Potrivit unui raport publicat în această săptămână de Curtea de Conturi Europeană, în Uniunea Europeană principiul „poluatorul plătește” nu se aplică decât într-o mică parte din cazuri. Deși principiul este reflectat în politicile de mediu ale UE, acesta nu acoperă încă toate situațiile și aplicarea sa variază atât de la un sector economic la altul, cât și de la un stat membru la altul.

În raportul supus dezbaterii Comisiei Europene, Curtea de Conturi Europeană subliniază că, în consecință, uneori sunt folosiți bani publici pentru finanțarea acțiunilor de curățare în loc să fie folosiți banii celor care poluează. În UE, aproape 3 milioane de situri sunt potențial contaminate, în principal ca urmare a activității industriale și a tratării și eliminării deșeurilor. Șase din zece corpuri de apă de suprafață, cum ar fi râurile și lacurile, nu sunt într-o stare chimică și ecologică bună. De asemenea, poluarea aerului, care reprezintă un risc major pentru sănătate în UE, afectează vegetația și ecosistemele. Toate acestea generează costuri semnificative pentru cetățenii UE.

Potrivit principiului „poluatorul plătește”, poluatorii sunt responsabili pentru poluarea pe care o provoacă și pentru daunele aduse mediului. Costurile asociate poluării ar trebui să fie suportate de poluatori, nu de contribuabili.

„Pentru ca ambițiile UE menționate în Pactul verde al UE să se concretizeze în mod eficient și echitabil, este necesar ca poluatorii să plătească pentru daunele pe care le provoacă mediului”, a declarat Viorel Ștefan, membrul Curții de Conturi Europene responsabil de acest raport. „Până în prezent însă, contribuabilii europeni au fost mult prea des obligați să suporte costurile pe care ar fi trebuit să le plătească poluatorii”, a mai spus acesta.

Curtea a constatat că principiul „poluatorul plătește” este unul dintre principiile esențiale care stau la baza legislației și a politicilor de mediu ale UE, dar că acesta este aplicat în mod inconsecvent și în măsuri diferite. Chiar dacă Directiva privind emisiile industriale acoperă cele mai poluante instalații, majoritatea statelor membre încă nu trag la răspundere industriile atunci când emisii permise provoacă daune mediului. Directiva nu impune industriilor nici să suporte costurile impactului poluării reziduale, care se ridică la sute de miliarde de euro.

În mod similar, legislația UE privind deșeurile încorporează principiul „poluatorul plătește”, de exemplu prin „răspunderea extinsă a producătorilor”, dar Curtea observă că adesea sunt necesare investiții publice semnificative pentru a acoperi decalajul în materie de finanțare.

Poluatorii nu suportă integral nici costurile legate de poluarea apei. De obicei, gospodăriile din UE suportă cea mai mare parte a costurilor, deși consumă doar 10 % din apă. Principiul „poluatorul plătește” rămâne dificil de aplicat în cazul poluării care provine din surse difuze, în special din agricultură.

Raportul "Poluatorul plătește" realizat de Curtea Europeană de Conturi integral