Potrivit Euromonitor International, în 2022 o gospodărie din Europa de Est a cheltuit 4,2 dolari pe ciocolată cu jucării, mai mult decât dublu față de media globală, de 2 dolari/gospodărie. Regiunea cu cele mai mari vânzări de ciocolată cu jucării a fost anul trecut Europa de Vest (1,6 miliarde de dolari), urmată de Asia-Pacific (1 miliard de dolari) și Europa de Est (0,5 miliarde de dolari).
Piața de ciocolată cu jucării din Europa de Est este prognozată să crească cu 36,5% în perioada 2023-2027, ajungând la aproape 700 milioane USD până în 2027. Polonia va înregistra o creștere solidă a pieței de 42,1% în termeni de valoare cu amănuntul în următorii 4 ani, urmată de Slovacia (30,3%), România (27%), Bulgaria (25,2%), Republica Cehă (17,9%) și Ungaria (16,8%).
Piața globală a ciocolatei cu jucării a stagnat, prezentând o creștere de doar 0,5%. Ferrero, cu o cotă de piață de aproape 62%, a fost liderul pieței de ciocolată cu jucării la nivel global anul trecut.
Zsofia Megyeri, Research Manager - Food & Nutrition la Euromonitor International: "Pe măsură ce costurile de trai continuă să crească, cheltuielile restrânse și achiziția de produse esențiale reprezintă subiectul principal pentru sărbătoarea Paștelui din acest an, care se extinde și la produsele de cofetărie din ciocolată. Cu toate acestea, categoria ciocolatei de sezon cunoaște cele mai multe inovații pe parcursul anului, iar această sărbătoare de Paște nu este diferită, unde, pentru a stimula vânzările, producătorii au introdus noi modele și arome inedite. Producătorii au lansat dimensiuni mai accesibile, precum și formate de ciocolată de sezon care se împart mai ușor între familie sau prieteni în timpul adunărilor. Achiziționarea de ciocolată cu jucării rămâne una dintre preferatele pentru a le oferi copiilor în timpul Paștelui. În acest an, consumatorii vor putea cu siguranță să își surprindă copiii cu noi dimensiuni și forme mai mari de ouă de ciocolată."
Zsofia Megyeri are o vastă experiență pe piața produselor din ciocolată, acumulată pe parcursul mai multor ani în care a profesat ca analist de vânzări al Mondelez International în Ungaria.