Platforma online Hambar atrage prima investiție de tip seed de la Vest Ventures, în valoare de 250.000 de euro
Actualitatea | Revista Piața | 11/11/2026 14:17

Hambar, platforma online care conectează producătorii locali cu cumpărătorii produselor acestora, anunță atragerea unei investiții de tip seed, în valoare de 250.000 de euro, din partea Vest Ventures. Acordul de investiție a fost semnat pe 29 octombrie 2026, iar finanțarea va susține dezvoltarea platformei Hambar, lansată în România în luna octombrie.
Investiția este acordată prin Instrumentul Financiar de Accelerare a Afacerilor, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Vest 2021-2027, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Finanțarea aduce împreună două inițiative cu rădăcini în vestul României: Hambar, un business dezvoltat în regiune, și Vest Ventures, un fond dedicat susținerii startup-urilor cu potențial de creștere.
Pentru Hambar, finanțarea marchează o nouă etapă de extindere, fondurile atrase fiind direcționate strategic către trei direcții principale: dezvoltarea tehnologică a platformei, extinderea echipei și accelerarea strategiei de go-to-market. Prin aceste investiții, Hambar le oferă producătorilor locali infrastructura și soluțiile digitale de promovare, vânzare și livrare necesare pentru a-și extinde baza de clienți, indiferent de dimensiunea afacerii sau de localizarea lor geografică.

Alin Șerban, co-fondator și CEO Hambar
„Hambar este prima investiție de tip seed a Vest Ventures și nu ne-am fi putut dori un început mai bun. Vorbim despre o echipă cu rădăcini profunde în vestul României, fondatori cu experiență, care au dezvoltat afaceri anterior și care acum își propun obiective mult mai ambițioase. Ceea ce ne-a convins a fost modul în care Hambar combină tehnologia de ultimă generație cu un serviciu autentic și o conexiune reală cu lumea producătorilor locali. Multe platforme rămân doar în mediul online, dar Hambar merge până la poarta producătorului, vizitându-i pe toți în parte, și până la ușa cumpărătorului. Credem că este exact genul de companie care poate crește din regiunea de vest a țării într-un jucător de referință și un model de urmat atât în România, cât și la nivel internațional”, a adăugat Cristobal Alonso, General Partner și Managing Director, Vest Ventures.
Lansată în octombrie 2026, platforma Hambar a pornit cu peste 250 de producători români și peste 4.000 de produse, disponibile în 10 categorii. Hambar integrează într-un singur loc selecția și prezentarea producătorilor, comenzile, plățile și livrarea produselor, astfel încât cumpărătorii să poată comanda de la mai mulți producători printr-o experiență simplificată. În același timp, producătorii beneficiază de un canal digital prin care își pot prezenta produsele și poveștile și își pot gestiona comenzile.
Citește și
Revista Piața | 11/11/2026 11:45
„Excelență în afaceri”. Transavia, locul I pe țară la prelucrarea și conservarea cărnii de pasăre
Transavia, lider al industriei cărnii de pui din România, a primit distincția „Excelență în afaceri”, la cea de-a 33-a ediție a Galei Topul Național a...
ActualitateaRevista Piața | 10/11/2026 14:08
5 to go, locul 4 în clasamentul lanțurilor de cafenele din Europa
5 to go ocupă locul 4 în clasamentul celor mai mari lanțuri de cafenele din Europa după numărul de locații, potrivit raportului „Dark Roast, Bright Fu...
ActualitateaRevista Piața | 04/11/2026 17:18
O nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”, la Timișoara
Pe 10 noiembrie 2026, BusinessMark organizează la Iulius Congress Hall din Timișoara o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum...
ActualitateaRevista Piața | 30/10/2026 10:43
13 companii din FMCG au lansat Asociația Română a Produselor de Marcă (ARPM)
13 dintre cele mai cunoscute companii din industria bunurilor de larg consum lansează Asociația Română a Produselor de Marcă (ARPM). Noua asociație îș...
Actualitatea



