Directorul general al Profi Food, Pawel Musial, a fost numit membru in consiliul de supraveghere al gigantului rus X5 Retail Group N.V. (X5), pozitie pe care o va detine timp de patru ani.
“Aceasta decizie ma onoreaza “, a declarat Pawel Musial (foto). “In acelasi timp, voi continua sa conduc activ reteaua magazinelor Profi din Romania, implementand planurile ambitioase pe care aceasta le are.”
X5 este unul dintre retailerii alimentari de frunte din Rusia, administrand lantul de magazine discount Pyaterochka, supermarketurile Perekrestok, hipermarketurile Karusel, canalul de retail online E5.ru si diferite alte magazine.
La 30 iunie 2013, X5 numara 4.031 magazine, detinand pozitia de lider de piata atat la Moscova, cat si la St. Petersburg, si constituind o prezenta semnificativa in partea europeana a Rusiei. Astfel, portofoliul sau include 3.419 magazine discount, 378 supermarketuri, 79 hypermarketuri si 155 de alte magazine, operand totodata sub franciza 439 de magazine din intreaga Rusie. Actiunile X5 sunt tranzactionate la bursa de la Londra.
X5 face parte din Alfa Group Consortium, unul dintre cele mai mari grupuri de investitii private din Rusia, cu interese in petrol si gaze, banci comerciale si de investitii, managementul proprietatilor, asigurari, retail, telecomunicatii, utilitati (apa) si investitii pentru situatii speciale. Pe langa X5 Retail Group, in portofoliul Alfa Group se mai afla Alfa-Bank, TNK-BP, VimpelCom, A1 Group, Alfa Capital Management, AlfaStrakhovanie Group si Rosvodokanal Group.
Pawel Musial, cetatean polonez, este director general al Profi Rom Food, al doilea mare lant de magazine alimentare din Romania, dupa ce a detinut functii consecutive in comitetele de supraveghere in Ucraina, la Eko Market (presedinte) si Profi Rom Food, din 2008. Din 2006 pana in 2007, a fost director comercial si membru al consiliului director X5 iar mai inainte a fost director general si director operational al lantului Perekrestok, din 2004. Inainte de Perekrestok, a detinut posturi de conducere in retailul polonez, inclusiv timp de cinci ani in cadrul Tesco Polska, ultima sa functie fiind de director regional. Pawel Musial a absolvit Universitatea de Stiintele Vietii din Varsovia (SGGW), obtinand diploma de inginer in tehnologia nutritiei.
Actuala numire nu este surprinzatoare avand in vedere ca Pawel Musial a primit numeroase premii nationale rusesti, inclusiv Omul anului in Retail 2006 si Gold Olimp, pentru afaceri 2005 (premiu acordat de presedintele rus) etc.