Ceea ce ii caracterizeaza pe consumatorii romani in ultima perioada este dorinta de solutii rapide, “aici si acum”, ceea ce ii face sensibili la mesaje care promit astfel de rezolvari, este de parere Oana Mirila, Director Cercetare Calitativa, GfK Romania (foto). Intr-un ritm de viata tot mai alert, in care se afla mereu sub presiunea timpului, romanii simt ca trebuie sa se adapteze tot mai mult si sa gestioneze o cantitate de informatie tot mai mare, astfel, orice solutie care ii ajuta sa castige timp din zona cumparaturilor rutiniere - aceasta inseamna sa stie clar ce si de unde merita cumparat – este foarte bine primita.
Desi se confrunta in continuare cu vremuri de recesiune, intre trendurile care se mentin la cote ridicate in randul romanilor se remarca si nevoia de rasfat, de a-si satisface mici placeri care sa ii ajute sa depaseasca mai usor aceste provocari cotidiene. Ciocolata, cafeaua, berea, sucurile, inghetata sunt in continuare in topul preferintelor, doar ca baza din care aleg este mai extinsa, luand in calcul mult mai multe variante, inclusiv marcile private.
“Pentru zona bunurilor de larg consum nu vorbim atat de o renuntare sau restructurare a comportamentului de consum, ci de o reasezare a strategiei si comportamentului de achizitie: oamenii nu renunta atat la categorii de produse, ci isi construiesc rutine noi de cumparare, sunt mai atenti la cum folosesc banii si cauta cele mai bune variante pret/calitate pentru produsele dorite”, remarca Oana Mirila.
In sectiunea Research puteti citi o ampla radiografie a strategiilor de optimizare a cheltuielor, despre fenomenul sezonalitatii si despre perspectiva comportamentului de cumparare, de Sarbatori.
Citeste aici: Consumatorul roman si comportamentul de achizitie in 2013