Un sfârşit de săptămână este un început de competiţie: ca de obicei, în ziua de 15 iulie începe o nouă ediţie a Premiilor PIAŢA, competiţia în care performanţele celor mai bune echipe din FMCG şi Food Retail sunt desemnate prin voturile încrucişate ale partenerilor de afaceri – retailerii votează candidaturile depuse de furnizori şi reciproc, furnizorii votează candidaturile depuse de retaileri. Vineri, 15 iulie, este prima zi pentru depunerea candidaturilor la unul (sau mai multe) din cele 52 de premii destinate celor mai buni dintre cei mai buni.
Pe websiteul Premiile PIAŢA vor fi active formularele de depunere a candidaturilor pentru toate cele 13 secţiuni de concurs. Ca şi la ediţiile precedente, înscrierea în competiţie este liberă pentru orice echipă conştientă de valoarea sa şi a realizărilor sale în piaţa bunurilor de larg consum şi care acceptă să fie evaluată chiar de către partenerii săi de afaceri. Nu există nici un fel de restricţii la depunerea candidaturilor, cu excepţia obligaţiei de încadrare a acestora în perioada de referinţă a competiţiei: 1 iulie 2021 - 30 iunie 2022. Astfel, pot concura la ediţia 2022 a Premiilor PIAŢA produsele noi lansate pe piaţă în perioada de referinţă, ca şi promoţiile / campaniile / programele care au început în perioada de referinţă a competiţiei.
În competiţie intră, alături de înscrierile companiilor operatoare, şi propunerile membrilor Comisiei de Nominalizări a candidaturilor la Premiile PIATA, personalităţi care activează în domeniile marketingului, merchandisingului, cercetării de piaţă, comunicării. În acest an, Comisia este compusă din: Bogdana Gheorghe – managing director RetailZoom, Dana Nae Popa – managing director Pastel, Sorana Cristea – general manager Trade Marketing Services, Marian Bălan – CEO Instore Power Provider şi Cristian Bădescu – directorul Piaţa. Membrii Comisiei de Nominalizări a candidaturilor nu sunt implicaţi în procesul de desemnare a câştigătorilor, aceasta fiind atribuţia exclusivă a reprezentanţilor furnizorilor şi retailerilor, conform Regulamentului competiţiei.
A 17-a ediţie a Premiilor PIAŢA se bucură de susţinerea companiilor şi a brandurilor care în mod statornic determină evoluţia pieţei bunurilor de larg consum:
Aşa cum veţi observa din informaţiile disponibile pe websiteul Premiile PIAŢA, competiţia din acest an aduce o nuanţă de stabilitate, fiind prima ediţie din ultimii ani în care nu aducem schimbări ale structurii de premii: sunt aceleaşi 13 secţiuni de concurs, cu aceleaşi criterii de apreciere a candidaturilor. Candidaturile pot fi depuse până cel târziu la ora 23:59 a zilei de 3 septembrie 2022 (vezi Regulamentul). Câştigătorii celor 52 de Premii PIAŢA vor fi cunoscuţi şi aplaudaţi – nădăjduim întemeiat că la scenă deschisă – în seara zilei de 17 noiembrie 2022.
Click aici dacă doriţi să vă reamintiţi cine sunt actualii deţinători ai trofeelor PIAŢA.
Citește și
Revista Piața | 05/11/2026 08:55
ANAF intensifică verificările privind TVA: diferențele dintre raportări, în prim-plan
ANAF va transmite scrisori de informare contribuabililor care prezintă posibile riscuri în domeniul TVA, solicitându-le să verifice coerența datelor r...
La ziCristi Badescu | 04/11/2026 13:35
33 de companii câștigătoare la Premiile PIAȚA 2026
Ediția XXI a Premiilor PIAȚA a intrat în linie dreaptă, pregătind cel mai așteptat moment al anului pentru comunitatea de Food Retail și FMCG din Româ...
La ziCarol Popa | 02/11/2026 20:06
Retailul european – ținta unui atac cibernetic în masă! Temperatura în congelatoare a crescut brusc la 50 grade Celsius
Rețele de retail alimentar din mai multe state europene au fost azi afectate de creșterea bruscă a temperaturilor în congelatoare, în anumite locuri p...
La ziCristi Badescu | 22/10/2026 13:51
Premiile PIAȚA: 579 de electori au decis câștigătorii celor 54 de trofee
S-a încheiat oficial etapa de votare a candidaturilor depuse la ediția 2026 a Premiilor PIAȚA! Început în dimineața de 29 septembrie și încheiat la fi...
La zi




