Singurul eveniment tehnic complet din România, dedicat industriei frigorifice și de aer condiționat - NATURAL REFRIGERANTS 2023, va avea loc pe 23-25 februarie, în București și conține toate elementele unui ansamblu remarcabil: conferintă, expoziție și training.
Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, după succesul înregistrat în 2019, reunește companii de profil internaționale importante, care își vor fi prezenta produsele în cadrul unei expoziții de profil. Pe parcursul celor trei zile în care se va desfășura evenimentul NATURAL REFRIGERANTS 2023, specialiști din domeniu: tehnicieni, ingineri, consultanți din proiectare și execuție vor participa la conferințe și un program intensiv de training. Aici vor fi dezvăluite cele mai noi tehnici de asigurare a lanțului frigorific în industriile de profil, pe baza de noi produse și soluții.
Programul de training se va desfășura pe tema ”CO2 refrigeration systems and heat recovery” și va fi susținut de Per Skærbæk Nielsen, un cunoscut specialist international în domeniu. Vor fi trecute în revistă modul în care sistemele de refrigerare industrială pot și ar trebui să fie construite, exploatate și întreținute, astfel încât să fie extrem de eficiente și să aibă un cost scăzut de întreținere și service.
”În contextul noilor schimbări climatice și politicilor de preîntâmpinare a acestora, prin normele de mediu actuale, folosirea refrigeranților clasici nu va mai fi este posibilă și nici rentabilă. De aceea, este important să fie promovate și să se cunoască echipamentele moderne și soluțiile tehnice necesare, care pot folosi refrigeranți naturali. Este un efort pe care trebuie să-l facem cu toții în anii care vor urma, să ne adaptăm echipamentele, practicile și modul în care ne folosim de resursele planetei pentru a trăi sănătos și pentru a proteja mediul”, a declarat Adrian Bălăoi, CEO AB Frigo Consult Tehnic, organizatorul evenimentului de afaceri NATURAL REFRIGERANTS 2023.
Care sunt noile practici? Cum va trebui întreaga industrie frigorifică să se conformeze normelor și legislației actuale pentru adaptarea la noile regulamente privind protecția mediului și prevenirea în viitor a schimbărilor climatice? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care își vor afla răspunsurile în cadrul evenimentului.
La eveniment sunt așteptați peste 200 de specialiști din companii care desfășoară activități în domeniu frigorific și aer condiționat: instalatori sisteme de răcire/climatizare, furnizori de servicii specializate în execuția și montajul instalațiilor frigorifice și aer condiționat, consultanță și proiectare instalații, personal de întreținere și operarea sistemelor de răcire/climatizare, reprezentanți din industria alimentară, industria petrochimică, lanțuri de supermarketuri, profesori universitari, studenți etc.
Mai multe informații despre eveniment, program și condiții de acces puteți găsi accesând www.naturalrefrigerants.ro