Cotele de piaţă ale Top 30 retaileri din România
Topurile PIATA | Revista Piața | 09/06/2017 02:39
Retailul alimentar din România este dominat autoritar de grupurile Schwarz şi Carrefour, care cumulează 30% din piaţa totală, aproape cât toate celelalte din Top 30 la un loc.
Kaufland este singura reţea a cărei cotă de piaţă se scrie cu două cifre (ne referim la partea întreagă, nu la zecimale, se înţelege) şi, împreună cu „fratele” Lidl, ajunge la o cincime din piaţă, în timp ce rivalii de la Carefour ating 10,6%, incluzând şi Supeco.
Transferul de proprietate al magazinelor Billa, cu implicaţiile operaţionale corespunzătoare, a avut ca efect o scădere a cotei de piaţă a reţelei Billa, compensată de creşterea, aproape în aceeaşi măsură, a cotei Market, astfel că per total divizia de supermarketuri a Carefour a stagnat ca valoare a cotei de piaţă. Va fi interesant de urmărit ce efecte va avea integrarea operaţională şi rebrandingul Billa asupra rezultatelor financiare din acest an ale celor două companii deţinute de grupul Carrefour.
Cel mai mare salt, de peste un punct procentual, îl realizează Profi, fireşte, odată ce e performerul anului la capitolul dinamica cifrei de afaceri (excluzând rezultatul raportat de Oncos, care necesită explicaţii. Vom Reveni asupra acestui aspect). Lidl (+0,86 puncte procentuale), Mega Image (+0,8) şi Carrefour (+0,43) au înregistrat, de asemenea, creşteri importante ale cotei de piaţă în condiţii de profitabilitate. În schimb, Auchan a câştigat 0,37 puncte procentuale la cota de piaţă, dar în condiţiile în care a raportat pierderi nete de 24 de milioane de lei (un rezultat cu 77 de milioane de lei mai slab decât în anul anterior).
Să mai remarcăm că în top 30 sunt 16 reţele locale – cele mai importante fiind Unicarm şi Annabella – dar segmentul de piaţă al acestora la un loc este de 2,61%, ceva mai mult decât Cora.
Citește și
Revista Piața | 16/08/2017 21:31
Cinci companii deţin peste o cincime din piaţa produselor de panificaţie
Clasamentul companiilor din industria de panificaţie, stabilit după cifra de afaceri obţinută în anul fiscal 2016, arată că, pe o piaţă considerată fo...
Topurile PIATARevista Piața | 09/06/2017 00:03
Top 30 retaileri: creşterea încetineşte, profiturile urcă
Anul 2016 a fost bun pentru aproape toţi cei mai mari 30 de retaileri din România, însă dinamica anuală a cifrei de afaceri a fost, de regulă, mai mic...
Topurile PIATARevista Piața | 08/09/2015 19:25
2014 a fost primul an de scadere a contributiei angajatilor la cifra de afaceri in retail
Retailul a inregistrat in 2014 primul an de scadere a contributiei angajatilor la vanzarile realizate de compania angajatoare. Nici un lant internati...
Topurile PIATARevista Piața | 08/09/2015 19:24
Contributia salariatilor la cifra de afaceri creste in industria lactatelor cu pretul reducerilor de personal
Industria produselor lactate a inregistrat in 2014 o crestere spectaculoasa atat in ceea ce priveste valoarea vanzarilor, cat si in privinta contribut...
Topurile PIATA

