Carmen Gavrilescu, numită director executiv la Salsi Sinaia după preluarea acesteia de către grupul Angst
La zi | Revista Piața | 10/01/2018 12:37

Grupul Angst a anunţat preluarea pachetului majoritar de acţiuni al fabricii de preparate crud-uscate din carne Salsi Sinaia şi numirea la conducerea acesteia a lui Carmen Gavrilescu. Salsi, deţinută anterior de Urs Angst – partenerul elveţian alături de care Sorin Minea a înfiinţat Angst Ro în 1990 -, este acum în proporţie de 88% în proprietatea grupului Angst.
Odată cu schimbarea de proprietar, Salsi are un director executiv nou, poziţie în care a fost numită Carmen Gavrilescu. Anterior director de marketing al grupului Agricola, Carmen Gavrilescu a fost promotorul obţinerii de către România a IGP pentru Salamul de Sibiu, în urmă cu doi ani, Salsi fiind printre cei şase producători autorizaţi ai acestui produs. Potrivit grupului Angst, Salsi deţine aproximativ 15% din valoarea pieţei de Salam de Sibiu.
,,Salsi Sinaia este cea mai veche fabrică de Salam de Sibiu din România având o tradiţie de peste 100 de ani. Consumatorii romani recunosc şi apreciază autenticitatea produsului nostru vedetă - Salamul de Sibiu IGP”, a declarat Sorin Minea.
Noul director executiv al Salsi, Carmen Gavrilescu, a precizat pentru Piaţa: „Creşterea distribuţiei numerice şi ponderate, creşterea notorietăţii şi comunicarea tradiţiei brandurilor Angst şi Salsi sunt obiectivele noastre principale”.
Într-un comunicat de presă se arată: Grupul de firme Angst cuprinde 3 unitaţi productive – Angst Ro SRL (fabrica de produse fiert-afumate), Angst Bistro SRL (gastronomie şi ready-meal-uri sub brandul Merinde Urbane, companie deschisă în 2017) şi Salsi SA Sinaia (produse crud-uscate) în care îşi desfăşoară activitatea aproximativ 575 de angajaţi.
Grupul Angst a iniţiat un amplu program de rebranding prin remodelarea întregii game de produse din punct de vedere vizual şi sortimental. Arhitectura de brand şi designul de ambalaj au fost structurate în trei direcţii: populară, tradiţională şi premium, fiecare dintre acestea targetând nevoile şi aşteptările consumatorilor.
Semnătura slogan ,,Angst. Artizan al cărnii” concentrează ADN-ul brandului validând încă o dată măiestria şi meşteşugul deprinse de a lungul timpului de generaţiile din cele 3 fabrici care zi de zi, ceas de ceas au muncit şi au transmis mai departe taina lucrului bine facut consolidând pozitia brandului Angst ca lider în calitate.
Citește și
Revista Piața | 27/09/2019 17:04
Cel mai premiat single Scotch Malt Whisky din lume a lansat Glenfiddich Grand Cru
Alexandrion Group anunță lansarea Glenfiddich Grand Cru, un single malt în ediție limitată, maturat timp de 23 de ani în butoaie de stejar French cuvé...
La ziRevista Piața | 19/09/2019 13:39
Achiziție pe piata vinurilor: Zarea S.A. a preluat brandul Sânge de Taur, deţinut de Domeniile Tohani
Această achiziție este parte a strategiei companiei de optimizare a portofoliului de produse cu rulaj ridicat, în vederea consolidării relaţiei cu dis...
La ziRevista Piața | 19/09/2019 12:47
Rezultatele caravanei „România fără gluten” confirmă că cel puțin una din 100 de persoane testate suferă de boala celiacă
Caravana națională „România fără gluten” a fost organizată de Kaufland România și Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten și a avut ca scop să i...
La ziRevista Piața | 31/07/2018 11:50
PepsiCo a înregistrat performanțe importante în 2017 în realizarea obiectivelor sale de sustenabilitate
Compania își reafirmă intenția de a produce schimbări durabile în întreaga sa activitate, de-a lungul lanțului valoric, dar și în industria alimentară...
La zi



