Despre ce vorbim noi cel mai mult de un an încoace? Despre inflaţie.
O inflaţie care nu se mai potoleşte urcă fidelizarea clienţilor în zona priorităților „zero” ale operatorilor din FMCG şi Food Retail şi stimulează opţiunea fidelizării prin preţ (redus, se înţelege). Să fim sinceri: preţul atrage, şi încă cum! Aniversăm un an de când discounturile se scriu cu două cifre, din care prima e 3 dacă nu e 4. Promoţiile de preţ au făcut volume mari, toate. Dar asta înseamnă că shopperii au fost loiali discounturilor. Nu brandurilor de produs, nu brandurilor de retail.
Pare destul de clar că opţiunea majoritară este că loialitatea se cumpără.
Excepţiile sunt mai cu seamă în teritoriul brandurilor de produs, în timp ce regula se situează în cel al brandurilor de retail. Dar în retail există şi iniţiative mai sofisticate care arată că retailerii se gândesc şi cum pot câştiga loialitatea clienţilor, nu doar cumpărând-o ocazional cu oferte de preţ. Este nevoie de magnetism pentru a-ţi păstra clienţii aproape atunci când toţi competitorii fac eforturi intense de a-i atrage.
Despre diversele opţiuni de loializare şi despre modalităţi posibile de a induce magnetism brandurilor de produs şi de retail se vorbeşte pe îndelete la ediţia 2023 a Congresului de Trade Marketing – „Magnetism de brand”.
Recent, cinci noi parteneri s-au alăturat evenimentului organizat de Piaţa şi celor confirmaţi anterior – Food & Glory, Edenia şi Davidoff – şi anume: Milka, Oreo, 7Days, Transart şi Hermes. Sunt motive temeinice pentru care aceste branduri se asociază cu ediţia din acest an a Congresului de Trade Marketing.
Food & Glory este cel mai nou brand din familia Macromex şi a atras de la început prin caracterul său inovator, în timp ce Edenia şi-a câştigat deja un numeros şi stabil grup de fani. Davidoff, emblematicul brand din portofoliul Tchibo, captează preferinţe statornice. Milka, Oreo şi 7Days sunt branduri dulci, la propriu şi la figurat, iar Transart şi Hermes au câştigat respectul celor care caută soluţii software avansate pentru gestionarea proceselor care conduc la excelenţă în execuţie.
Trade Marketing Congress 2023 este deschis tuturor celor care vor să descopere diverse modalități de a induce magnetism brandurilor. Ne vedem pe 7 martie, la Pentagon Events. Detalii despre program, topicuri de discuţie şi rezervarea locurilor în sală sunt exact aici.