Era inevitabilă întrebarea „Dar de ce i-aţi spus «congres»?” din moment ce acum, în 2024, am ajuns la al 13-lea Congres de Trade Marketing, formulare care declanşează un anumit reflex de memorie celor cu experienţă de viaţă mai îndelungată. Explicaţia alegerii făcute în 2012 este că am urmărit să avem un diferenţiator şi în denumire, nu numai în conceptul de eveniment – al nostru fiind singurul, chiar şi în prezent, dedicat trade marketingului.
Orientarea către diferenţiere ne-a determinat să alegem tema ediţiei a 13-a (nu suntem nici superstiţioşi, după cum nu suntem nostalgici), cu atât mai mult cu cât prezentul este dominat de o uniformizare foarte accentuată a comunicării către shopperi şi a mecanismelor de marketing şi trade marketing. E justificat să vorbim despre oferte de preţ în conjunctura actuală, dar e limitativ şi deloc creativ să vorbim doar despre acestea. Şi, mai ales, nu este deloc distinctiv.
La „Aliniere şi Diferenţiere in-store” dorim să încurajăm discursul alternativ, să promovăm comunicarea despre valorile de brand şi despre atributele distinctive ale brandurilor de produse şi ale brandurilor de retail. De asemenea, să oferim exemple inspiraţionale şi informaţii valoroase şi relevante în context. Shopperii şi consumatorii aleg nu numai în funcţie de cost, ci şi în funcţie de cum îi fac să se simtă produsele şi magazinele. Preţul poate fi un diferenţiator de moment, dar experienţa de brand şi experienţa de cumpărare sunt diferenţiatori durabili. De ce să nu-i (re)alegem pe aceştia la al 13-lea Congres?
Pe 28 februarie, alături de noi „votează” partenerii noştri – puternice companii şi branduri –, precum şi personalităţi ale industriei bunurilor de larg consum care „s-au înscris la cuvânt”. Ne dorim ca exemplele oferite de parteneri şi speakeri să ajute şi să inspire pe cât mai mulţi să aleagă o exprimare diversă atât la punctul de vânzare cât şi în afara sa.
Agenda evenimentului este pe websiteul TMC, iar ultimele locuri disponibile pentru participare pot fi găsite aici.