Deputatii vor sa oblige retailerii sa promoveze alimentele romanesti dupa un program stabilit de consiliile locale
La zi | Revista Piața | 11/05/2016 19:58

Raportul comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor privind modificările propuse votului în plen pentru Legea 321 /2009 privind comercializarea produselor alimentare include, la Articolul 10.6, obligaţia comercianţilor de a organiza evenimente de promovare şi vânzare a produselor alimentare româneşti. Până aici, nimic anormal, având în vedere că retailerii derulează campanii la scară naţională ce utilizează atributul „românesc” ca argument pentru a asigura o creştere a vânzărilor, aşa cu revista Piaţa a scris aici: Atributul „Produs românesc” creşte vânzările cu minim 5% .
Continuarea acestui articol ce urmează a fi introdus în lege este însă cel puţin ilară: „Frecvenţa acestor evenimente precum şi orarul de funcţionare se va stabili prin hotărâre a consiliului local.” Cu alte cuvinte, aleşii locali primesc prin propunerea legislativă dreptul de a decide cum şi de câte ori trebuie să cheltuiască un agent economic banii pentru acţiuni de promovare.
O astfel de măsură contravine principiilor economice de bază pentru funcţionarea unui agent economic. În mod firesc, acţiunile de promovare au drept scop creşterea afacerii, a încasărilor, implicit acoperirea costurilor de promovare din aceste creşteri. Cum pot consilierii locali dintr+o anumită localitate să stabilească rentabilitatea unei acţiuni de promovare organizată de un retailer? Nu pot, pentru că nu au şi nu vor avea acces la rezultatele financiare obţinute de fiecare supermarket sau hipermarket în parte. În consecinţă, aceştia nu pot nici să stabilească o anumită frecvenţă a evenimentelor de promovare, pentru că nu deţin intrumentele prin care să stabilească profitabilitatea acestor acţiuni. Mai mult, nici nu se poate închipui cum ar putea un retailer cu 3- 400 de magazine să organizeze un număr de 6- 800 evenimente de acest gen anual!!! Ce resurse financiare şi umane implică un astfel de demers!
Măsura propusă de comisia de agricultură aminteşte de vremurile regimului totalitar, în care „judeţeana de partid” stabilea câte locuri de muncă noi trebuie să fie inventate în fiecare întreprindere, indiferent dacă era nevoie sau nu de forţă de muncă, la fiecare sfârşit de ciclu şcolar!!!
Iniţiativa este profund anticoncurenţială, obligând comerciantul să promoveze o anumită categorie de produse în detrimentul altora. Cu late cuvinte, cheltuielile de promovare pe care producătorii români ar trebui să le suporte pentru produsele lor sunt transferate către retaileri, în timp ce beneficiile rezultate din aceste acţiuni de promovare sunt împărţite cu producătorul, acesta obţinând o creştere a volumelor de vânzări fără să investescă ceva în acest demers!
Citește și
Revista Piața | 27/09/2019 17:04
Cel mai premiat single Scotch Malt Whisky din lume a lansat Glenfiddich Grand Cru
Alexandrion Group anunță lansarea Glenfiddich Grand Cru, un single malt în ediție limitată, maturat timp de 23 de ani în butoaie de stejar French cuvé...
La ziRevista Piața | 19/09/2019 13:39
Achiziție pe piata vinurilor: Zarea S.A. a preluat brandul Sânge de Taur, deţinut de Domeniile Tohani
Această achiziție este parte a strategiei companiei de optimizare a portofoliului de produse cu rulaj ridicat, în vederea consolidării relaţiei cu dis...
La ziRevista Piața | 19/09/2019 12:47
Rezultatele caravanei „România fără gluten” confirmă că cel puțin una din 100 de persoane testate suferă de boala celiacă
Caravana națională „România fără gluten” a fost organizată de Kaufland România și Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten și a avut ca scop să i...
La ziRevista Piața | 31/07/2018 11:50
PepsiCo a înregistrat performanțe importante în 2017 în realizarea obiectivelor sale de sustenabilitate
Compania își reafirmă intenția de a produce schimbări durabile în întreaga sa activitate, de-a lungul lanțului valoric, dar și în industria alimentară...
La zi



