului este de a fi mereu conectat și că este și va fi mult mai atent la alte detalii față de cele care l-au marcat până acum, respectiv de securitatea serviciilor pe care le primesc. „Cred că se vor uita la securitatea cibernetică și vor avea așteptarea de la companiile de telecomunicații să le ofere servicii care să le asigure siguranța în mediul online, a datelor lor personale și a comunicării pe care o fac prin rețelele noastre. Cred că securitatea este cuvântul care va marca anul acesta”.
La rândul său, Liviu Fenoghen, reprezentantul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul bancar (CSALB), a precizat că instituția pe care o reprezintă sprijină consumatorul în orice problemă pe care o poate avea în raport cu un actor din sistemul financiar - bancar.
Florentina Marilena Baloș, Ambasador, Asociația Sută la Sută Românesc a menționat că „toți consumatorii au dreptul de a fi informați corect, de a primi informații clare, corecte, oneste din partea autorităților”.