Dupa numai un an de la intrarea in Franciza Carrefour Express cu 7 magazine, Pronto a deschis in Pipera - Tunari magazinul sau nr. 15, consolidand astfel statutul de cel mai mare francizat Carrefour din Romania, dar si cea mai mare retea independenta de magazine de proximitate din Bucuresti.
Tot in luna octombrie, micul magazin Pronto din bd. Ficusului, care nu mai corespundea standardelor de performanta (primul magazin deschis), a fost mutat in Sos Mihai Bravu 132-135, intr-o locatie de 110 mp spatiu de vanzare – cel mai mare magazin Pronto de pana acum.
„Cu aceasta ocazie a crescut capacitatea noastra de a adresa un numar mai mare de clienti, Pronto fiind acum o platforma excelenta de vanzare pentru orice furnizor care doreste sa ajunga in proximitatea bucurestenilor”, a precizat Gabriel Sandu, Director General, Pronto Mobile SRL.
Pronto opereaza in franciza Carrefour din noiembrie 2013 si numara in prezent 15 supermarketuri de proximitate si peste 80 de angajati si colaboratori.