Produsele cu cel mai mare potenţial de creştere a vânzărilor în magazinele operate de Lagardere Travel Retail în România sunt cele cu specific local pronunţat, a declarat pentru Piaţa CEO-ul companiei, Marius Văcălău. „Suntem foarte interesaţi de creşterea ofertei noastre de produse locale şi tradiţionale, spune acesta. Vorbim de produse din categoriile cosmetice, vinuri, băuturi alcoolice, produse fine food, dulciuri, suveniruri. Nu neapărat produse realizate pe scheme de calitate, cu certificare IGP sau DOP, dar produse autentice româneşti”.
Lagardere Travel Retail operează în România peste 280 de magazine de diverse formate pe trei segmente: travel retail (magazine în incintele aeroporturilor şi gărilor), proximitate (clădiri de birouri, malluri şi galerii comerciale, spaţii stradale) şi food service (clădiri de birouri şi spaţii stradale).
Potrivit evaluării companiei, segmentul de travel retail are potenţialul cel mai mare de creştere în următorii ani, iar tocmai aici se potrivesc cel mai bine produsele locale. Grupul Lagardere a efectuat un studiu la nivel internaţional la sfârşitul anului trecut, din care au reieşit câteva schimbări apărute în profilul pasagerilor şi în comportamentele de consum. Astfel, spaţiile de retail din aeroporturi, gări etc. trebuie să livreze un mix inteligent de produse gândit pe categorii de vârstă, venituri şi provenienţă, mix care să includă branduri globale şi locale. De asemenea, retailerii din gări şi aerogări trebuie să ofere pasagerilor mai multă autenticitate şi un simţ al locului creat prin design, sortimentul de produse oferite şi experienţe de shopping.