Ce mâncăm azi la prânz? Edenred lansează FOOD, un program pentru nutriție sănătoasă la job
Alte articole | Revista Piața | 10/05/2019 10:36

Prin workshop-urile FOOD, nutriționiștii invitați de Edenred le aduc utilizatorilor de tichete de masă informații pertinente, demonstrate științific, despre alimentație și viață sănătoasă
O întrebare mereu actuală, mereu de interes și mereu arzătoare răsună în diversele spații de lucru din România: „Ce mâncăm azi la prânz?”
De multe ori, întrebarea își găsește răspunsuri nu dintre cele mai fericite. În timp, acestea ne sapă nivelul de energie și au efecte nedorite în starea noastră de sănătate. Iar unul dintre martorii tăcuți ai alegerilor mai puțin inspirate este adesea... cardul sau tichetul de masă, cu care mai mult de 2,5 milioane de angajați din România își achită mesele de prânz.
Din acest motiv, Edenred România, cea mai mare companie emitentă de carduri și tichete de masă, a lansat programul FOOD, care include o serie de workshop-uri de nutriție sănătoasă adresate angajaților din cadrul companiilor client. Edenred îi aduce pe unii dintre cei mai buni nutriționiști din România în mijlocul angajaților care beneficiază de tichete de masă, chiar în companiile în care lucrează.
Peste 1,3 milioane de salariați, din 35.000 de companii din România, folosesc cardurile și tichetele de masă emise de Edenred. În consecință, Edenred este în măsură atât să observe obiceiurile de consum alimentar ale acestora, cât și să le faciliteze dorința de a avea o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos.
„Ne dorim să le oferim angajaților din România informații care să-i ajute să facă alegeri nutriționale inteligente în materie de prânz, iar angajatorilor le oferim soluții concrete prin care să susțină alimentația sănătoasă a angajaților lor. O alimentație sănătoasă, inclusiv prin obiceiul zilnic al unei pauze de prânz în timpul zilei de muncă, este esențială pentru a avea grijă de sănătatea și energia angajaților și pentru o mai bună calitate a vieții pentru toți angajații din România”, spune Bianca Schmidt, Product, Offer and Marketing Director.
Majoritatea angajaților români își doresc cu adevărat să aibă o alimentație sănătoasă, o viață activă, este o dorință firească. Însă pentru mulți, această dorință rămâne doar o speranță, din varii motive: informații insuficiente sau incorecte despre alimentația sănătoasă, acces dificil la mâncare sănătoasă în timpul programului de muncă sau chiar lipsa suportului celor din jur.
„Prin programul FOOD ne dorim să îi sprijinim pe angajați cu soluții reale: avem un număr de peste 30 de restaurante care s-au alăturat programului FOOD, oferind astfel mese echilibrate nutrițional și gătite prin metode sănătoase, adăugând în fiecare zi opțiuni sănătoase în meniurile lor de prânz. Cu FOOD îi ajutăm acum pe angajați cu informații concrete și răspunsuri personale de la nutriționiști, dar și prin generarea unor obiceiuri comune în echipele în care lucrează zi de zi. Atunci când și colegii tăi mănâncă sănătos împreună cu tine, e mai ușor să te ții de obiceiuri bune”, adaugă Bianca Schmidt.
În luna martie 2019, primele workshop-uri le-au adus pe Dr. Corina Zugravu, Dr. Anca Hâncu și Cori Grămescu în vizită la companiile Alstom Group, Macromex și Kepler România.
Angajații acestora și-au putut lămuri întrebările legate de nutriție: ce este sănătos și ce nu în alimentație, cum să ne creăm obiceiuri alimentare sănătoase și să le urmăm, ce este adevăr și ce este mit în informațiile care se vehiculează în jurul nostru, dar și „tips&tricks” – aspecte motivaționale ale unei diete sănătoase.
„Alegerile pe care le facem zi de zi au un impact semnificativ asupra sănătăţii şi stării noastre de bine. Pentru a putea vedea efecte vizibile, oamenii trebuie să înţeleagă că alimentaţia corectă şi sănătoasă nu trebuie să fie ocazională, ci trebuie să fie integrată într-un stil de viaţă care va asigura starea generală de sănătate şi longevitatea”, spune Dr. Corina Zugravu, unul dintre nutriționiștii cooptați de Edenred în programul FOOD.
Cori Grămescu adaugă: „Alimentația echilibrată este o componentă esențială a unei vieți sănătoase. Însă pentru a reuși să o integrăm organic în stilul nostru de viață este important să descoperim ingredientele care ne plac, aromele care ne încântă simțurile și să experimentăm cât mai mult cu texturi, preparate și ingrediente. O alimentație sănătoasă nu ne condamnă la o viață fără plăcere culinară, ci dimpotrivă, putem avea o alimentație plină de savoare.”
Dr. Anca Hâncu: „Mulți cred că stilul de viață sănătos se referă doar la ceea ce mâncăm sau la câteva alimente «sănătoase». Totul este însă mult mai complex. Stilul de viață sănătos cuprinde nutriția corectă, adaptată caloric și nutritiv fiecărui individ în parte, activitatea fizică, somnul odihnitor, absența fumatului, moderația sau absența alcoolului și o minte antrenată”.
Pe pagina de Facebook a programului, https://www.facebook.com/Haila1lamasa/ puteți găsi tips & tricks despre alimentația sănătoasă la muncă: adrese și restaurante care propun zilnic meniuri sănătoase la prânz, rețete și planuri alimentare, informații despre nutriție și sănătate, cât și idei despre cum să-ți convingi colegii și echipele să trăiască mai bine.
Citește și
Revista Piața | 19/03/2026 11:50
PENNY România participă la Colecta Națională de Alimente – ediția de Paște 2026
În perioada 20–22 martie, toate magazinele PENNY România din întreaga țară se alătură Colectei Naționale de Alimente, organizată de Federația Băncilor...
Alte articoleRevista Piața | 13/06/2024 16:21
Studiu ROMPAP: Peste 80% dintre români consideră sustenabilitatea și grija față de mediu o prioritate
Ambalajele din hârtie și carton pot reprezenta o alternativă sustenabilă pentru a reduce poluarea mediului • Conceptul de reciclare este extrem de cun...
Alte articoleRevista Piața | 13/04/2023 01:45
Raiffeisen Bank este prima bancă din România care lansează o soluție de calcul a amprentei de carbon în aplicația de loializare
Aplicația de loializare și recompensare Raiffeisen Smart Market își diversifică serviciile prin adăugarea soluției de calcul a amprentei de carbon, un...
Alte articoleRevista Piața | 13/04/2023 01:42
Conservation Carpathia va planta 130.000 de puieți în această primăvară în zona Dobroneagu din Munții Făgăraș
Fundația Conservation Carpathia a demarat acțiunile de refacere ecologică a Muntelui Dobroneagu, în această primăvară, peste 130.000 de puieți urmând...
Alte articole



