Aproape 66% dintre oraseni sustin ca pe parcursul anului 2012, comparativ cu 2011, si-au schimbat obiceiurile de consum, fie cumparand aceleasi categorii de produse, dar in cantitate mai mica (34,0%), fie cumparand produse mai ieftine (21,3%).
Numai 8,5% dintre respondenti au cumparat aceleasi produse ca in 2011, dar in cantitate mai mare, in timp ce 2,0% au cumparat produse mai putine, dar “mai de calitate” si “mai sanatoase” (produse bio, eco etc.).
Exista totusi, un procent suficient de mare de oraseni (34,0%) care declara ca NU si-au modificat comportamentul de consum in anul 2012, comparativ cu anul 2011.
Mai mult decat atat, se inregistreaza o crestere semnificativa din punct de vedere statistic a celor care nu si-au schimbat stilul de viata de la un an la altul (34,0% in 2012, comparativ cu 22,5% in 2011).
Informatiile sunt extrase din studiul realizat de MEDNET Marketing Research Center, pe un esantion reprezentativ pentru Bucuresti si orasele cu peste 100.000 locuitori, in perioada 23 – 29 noiembrie 2012. Au fost intervievate telefonic 800 persoane cu varsta cuprinsa in intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,46%.