RetuRO publică propunerea de contract pentru UAT-uri
Sustenabilitate | Revista Piața | 01/11/2023 09:57

RetuRO, compania care administrează Sistemul Garanție-Returnare din România publică pe site propunerea de contract pentru situațiile în care Unitățile Administrativ-Teritoriale (UAT) primesc o solicitare de parteneriat de la comercianții cu spații de vânzare sub 200 de metri pătrați, în vederea organizării de puncte de returnare a ambalajelor SGR, pe raza administrativ-teritorială a respectivului UAT/ADI (asociație de dezvoltare intercomunitară).
Conform legii, autoritățile locale și județene (UAT/ADI) pot să organizeze și să opereze puncte de returnare unde să primească ambalajele SGR de la consumatorii finali, pe raza localității administrate. De asemenea, în cazul în care vor organiza un punct de returnare, aceste autorități trebuie să le plătească consumatorilor garanția aferentă pentru ambalajele SGR predate. Ulterior, valoarea garanțiilor și tariful de gestionare vor fi acoperite de administratorul SGR, societatea RetuRO, conform legislației.
Ambalajele returnate de consumatori la punctele organizate de autoritățile locale vor deveni proprietatea administratorului SGR, Unitatea Administrativ-Teritorială având obligația predării acestora către administratorul SGR.
Contractul poate fi accesat pe site-ul www.returosgr.ro , la secțiunea Noutăți.
Reprezentanții UAT-urilor sunt rugați să trimită toate observațiile și recomandările pe adresa [email protected] până la data de 20 noiembrie 2023.
Citește și
Revista Piața | 09/11/2026 10:30
Nou record mondial, stabilit de voluntarii mobilizați de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România: 2.512 de oameni au plantat arbori simultan la Pădurea Prieteniei
România a stabilit pe 7 noiembrie un nou record mondial GUINNESS WORLD RECORDS™ pentru cel mai mare număr de persoane care plantează arbori simultan....
SustenabilitateRevista Piața | 25/09/2026 12:48
Caravana ECO Student x Cooler mobilizează campusurile pentru SGR
ECO Student, proiect inițiat de Asociația Ecoteca în parteneriat cu ING Bank România și Tomra Collection România, continuă în această toamnă cu o seri...
SustenabilitateRevista Piața | 25/08/2026 18:14
„Verde cu Freshful” la Big Little Festival. Ambalajele SGR, transformate în vouchere și premii
Hypermarketul online Freshful a creat, în premieră pentru Big Little Festival, o nouă activare offline a programului „Verde cu Freshful”. Participanți...
SustenabilitateRevista Piața | 10/08/2026 12:58
Lidl lansează Punga antirisipă, la prețul unic de 5 lei
Lidl România a anunțat, într-un comunicat, că introduce în magazine Punga antirisipă, o nouă inițiativă menită să contribuie la reducerea risipei alim...
Sustenabilitate



