Popularitatea tot mai mare a băuturilor „on-the-go” este influențată și de inovațiile din industria ambalajelor. „Noul ambalaj Tetra Prisma® Aseptic Edge răspunde perfect acestor cerințe – este uşor de folosit, comod și practic. Datorită designului său ergonomic se potrivește perfect în mâna consumatorului, este uşor de depozitat şi transportat”, spune Joanna Hecht, Packaging Portfolio Manager Tetra Pak pentru Europa de Est.
Noua gamă de ambalaje Tetra Prisma® Aseptic oferă și o soluție logistică eficientă. Datorită formei alungite, ambalajul a fost optimizat pentru a ocupa mai puțin spațiu la transport și depozitare. În comparație cu ambalajul TPA 300 Square, utilizează cu 14% mai eficient spațiul pe europaleți, generând economii la depozitare și transport și contribuind la o logistică mai sustenabilă.
Producătorii de alimente și băuturi care aleg acest ambalaj beneficiază de flexibilitate suplimentară pe mașina de ambalat Tetra Pak® A3/CompactFlex. Această soluție permite ajustări rapide în procesul de producţie pentru trei capacităţi diferite: 200 ml, 250 ml și 300 ml.