Kaufland continuă să investească în România și deschide un magazin în Sectorul 4 al capitalei, ajungând la o rețea națională de 156 hipermarketuri. Cu această investiție, compania creează 80 de locuri de muncă pe piața locală.
Situat pe Strada Drumul Binelui nr. 55-57, hipermarketul are o suprafață totală de peste 5500 m2, dintre care aproximativ 3000 m2 sunt destinați spațiului interior de vânzare.
Clienții sunt așteptați în săptămâna deschiderii cu un program special, cu intrare liberă, ce va avea loc în parcarea magazinului.
Între 15-18 septembrie, Caravana Akademia Kinderland, școala pe roți care învață copiii cum să se hrănească sănătos, va staționa în parcarea noului magazin, cu butaforii, fructe și legume sub formă de exponate gigant, stații de explorat, jocuri pe tabletă, informații și curiozități despre toate categoriile de alimente. În plus, clienții se vor putea bucura de și o zonă de relaxare, cu muzică mixată live de un DJ, în timp ce copiii sunt invitați la distracție, pe toboganul gonflabil.
Totodată, Kaufland în parteneriat cu Asociația Climb Again, pune la dispoziția copiilor și un perete de escaladă, între 15 și 16 septembrie.
Pe 16 septembrie, între orele 09:00-17:00, cei care merg la Kaufland să recicleze, vor putea călători gratuit cu mijloacele de transport în comun. La fiecare 5 ambalaje din PET, aluminiu sau sticlă introduse în automatele de colectare din interiorul sau exteriorul magazinului, clienții vor primi în schimb un bilet cu două călătorii pentru mijloacele de transport în comun.
Magazinul este deschis zilnic, între orele 07:30 - 22:00, de luni până sâmbătă, respectiv 08:00 - 20:00 duminica.
Noul hipermarket are disponibile circa 280 de locuri de parcare, dintre care 11 pentru persoanele cu dizabilități, 8 pentru părinți și 4 locuri cu acces la stațiile e-charge de încărcare rapidă a mașinilor electrice. De asemenea, clienții au la dispoziție și 21 de locuri pentru biciclete.
Pentru a asigura un flux rapid de clienți și timp redus la cumpărături, hipermarketul este dotat cu două uși de acces și 15 case de marcat, dintre care 6 expres, de tip self check-out.
Magazinul este prevăzut cu un raion cu pește proaspăt, raion extins de legume și fructe, vitrină cu servire asistată – cu o lungime de aproape 24 metri, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.
La punctul Grill din exterior, clienții sunt așteptați cu un meniu extins de mâncăruri gustoase gata preparate – pui rotisat, meniu steak din ceafă de porc, nuggets, crispy, cabanos, cartofi prăjiți și altele.
În galeria comercială, clienții vor găsi o pizzerie, farmacie, un magazin cu servicii de optică medicală, un petshop și un centru de copiat chei.
În linie cu angajamentul companiei față de mediu, noul magazin Kaufland din București este prevăzut cu sisteme de reciclare, unde clienții sunt recompensați pe loc pentru fiecare gest sustenabil:
• Atât în interiorul magazinului, cât și în parcare, clienții vor găsi câte un automat de tip self-service, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Pot colecta aici trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).
• La intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 50% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.