Actionarii Albalact au aprobat, astazi, in Adunarea Generala Extraordinara, cu unanimitate de voturi, admiterea la tranzactionare a actiunilor societatii pe piata reglementata la vedere administrata de Bursa de Valori Bucuresti, la categoria a II-a.
Hotararea a fost luata in baza Legii 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al actiunilor tranzactionate pe Piata RASDAQ, care va fi desfiintata pana in luna octombrie a acestui an.
De asemenea, actionarii au aprobat, tot cu unanimitate de voturi, data de 26.02.2015 ca data de inregistrare care serveste la identificarea actionarilor asupra carora se vor rasfrange efectele hotararilor adoptate de AGEA si au aprobat data de 25.02.2015 ca data "ex-date".
In urma deciziei de astazi, Consiliul de Administratie al Albalact poate incepe toate demersurile si formalitatile necesare pentru mutarea pe piata principala a Bursei de Valori Bucuresti, proces pentru care compania indeplineste criteriile tehnice solicitate.
“O parte din succesul companiei Albalact se datoreaza faptului ca a existat pe piata de capital, a fost vizibila nu doar pentru consumatori, ci si pentru investitori si a stiut sa comunice corect in directia potrivita. Vrem sa crestem in continuare pe piata de capital, asa cum am crescut si vrem sa crestem in industrie, iar pentru asta avem nevoie de investitii noi. Eu privesc cu multa incredere evolutia si perspectivele Bursei de Valori Bucuresti si mai cred ca, in prezent, exista o mare dorinta a populatiei de a-si plasa banii in companii romanesti”, declara Raul Ciurtin, presedintele Consiliului de Administratie al Albalact.
La sfarsitul anului trecut, a fost promulgata Legea 151/2014 de clarificare a statutului pietei RASDAQ, in urma careia companiile listate pe aceasta piata trebuie sa aleaga daca se transfera pe piata reglementata a bursei sau pe un sistem alternativ de tranzactionare. Piata RASDAQ isi va inceta activitatea in luna octombrie a acestui an.
Albalact se afla, astazi, pe locul 2 in topul producatorilor din industria romaneasca de lactate. In primele noua luni ale anului 2014, compania a raportat o cifra de afaceri de 346.850.166 lei, cu 12,7% la suta mai mare decat cifra de afaceri raportata in aceeasi perioada a anului precedent (307.918.975 lei). Profitul inregistrat in trimestrul al treilea 2014 a fost de 12.427.451 lei.