Kaufland România lansează E-Mobility, proiectul prin care posesorii Kaufland Card cu mașini electrice au posibilitatea de a-și încărca autoturismul la una dintre stațiile de încărcare din parcarea magazinului preferat.
E-Mobility, noua funcție disponibilă în aplicația Kaufland, poate fi folosită în cele peste 140 de stații proprii de încărcare din rețeaua de magazine, situate în București și în țară. Pentru a-și încărca mașinile, clienții trebuie să urmeze câțiva pași simpli: să intre în aplicația Kaufland, să acceseze butonul E-Mobility, să aleagă din aplicație stația de încărcare și conectorul potrivit din parcarea magazinului și să se asigure că au introdus corect în aplicație datele personale și ale cardului pentru efectuarea plății. De asemenea, procesul de încărcare solicită reținerea unei sume în valoare de 150 lei, iar diferența urmează să fie restituită în termen de trei zile lucrătoare, în cazul în care alimentarea nu a acoperit suma în totalitate. După ce plata este efectuată, clientul va primi în aplicație factura electronică.
Toate stațiile de încărcare sunt alimentate exclusiv cu energie electrică 100% verde. Fiecare stație Kaufland oferă o capacitate de încărcare de până la 22 kW AC sau 60 kW DC, folosind mufele standard de încărcare Type 2, CHAdeMO și CCS. În funcție de vehicul, este posibil încărcarea 100% a bateriei în timpul vizitei la cumpărături.
Clienții care folosesc aplicația Kaufland pot descoperi programul de loialitate Kaufland Card, care cuprinde reduceri exclusive pentru membri, promoții personalizate în baza istoricului de cumpărături, vouchere de reducere cu ocazia zilei de naștere, vouchere de reducere la branduri sau categorii de produse și stele digitale. De asemenea, pot participa la tombole cu premii și au posibilitatea de a-și vedea bonurile digitale de la cumpărăturile anterioare.
Pentru a descoperi stațiile de încărcare electrică proprii Kaufland, clienții pot accesa site-ul companiei aici.