Paco cash&carry, magazin ce face parte din lanțul local de retail Paco Supermarkets, a lansat săptămâna trecută o campanie inedită pentru retailul din România. Pe perioada sezonului estival – o perioadă bogată în evenimente de familie dar și evenimente corporate – retailerul primește înapoi băuturile rămase neconsumate în urma organizării unui eveniment.
Raționamentul pe care a fost construită campania este unul simplu, dar care afectează în general dinamica unei petreceri organizate în familie sau în firmă. De obicei, bugetul alocat băuturilor este unul limitat, dar în mai mult de jumătate din cazuri anumite băuturi se epuizează înainte de finalul petrecerii, în timp ce alte băuturi rămân neconsumate. Pentru a evita situația unui ”out of stock” în mijlocul petrecerii, Paco cash&carry propune clienților să achiziționeze suficiente băuturi din toate categoriile, urmând ca după petrecere băuturile neconsumate să fie returnate, iar clienții să-și primească banii înapoi.
Campania este intens promovată în social media și în magazine Paco Supermarkets și schimbă paradigma prin care mărfurile cumpărate din retailul modern nu pot fi returnate după achiziție decât dacă există probleme privind calitatea produselor.