Rețeaua de cafenele în franciză 5 to go testează piața pe o nouă linie de business, după ce a achiziționat o companie de vending snacking. Aparatele ar urma să fie administrate de francizații rețelei în localitățile în care deschiderea unui număr mai mare de cafenele nu este fezabilă din punct de vedere al vânzărilor.
”Da, e un test pe care îl facem. Am achiziționat o mică companie de vending snacking, mi-au plăcut aparatele lor pentru că nu sunt niște vendinguri standard și le-am dat un pic viață, le-am colantat altfel, le-am găsit o denumire, am înregistrat brandul – Fast shop by 5 to go. Au 60 de celule. E un proiect pe care, față de ceilalți jucători, l-am simțit că îl putem scala diferit, pentru că la toți jucătorii de vending, costurile mari sunt cu distribuția, cu logistica. Noi avem rețeaua în 120 de orașe, iar francizații ne spun că ar mai dori să mai facă o locație de ex. la spital sau la gară, dar nu au trafic, nu merită să investească 20-25.000 de euro în gară, și atunci un astfel de aparat ar fi o soluție, pentru că ar fi operat de francizatul 5 to go care are deja o locație în centrul orașului. Eu oricum îi duc marfă la 5 to go, iar el se duce și alimentează în funcție de necesar”, a declarat Radu Savopol, cofondatorul rețelei 5 to go.
Mai multe informații despre strategia rețelei de cafenele în anul 2024 puteți citi într-un amplu interviu ce va fi publicat în ediția din luna februarie a revistei Piața.