Farinsan Giurgiu, firma de morarit si panificatie, a lansat pe piata de retail marca de faina Unopan.
Gama Unopan este compusa din cinci tipuri de fainuri, toate ambalate in pachete de un kilogram: pentru prajituri sofisticate (tip 000), pentru paine (tip 650), pentru produse de patiserie (tip 480), faina pentru cozonaci (tip 000) si faina pentru pizza (tip 000).
Sub marca Unopan mai sunt comercializate un sortiment de malai, doua tipuri de cozonac si paine toast.
Farinsan este unul din principalii furnizori de faina pentru unitatile din Horeca. Potrivit declaratiilor directorului comercial al Farinsan, Eugen Popescu, compania detine o cota de 40% din piata fainurilor pentru pizza, dupa datele raportate de MEMRB. Pe segementul vanzarilor cu amanuntul, Farinsan detine in prezent, conform afirmatiilor dlui Popescu, o cota de 1,2% si vizeaza o crestere pana la nivelul de 5% la sfarsitul anului viitor.
Farinsan intentioneaza sa investeasca o suma neprecizata in construirea unei noi fabrici de fainuri speciale in apropiere de Bucuresti.