Delhaize Group a raportat venituri in valoare de aproximativ 15,5 miliarde euro pentru primele trei trimestre ale anului, in scadere usoara, de 0,8%, la cursul de schimb actual, comparativ cu primele nouă luni ale anului 2010, din cauza deprecierea dolarului american cu 6,5% faţă de euro. La o rata de schimb indentica, veniturile retailerului belgian s-au majorat cu 3,8% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Veniturile aferente celui de-al treilea trimestru s-au ridicat la 5,3 miliarde euro, in crestere cu 0,4% fata de trimestrul al treilea al anului trecut.
Operatiunile grupului din Europa de Sud-Est si Asia au inregistrat in venituri de 1,62 miliarde euro in primele noua luni ale anului, in crestere cu 20,3%, determinata „de achizitionarea de Maxi Delta, de rezultatele foarte bune inregistrate de Alfa Beta, in ciuda mediului economic foarte dificil din Grecia, de performantele lantului Mega Image din România, precum si de deschiderile de noi magazine in toate regiunile”, se precizeaza in comunicatul companiei.
In al treilea trimestru, aceasta divizie a raportat venituri de 664 milioane euro, in urcare cu 49% fata de al treilea trimestru din 2010, datorita integrarii, de la 1 august 2011, a veniturilor Delta Maxi, care s-au ridicat la 171 milioane euro. Excluzand veniturile Delta Maxi, veniturile retailerului in Europa de Sud-Est si Asia, in cel de-al treilea trimestru, au crescut cu 11%, la o rata de schimb identica.
„Alfa Beta a avut un alt trimestru impresionant, cu o crestere pozitiva, precum si o majorare semnificativa a cotei de piata, in pofida mediului economic dificil. In Romania si Indonezia majorarea veniturilor a fost generata de catre deschiderea de noi magazine si de cresterea puternica a vanzarilor, pe baze comparabile, in Romania”, potrivit reprezentantilor companiei.
„Al treilea trimestru a reprezentat o perioada de crestere accelerata. Suntem deosebit de multumiti de performanta operatiunilor noastre din sud-estul Europei, unde Alfa Beta, in Grecia, si Mega Image, in Romania au generat o crestere puternica a veniturilor intr-un mediu economic dificil”, a declarat Pierre-Olivier Beckers, Presedinte si CEO Delhaize Group.
La sfarsitul lunii septembrie, grupul detinea o retea de 3.362 magazine, cu 520 mai multe comparativ cu anul anterior (din care 487 de unitati Delta Maxi).